La sediul ALDE Olt, a avut loc, vineri 10 martie a.c., o conferinţă de presă la care au luat parte preşedintele Mihai Niţă, preşedintele execuziv Ioan Ciugulea, Cristian Bircea, Radu Ioniţă, Teiu Păunescu, precum şi noi-veniţii: Marius Bălaşa, fost candidat la Primăria Slatina din partea PNL, Mihai Cîrloganu, fost consilier local, Silviu Pendiuc şi Ionuţ Tilea foşti membri PSD şi Livia Teleu, fost candidat independent la Primăria Slatina.
S-au abordat mai multe teme în cadrul conferinţei. Prima fiind aceea a noilor membri care au venit în partid.
„După alegerile parlamentare, ALDE Olt și-a propus un plan de muncă pentru acest an, care să consolideze poziția pe care ne-am creat-o până în acest moment și, în același timp, să dezvoltăm partidul și să ne pregătim pentru viitor. Cred că suntem în grafic pentru ceea ce ne-am propus și cred că vom realiza cu noii noștri colegi, care au venit alături de noi fără nici un fel de condiție. S-a vehiculat ideea că vin să își păstreze funcții sau că doresc funcții. Noi am discutat numai problemele legate de planul nostru de partid, de ceea ce dorim s facem în continuare, și nu am discutat nici de funcții, nici de alte avantaje pe care poate mulți și își închipuie că pot să le găsească la un partid. Eu personal, dar și colegii mei considerăm că este un pas important”, a spus Mihai Niţă.
Subprefectul, dat de ALDE
O altă tema abordată a fost cea a desemnării unui membru ALDE Olt, care să devină noul subprefect de Olt. Acest lucru este unul dintre planurile partidului de a deveni lider în judeţ. Mihai Niţă a afirmat că partidul are, în Olt, 122 de oameni aleşi, care se află în consilii locale sau cel udeţean. Partidul este al doilea pe ţară în ceea ce înseamnă oamenii aleşi pe listele ALDE. Momentan, ALDE Olt se gândeşte pe cine să desemneze pentru funcţia de subprefect de Olt. Până acum, numele vehiculat este Radu Ioniţă.
„S-a discutat problema de a ocupa funcţia de subprefect cu o persoană susţinută de partidul ALDE. Încă nu s-au clarificat lucrurile pentru că trebuie să îndeplineşti nişte condiţii, trebuie să fii funcţionar public sau să fi fost parlamentar cu mandat întreg să poţi exercita această funcţie şi mai durează. Îşi doresc mai mulţi ca să fie subprefect, pentru că ALDE nu este format din trei persoane, avem oameni bine pregătiţi care să facă această muncă. Eu am spus de câteva ori că este foarte posibil să fie Radu Ioniţă sau poate şi altă persoană. Deocamdată nu s-a stabilit pentru că trebuie rezolvată problema din punct de vedere tehnic”, cum a declarat Niţă.
Spre finalul conferinţei, s-a discutat despre o posibilă rupere la vârf a ALDE. Mihai niţă a spus că acesta va rămâne lângă cel care va conduce ALDE.