În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Fraţi creştini,
Am ales acest titlu pentru predica Evangheliei de astăzi, deoarece aș vrea să vă imaginați, că sunteți noaptea pe o străduță întunecată și vine un nefericit de hoț care vă amenință și cere:„Banii sau viața?” Bineînțeles, că, de frică, îi dăm banii (puținii pe care îi avem), pentru a ne păstra viața.
Gherghesenii (sau Gadarenii) aleg însă să dea Viața și să păstreze banii. Doar că ei rămân fără Viața veșnică adică Hristos și fără bani, adică porci.
Oamenii din ținutul Gadarei erau evrei, deci nu consumau carne de porc, dar creșteau aceste animale pentru a face comerț și implicit pentru a face bani.
Contabilitatea, însă, le-a fost dată peste cap, atunci când Mântuitorul Hristos, îngăduie legiunii de demoni din omul posedat, să intre în turma de porci care s-a aruncat în mare.
Reacția celor din ținutul acela este șocantă. Ei văd pe cel care: „de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte”, îmbrăcat, „sănătos la minte”, cum stătea la picioarele Binefăcătorului său și rămân nepăsători faţă el, dar suferă pentru pierderea porcilor.
Mântuitorul Hristos le-a dat posibilitatea de a alege: „Viaţa sau porcii?”.
El, ca Dumnezeu, arată că este mai de preţ viaţa unui om, coroana întregii creaţii, decât o turmă de porci. În schimb, ei aleg porcii şi noi astăzi alegem urşii.
Oarecum, şi diavolul, în situaţia de faţă, asistă la o alegere. Oamenii regretă porcii, indiferent că el intrase în ei şi aleg să renunţe la Mântuitorul Hristos.
Pentru Ghergheseni puţin conta că unul dintre ei fusese vindecat şi acum putea reintra în societate şi să devină membru activ al ei. Pierduseră o avere, aşa că aleg să piardă şi Viaţa veşnică – „Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei.”
În schimb, chiar dacă ei Îl alungă pe Hristos de acolo, El le arată că îi iubeşte şi le mai dă o şansă. Mântuitorul Hristos dă un nou sens vieţii celui care fusese posedat şi acum era vindecat: „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.”
Dragii mei,
Astăzi, în sufletul nostru ni se pune aceeaşi întrebare: „banii sau Viaţa?”. Din păcate, fiecare dintre noi preferăm în multe momente să alegem banii şi nu Viaţa!
Întotdeauna ne pare rău de altceva în afară de aproapele nostru. Mereu avem priorităţi care contează pentru noi şi nu ne interesează de alţii.
Fiecare vrem să fim „afacerişti” şi să avem teancuri de bani, neluând în calcul nevoia aproapelui nostru de a supravieţui de pe o zi pe alta.
Mereu avem nemulţumiri că nu suntem actualizaţi cu ultimul model de iPhone sau de Samsung, că nu avem o super maşină şi nu ţinem pasul cu moda sau că nu avem o casă cu rei etaje şi 10 camere. Dar nu ne pasă când vedem cerşetorul din colţ care vrea doar un colţ de pâine.
Alegem de fiecare dată „porcii” şi renunţăm la Dumnezeu, când suntem puşi să alegem.
Ai treabă de făcut şi eşti pus în situaţia de a alege între a face Duminica sau a merge la Biserică. Alegi să stai acasă şi să faci treburile tale.
Ai stat sâmbătă până târziu şi eşti pus în situaţia de a alege dacă dormi sau a merge la Dumnezeu şi bineînţeles că alegi perna şi pătura.
Ai bani la tine să mergi în oraş la cumpărături şi îţi întinde aproapele tău, nespălat, înfrigurat şi nemâncat mâna, iar tu mergi mai departe.
Haideţi să învăţăm să alegem Viaţa, dragii mei, nu patimile şi păcatele. Să alegem pe Dumnezeu, nu plăcerile trecătoare. Să păstrăm credinţa vie pentru a nu rămâne asemenea Gherghesenilor fără bani şi fără Viaţă! Amin!
Prof. drd. Alin Bolboaşă Şofaru