Acasă Actualitate Finanţiştii solicită familie ocupaţională distinctă! „MUNCA trebuie recompensată, nu FUNCŢIA!”

Finanţiştii solicită familie ocupaţională distinctă! „MUNCA trebuie recompensată, nu FUNCŢIA!”

109

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC solicită Parlamentului României introducerea în Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, a familiei ocupaţionale FINANŢE…

Având în vedere dezbaterile din comisiile de specialitate ale Parlamentului, care vor debuta în cursul acestei săptămâni, pe conţinutul proiectului legii salarizării, SindFISC a depus la nivelul MFP, ANAF şi grupurilor parlamentare, propuneri cu privire la introducerea în corpul legii a unor prevederi care să corecteze actuala modalitate de salarizare a funcţionarilor din cadrul sistemului instituţional al M.F.P., în sensul introducerii în textul legii a unor prevederi care să permită salarizarea corectă a muncii prestate de angajaţii acestui domeniu atât de important din punct de vedere al utilităţii sociale în economia României.

În acest sens, SindFISC solicită o salarizare distinctă celei prevăzute în familia ocupaţională – Administraţie publică, în funcţie de activitatea specifică prestată de angajaţi, de complexitatea fiecărei activităţi şi de riscurile asumate.
Mai precis, finanţiştii solicită o anexă distinctă pentru familia „FINANŢE”, cu grile pe diverse domenii de activitate, pe structuri ierarhice şi pe tipuri de funcţii:
– funcţii de specialitate, întrucât în toate circularele M.F.P/ANAF şi în actele normative referitoare la activitatea acestora, se vorbeşte de pesonalul de specialitate din cadrul activităţii de inspecţie fiscală, antifraudă fiscală, analiză de risc, soluţionare contestaţii, executare silită, registru contribuabili, asistenţă contribuabili, trezorerie etc. ;
– funcţii suport ( IT, juridic, audit, control intern, contabilitate creanţe bugetare,etc. ) ;
– funcţii generale (contabilitate, personal, administrativ).

Din datele deţinute, rezultă că, aproximativ 80% din personalulul ce activează în Finanţe desfăşoară activităţi specifice. În accepţiunea noastră, aceşti angajaţi ar trebui să beneficieze de o încadrare salarială specifică, diferită de cea a restului angajaţilor care prestează activităţi de ordin general şi se regăsesc parţial sau în totalitate, în orice instituţie a Administraţiei publice. Actualul tratament salarial egalitarist, conduce la demotivarea personalului, migrarea acestuia de la activităţile specifice către activităţi generale, lipsa atractivităţii angajării şi imposibilitatea recrutării de personal pentru domeniile specifice.

SindFISC atrage, încă o dată, atenţia asupra faptului că, valul de nemulţumiri din ultima perioadă, manifestat în rândul angajaţilor din finanţe, care poate escalada prin radicalizarea protestelor, are că suport şi această inechitate a modului de salarizare în rândul angajaţilor. Recompensarea financiară a acestui important segment de personal ar trebui să ţină cont de specificul activităţii prestate, de complexitatea muncii prestate, de riscurile asumate în numele statului, pentru a fi salarizat la acelaşi nivel cu categorii de angajaţi ce au atribuţii similare.

Liviu Toader, preşedinte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.