În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Dragii mei,
Vă scriu abia astăzi despre perioada aceasta a Postului Crăciunului, cu întârziere, într-adevăr, deoarece încă sunt marcat de cele petrecute marți, în prima zi de Post.
Deși este cea mai lungă zi a programului meu, fiind în școală de la 8:00 la 19:00, mărturisesc că nu simt oboseala, bucurându-mă mereu de zâmbetele copiilor mei.
La una din primele ore am avut un sărbătorit care, imediat după ce l-am felicitat și împreună cu ceilalți colegi i-am cântat cu sinceritate „La mulți ani!”, mi-a oferit o ciocolată. I-am mulțumit frumos pentru gestul lui și mi-am continuat ora fără a da importanță pe moment celor petrecute.
În jurul orei 14:00, foamea îmi tot dădea târcoale însă culmea, gândul meu nu mergea la borcanul cu zacuscă delicioasă făcută de mama, pe care il aveam acasă, ci la ciocolata din borseta mea.
Am mâncat un covrig în pauză, apoi, în timpul orei, cât copiii scriau ceva, iar mi-a venit în minte gândul la ciocolata cu lapte și alune strategic pusă de mine, data aceasta în buzunarul sacoului. Am înghițit în sec și mi-am continuat treaba mereu verificând dacă mai este în locul acela sau nu.
Nu îmi înțelegeam gândurile și mai ales atitudinea. Era prima zi de Post și eu salivam lângă o banală ciocolată.
Seara am ajuns acasă, am mâncat și m-am așezat să citesc un tratat de pedagogie, dar nu mă puteam concentra deoarece în mintea mea rula fără oprire reclama de la TV cu vaca mov și marmota care învelea ciocolata în staniol. M-am ridicat de câteva ori să beau apă și parcă cineva anume scosese tableta aceea frumos ambalată pe masă, fiindu-le imposibil ochilor mei să se despartă de imagine.
Am rezistat eroic fără să mă ating de ciocolata care, încă se află pe masă.
Dragii mei,
Mi-am dat seamă însă, cât de neputincios este trupul meu și ce voință slabă are sufletul meu pentru a ține acest post al bucuriei care ne pregătește de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. În mintea mea se formulau diferite „scuze” pentru a mânca din ciocolata aceea. Am citit pe ea și conștientizam cum singur îmi induc ideea că sigur nu are lapte sau zer praf, ci doar chimicale deci o pot mânca liniștit. Ba mai tragic am folosit și argumentul acela al poftirii, sau că sunt copil și că sunt „în creștere”, sau că Dumnezeu este Bun si iertător, ș.a.m.d.
Am vrut chiar să arunc vina asupra diavolului, că el mi-a trimis ispita aceasta, dar mi-am dat seama că probabil era prea amuzat de chinul gândurilor mele ca să mai intervină și el și să dezvolte problema.
Cred că mai ales în perioada aceasta fiecare dintre noi avem o „ciocolată” la care gândul nostru roieşte mai mult ca la rugăciune.
Poate „ciocolata” unora sunt gândurile rele aduse asupra aproapelui, sau faptele. Pentru acestea ne găsim scuze în păcatele noastre. „Dar și el mi-a făcut mie la fel” sau „De ce să te ajut? Tu m-ai ajutat pe mine?” și astfel de exemple pot continua. Sau poate pentru unii „ciocolata” înseamnă alcoolul sau pentru alții mâncărurile de dulce sau păcatele atât de adânc înfipte în inimile noastre.
Postul vine tocmai să înfrâneze aceste gânduri, să ne ofere alternative prin bucurie. Dacă el ți-a făcut ție rău tu să ii faci bine și să te bucuri de binele făcut, dacă el nu te-a ajutat pe tine iar tu îl ajuți ai demonstrat că îl iubești și atunci te poți bucura de bucuria lui. Dacă până acum ai găsit o plăcere în alcool, acum poți dovedi că ai demnitatea de a spune stop, ş.a.m.d.
Postul este o mare binecuvântare pentru trup și suflet. Ne pregătim de o mare bucurie, bucuria Nașterii Domnului, bucurie atât pentru sufletul care primește ACEL COPIL, dar și pentru trupul care se bucură (cu limită) de bucatele alese, pregătite pentru marea sărbătoare.
Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți, este ținut cu strictețe de credincioșii din întreaga lume. Acesta închipuie ajunarea timp de patruzeci de zile a Proorocului Moise, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament. La fel cum cei de atunci așteptau venirea Mântuitorului pe Pământ cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți cei credinciosi să aștepte și să întâmpine prin ajunare pe Fiul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.
Pe lângă această mare bucurie, postul înseamnă și o jertfă. Adică renunțarea de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu. Prin post noi renunțăm la unele alimente considerate „de dulce”, însă din păcate, mulți ne rezumăm doar la ele. Uităm că prin post trebuie să renunțăm și la unele gânduri și fapte.
Sunt dezamăgit de mine. Am reușit foarte greu să îmi țin pofta în frâu pentru o ciocolată. Dacă ispita era mai mare!? Sigur cedam și nu mă puteam bucura încă din prima zi de viitoarea naștere a lui Hristos.
Omul care postește, se bucură și se jertfește în același timp. Omul care postește este omul care renunță la tot pentru Hristos, chiar și la o „ciocolată” care îmbracă diferite forme. Amin!
Prof. Drd.
Alin Bolboașă Șofaru
