Eu am speranță… voi?

Dragii mei,
Am câteva zile în care bat holurile Spitalului Județean, în lung și în lat, având mereu ochii umezi și rostind rugăciuni arzătoare spre Cer.
În fiecare zi, cum intru acolo, mă închin ca într-o Biserică și caut în ochii medicilor și ai asistentelor: SPERANȚĂ.
Este foarte greu să te legi de un astfel de sentiment și să speri că totul o să fie bine, dar trebuie să cred că, poate mâine, cineva o să mi-o ofere.
Evanghelia Fiului Risipitor îi dă sufletului o altfel de hrană, una veșnică, asta dacă reușim să înțelegem întregul mesaj pe care Mântuitorul Hristos Îl transmite în această duminică.
Oricine predică, la pericopa evanghelică, este pus în mare dilemă deoarece nu știe despre ce să vorbească mai întâi: pocăință, iertare, etc.
Eu vreau să mă opresc asupra unui amănunt:” Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;”
Versetul ne arată momentul „click-ului”, care produce schimbare în inima fiului care își risipise partea din avere prin păcate. Episodul acesta al gândului pocăinței produce în mod obligatoriu, cred eu și speranță în inima lui, deoarece el speră să primească iertarea din partea tatălui său.
Speranța și pocăința cred că sunt sentimente împletite. Un om care este conștient de păcatele sale, le mărturisește și speră să fie iertat.
Acest sentiment de speranță îi dă putere fiului de a se întoarce acasă chiar dacă greșise înaintea tatălui său și speră că o să fie iertat.
Însă, speranța te și smerește. Acest sentiment îți arată că nu tu ești cel care deține controlul, ci altcineva. Asemenea ca în situația mea. Nu eu dețin controlul, nu eu pot face pe cineva bine, altcineva are această putere și astfel trebuie să mă smeresc și să mă rog și mai ales să sper.
Fiul acela se smerește și cere iertare însă conștientizează păcatele sale și nu își mai vrea demnitatea înapoi mulțumindu-se chiar și cu titulatura de „argat” al tatălui său.
Știm cu toții cum se încheie textul de astăzi: „Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.”

Dragii mei,
Fiul risipitor a avut speranță că tatăl său o să îi ofere iertare și nu o să mai râvnească la roșcovele porcilor pe care îi păzea, ci o să mănânce cel puțin ca unul dintre slujitori.
Pocăința îi oferă iertarea tatălui și redobândirea demnității de fiu, chiar mai mult decât credea el că este posibil.
Omul care speră este un om care crede. Un om care crede este un om care se pocăiește, iar omul care se pocăiește este omul iertat.
Cred că subtil, Mântuitorul, astăzi, ne învață să ne pocăim ca să sperăm la iertare.
Fiul din Evanghelie primește iertarea, eu de ce mâine nu aș primi ce îmi doresc? Cred că Dumnezeu mă iubește și pentru asta mă smeresc și sper ca mâine, Cerul să îmi zâmbească și să primesc o veste bună.
Fiți plini de speranță, smeriți cereți iertare de la Dumnezeu și El o să alerge înaintea voastră ca să vă țină în brațe… Amin!

PS. La ultimul articol am făcut o greşeală de exprimare aspru criticată şi am fost acuzat de o anumită culoare politică. AM SPERANŢA că mă vor ierta criticii mei, pentru primul aspect, şi le reamintesc că partidul meu nu este din lumea asta.

Prof. drd. teolog Alin Bolboaşă Şofaru