În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Dragii mei,
În puținul timp pe care îl mai am liber reușesc să mă uit prin mesaje și să îmi regăsesc prietenii.
Vineri seara, mi-a scris un fost coleg de seminar care era în București și am hotărât amândoi că cei 3 ani în care nu mai stătusem de vorbă, reușim să îi recuperăm dacă stăm la „o poveste” în oraș. Am stabilit să ne întâlnim în zona Gării de Nord și am intrat într-un local unde se servea și mâncare.
Prins în conversație, printre zâmbete și amintiri frumoase am observat la două mese distanță, într-un colț, un om în jurul vârstei de 30 de ani. Imediat, ochii mei au făcut analiza estetică și am remarcat geaca ruptă la mâneci, cusută în unele locuri, dar curată. Stătea și privea la mesele unde se consumau diferite meniuri și din când în când înghițea în sec, însă nu cerea nimănui. În spatele lui era coșul unde toți duceau resturile și lăsau tăvile.
Am observat că un gardian cu părul alb stătea lângă mesele unde se mânca extrem de mult și se oferea să ducă el tăvile cu resturi, probabil asta îi cerea angajatorul, numai că nu le arunca în coș, pe ascuns, le lăsa pe masa unde se afla tânărul acela.
Într-o discreție greu de descris în cuvinte băiatul mulțumea gardianului pentru fiecare rest de mâncare primit, apoi își făcea curățenie pe masă și aștepta o nouă porție de resturi.
Instinctiv au început să îmi curgă lacrimi pe obraz iar colegul meu observând mi-a cerut să îi povestesc ce se întâmplă în spatele lui fără însă ca el să se întoarcă și să deranjăm cumva acel gest de umanitate desăvârșit.
Am scos amândoi câte o hârtie de 10 lei, am mers și am comandat un meniu mare cu tot ce am crezut de cuviință, am făcut cruce pe el fiecare pentru morții proprii și i-am dus meniul.
Nu voia să îl accepte, pe motiv că nu avea cu ce să ne răsplătească însă am insistat și l-am lăsat să mănânce în discreţia lui, în timp ce am revenit la masă si ne-am continuat conversația.
Când să ieșim pe ușă, gardianul a venit lângă noi, ne-a întins mâna și ne-a spus un simplu, dar cutremurător „mulțumesc” și a plecat vizibil emoționat să verifice etajul unde se auzea ceva gălăgie.
În metrou, după ce m-am despărțit de amicul meu am citit textul evangheliei de astăzi și mi-am dat seama că astăzi L-am văzut din nou pe Mântuitorul Hristos… avea geacă ruptă și era flămând.
Dragii mei,
Săptămâna trecută am văzut lumea asemenea unui fiu risipitor care cheltuie pe plăceri, darurile oferite de Tatăl ei și ajunge să slujească „porcilor” și roșcovelor. Puținii dintre noi care se văd nevoiți să protesteze împotriva păcatelor proprii și se reîntorc la Dumnezeu sunt primiți cu brațele deschise doar dacă” își vin în fire” și vor cu adevărat o schimbare în viața lor.
Evanghelia de astăzi, cutremurătoarea Evanghelie de astăzi mai bine spus, cea a Înfricoșătoarei Judecăți, merită învățată pe de rost de fiecare credincios în parte. Toți trebuie să știm că atunci când ceasul o să sune și o să ne trezim din viața aceasta în lumea de dincolo vom avea parte de cel mai frumos „date” posibil. Un „date” cu Dumnezeu, unde fiecare după faptele noastre o să primim garanția continuității unei relații lângă El și cu El sau vom avea parte de o despărțire dură, fiind îndepărtați de la fața Sa. Atunci cei care vom avea „părul alb”, (aemenea gardianului) vom trece de-a dreapta Lui iar cei care ne-am căutat diferite motive să nu ajutăm pe aproapele nostru vom trece în stânga.
Vedem foarte clar acest concept de separare pe care îl face Dumnezeu în acel ultim ceas când se face o distincție între bine și rău, lumină și întuneric, credincioși și necredincioși.
Toți ne bucurăm de aceeași dragoste când suntem pe pământ, toți putem face propriile alegeri datorită liberului arbitru, însă la Judecata de Apoi este o singură unitate de măsură, dragostea față de aproapele. Faptele bune sunt o derivare a credinței. Sfântul Apostol Pavel ne spune „credința fără fapte moartă este”, de aici putem concluziona că și faptele fără credință tot moarte sunt dacă mergem pe porunca cea mare a iubirii: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Cred că imaginea pe care mi-a arătat-o Dumnezeu vineri seara nu a fost întâmplătoare și mi-a fost o lecție de a îmi reaminti că Hristos poate să poarte şapcă pe cap și tatuaj pe gât, sau poate să stea la masă, în geacă ruptă și flămând lăsându-mă fără scuză atunci când am să am și eu propriul „date” cu Dumnezeu. Post ușor și binecuvântat dragii mei, presărat cu fapte bune, lacrimi de pocăință și bucuria credinței Amin!
Prof. drd. teolog Alin Bolboaşă Şofaru
