În acest „relief” – CARPATO-DANUBIANO-PONTIC, minunat de armonios, în această ETNICITATE PERFECT UNITARĂ, există AZI, și va exista ÎN VEȘNICIE, statul național unitar ROMÂNIA.
Este REZULTANTA firească a ETNOGENEZEI, a ISTORIEI, a GEOGRAFIEI, a perfectei UNITĂȚI de NEAM și de LIMBĂ, a daco-romanității din care provine, a muncii stăruitoare de milenii, a luptei neîntrerupte pentru păstrarea unității, pentru câștigarea independenței, a libertății, a culturii în minunatul GRAI ROMÂNESC.
SUNTEM UN POPOR VECHI al EUROPEI. Născut din daci și romani, format ca un NEAM UNITAR într-o CETATE NATURALĂ-UNITARĂ, având TRANSILVANIA ca un BASTION FORTIFICAT CENTRAL. Chiar dacă mult timp, urmare unor VITREGII ALE ISTORIEI, a fost silit să trăiască despărțit, între granițe de stat diferite, DORUL „NESFÂRȘIT” DE UNIRE „l-a călăuzit” spre VICTORIE.
Într-o istorie zbuciumată, dar pe atât de eroică, poporul român a dorit UNIREA, căci TOȚI, din jurul CARPAȚILOR, de la DUNĂRE și MARE, munteni, moldoveni, transilvăneni, bănățeni… „TOT UNA ERAU”.
UNIREA lui MIHAI VITEAZUL, în 1600, a înviorat credința tuturor românilor în justețea scopului lor istoric. În REVOLUȚIA de la 1848, atât în MOLDOVA, cât și în ȚARA ROMÂNEASCĂ și în TRANSILVANIA, s-a cerut, cu FORȚĂ, înfăptuirea UNIRII, atât de mult dorită.
NICOLAE BĂLCESCU, AVRAM IANCU, VASILE ALEXANDRI, au exprimat doprința fierbinte a UNIRII care a prins VIAȚĂ în 1859, când „țările române”, MOLDOVA și MUNTENIA, și-au dat frățește mâna, formând UN SINGUR STAT sub domnia marelui patriot ALEXANDRU IOAN CUZA. Era începutul pe „făgașul” de nestăvilit al marii ÎMPLINIRI NAȚIONALE, încât DELAVRANCEA l-a surprins sugestiv: „Suntem una, un singur trup revărsat pe amândouă părțile munților. CARPAȚII ne sunt șira spinării…”.
De altfel, în „LUMEA DE ATUNCI”, conștiința unui destin comun stăpânea spiritele de dincolo și dincoace de CARPAȚI. Nimic din ce se întâmpla într-o parte nu rămânea fără ecou în cealaltă, dar: „pentru toți românii, soarele la București răsare”, scria, cu entuziasm, IOAN SLAVICI.
Ulterior, INDEPENDENȚA câștigată pe câmpul de bătălie în 1878 a întărit, pentru românii de pretutindeni, convingerea că ei formau un singur popor, cu aceleași trăiri și sentimente.
În 1914, uriașa încleștare de forțe care a devenit primul război mondial ce urmărea să „reîmpartă lumea”, găsea ROMÂNIA cu un singur ȚEL: „LIBERTATE PENTRU TOȚI ROMÂNII, UNIȚI ÎNTR-O SINGURĂ ȚARĂ”.
Pentru asta, țara noastră și-a dat un cumplit tribut de sânge, cu 800.000 de morți, răniți și dispăruți, adică a zecea parte a populației vechii Românii.
OCTAVIAN GOGA relatează cum pe câmpul de luptă de la Mărășești, unde românii s-au acoperit de glorie, un sublocotenent grav rănit care l-a recunoscut pe poet, încolăcindu-și brațele pe gâtul său, rostea ultimele cuvinte – „ALBA-IULIA” – care însemna pentru români UNIREA CEA MARE ca „parola istoriei noastre de veacuri”.
Așa A VENIT, apoi, ZIUA de 1 DECEMBRIE 1918. La ALBA-IULIA ninsese din belșug, iar zăpada se așezase pe străzi, peste grădini și parcuri, peste clădiri, dar strălucirea ei „alimenta” o bucurie de nedescris.
Porțile CETĂȚII „arboraseră” steagurile naționale românești, în amintirea gloriosului trecut, căci pe acolo, la 1 noiembrie 1599, trecuse MIHAI VITEAZUL, iar în 1785, acolo fuseseră legați HOREA și CLOȘCA, zdrobiți apoi cu roata, dar și pentru a cinsti CEA MAI ÎNĂLȚĂTOARE SĂRBĂTOARE din ISTORIA poporului român.
Încă din noiembrie 1918, în TRANSILVANIA, BANAT, CRIȘEANA și MARAMUREȘ, în adunări „glorioase”, se aleseseră delegații ce urmau să participe la MARELE SFAT de la ALB A-IULIA. Veniți cu toții la MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ, care se va ține la 1 DECEMBRIE a.c, la orele 10:00 a.m., în BĂLGRADUL lui MIHAI VITEAZUL. „Veniți cu miile, cu zecile de mii! Lăsați pe o zi grijile voastre acasă… E ziua când se va hotărâ asupra sorții noastre pentru o veșnicie” – chema apelul CONSILIULUI NAȚIONAL ROMÂN, la 24 noiembrie.
Astfel, drumurile spre glorioasa CETATE, erau o mare de lume în straie de sărbătoare, cu steaguri tricolore, ce cânta ca pe vreme lui HOREA și IANCU și afișa pancarte pe care scria: „TRĂIASCĂ ROMÂNIA UNITĂ!”
În ZIUA de 1 DECEMBRIE 1918, reprezentanții poporului se întâlnesc în SALA CAZINOULUI MILITAR din CETATE, splendid împodobită cu crengi de brad, cu drapele românești și cu ale altor state prietene. Între cele 9 PUNCTE ale REZOLUȚIEI ADUNĂRII, PRIMUL – și CEL MAI IMPORTANT – CONSFINȚEA:
„ADUNAREA NAȚIONALĂ, a TUTUROR ROMÂNILOR, din TRANSILVANIA, BANAT și ȚARA UNGUREASCĂ, ADUNAȚI prin REPREZENTANȚII LOR ÎNDREPTĂȚIȚI la ALBA-IULIA, în ZIUA DE 1 DECEMBRIE 1918, DECRETEAZĂ UNIREA ACESTOR ROMÂNI și a TUTUROR TERITORIILOR LOCUITE DE DÂNȘII, cu ROMÂNIA”.
În acceași zi, la BUCUREȘTI, 101 de lovituri de tun anunțau reintrarea în CAPITALĂ a ARMATEI ROMÂNE. Bucureștiul, după doi ani de ocupație străină, a fost eliberat. Răsunând în toată țara „ECOUL POPULAR” avea să onoreze, peste timp, ZIUA de 1 DECEMBRIE ca ZIUA NOASTRĂ NAȚIONALĂ, pentru noi, cei de azi și cei ce vor urma după noi…
Astfel, ALBA-IULIA și BUCUREȘTIUL unite în același sentiment de eliberare și împlinire națională, își DĂDEAU MÂNA pentru VEȘNICIE în ACEASTĂ istorie.
CONGRESUL de PACE de la PARIS DIN 1919-1920 a recunoscut, printr-o înaltă considerație, MAREA UNIRE, consfințind, de fapt, realizarea poporului român într-o minunată unitate de acțiune și voință.
După veacuri și veacuri de despărțire, toți ROMÂNII se adunaseră la un loc, într-un SINGUR STAT și într-o SINGURĂ DORINȚĂ de VIAȚĂ COMUNĂ, dorindu-și și AZI: O ȚARĂ LIBERĂ în PLINĂ ÎNFLORIRE, cu OAMENI care să se bucure de MUNCA lor și de o VIAȚĂ NAȚIONALĂ NEÎNGRĂDITĂ.
PROF.
ION PĂTRAȘCU
SLATINA- OLT
