Pe 1 noiembrie a.c., a debutat Exerciţiul „SEISM 2016”, la care au participat toate structurile Ministerului Afacerilor Interne: Inspectoratele de Situaţii de Urgenţă + SMURD, Poliţia, Jandarmaria, dar şi Serviciul de Ambulanţă. Prăpăd mare: cutremul de peste 7 grade pe scara Richter, urmat de o replică de 5,2, clădiri la pâmânt, mii de morţi, mii de răniţi. O catastrofă. Pompierii olteni au plecat în ziua amintită, în jurul orei 11.00, spre Bucuresti, cu patru autospeciale pentru primă intervenţie ăi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spuma, o autospecială pentru descarcerări grele, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, punctul de comandă mobil,două ambulanţe SMURD, douaă autocare şsi o autoutilitară. În total, peste 150 de pompieri din cadrul ISU Olt au fost mobilizaţi spre „zonele afectate”. La Bucureşti, după Halloween au rămas fantome prin clădiri părăsite, iar simularea e binevenită . Simularea de intervenţie post-seism reprezintă un proiect ambiţios, dar şi unul în care s-a cheltuit foarte mult.