Informația e verificată ca la carte. Din trei surse, și mai multe decât atât. Consiliul Local Slatina poate lua în dezbatere, în ședința de joi – 26 ianuarie 2017, un proiect de hotărâre prin care se ia act de încetarea contractului încheiat între municipalitate și prestatorul de servicii de întreținere peisagistică – SC RUPIAH SRL.
E vechi păcatul, adică… contractul. Acesta a fost încheiat în timpul administrației Darius Vâlcov, cu scopul declarat de a externaliza serviciile fostei Direcții de Sere și Spații Verzi către un operator privat, pentru diminuarea costurilor și creșterea eficienței. Două lucruri care nu s-au întâmplat niciodată! Singurul care a câștigat din această afacere a fost agentul economic. Primăria și slătinenii au pierdut cu vârf și îndesat. Administrația – bani mulți, iar slătinenii serviciile promise. La temelia acestei rezilieri contractuale sunt și pozițiile exprimate de Curtea de Conturi care arată că banul public, în speța de față, a fost cheltuit în detrimentul legii. Personalul de la firma privată nu rămâne pe drumuri. Se va face preluarea acestuia în noua structură. Și, uite că Emil Moț e cu adevărat primarul slătinenilor! Cel care face dreptate. Chiar și în cele mai sensibile locuri…