Acasă Actualitate Dacian Cioloş, la Slatina. Poză cu o minianvelopă

Dacian Cioloş, la Slatina. Poză cu o minianvelopă

257

Vineri, 30 septembrie 2016, la fabrica de anvelope Pirelli, care a împlinit 10 ani de când se află la Slatina, l-a avut ca invitat special de Dacian Cioloş, premierul României. Alături de acesta s-au aflat şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, dar şi reprezentanţi ai conducerii centrale a Pirelli. Firma italiană a împlinit 10 de ani de când se regăseşte în viaţa industrială a Slatinei, fiind un important angajator.

La acest eveniment au participat şi Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Neacşu, prefectul judeţului Olt, Emil Moţ, primarul Slatinei, precum şi şefi ale structurilor MAI sau directorii ITM şi AJOFM.

Premierul Cioloş a apreciat că mediul economic al României a cunoscut creşteri, iar la nivel local, cetăţenii au un loc de muncă sigur. Acesta a mai spus că mediul economic românesc a devenit foarte atractiv pentru investitorii străini.
„Mă bucur să fiu aici ca să menţionez faptul că avem aici un bun exemplu al cooperăriI între România şi Italia în domeniul economic.Italia nu este doar o oportunitate pentru românii care au ales să muncească acolo, cel puţin temporar, dar iată că Italia investeşte în România şi creează locuri de muncă pentru români la ei acasă”, a spus Cioloş.

Pneuri pentru maşinile de Formula 1 şi anvelope pentru biciclete
Oficialii firmei italiene au anunţat câteva proiecte din cadrul planului de dezvoltare. Unul dintre lucrurile anunţate a fost că, până în anul 2021, va exista o unitate de producţie de pneuri pentru maşinile de Formula 1. Totodată, aceştia au mao spus că în planurile lor se află şi dezvoltarea unei capacităţi de producţie a anvelopelor pentru biciclete.

După terminarea vizitei la Pirelli a premierului, acesta a stat la pozat cu o minianvelopă, simbol al firmei italiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.