Acasă Politic OFSD Olt. Curs de pregătire pentru social-democratele edil din regiunea Oltenia

OFSD Olt. Curs de pregătire pentru social-democratele edil din regiunea Oltenia

252

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2016, membrele Organizaţiei de Femeie Social-Democrate din judeţele zonei Oltenia – Olt, Dolj,Vâlcea, Argeș, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu -, care au fost alese în funcţiile de primar, consilier local sau judeţean, au participat la cursul de pregătire pe teme precum legislaţia din administraţia publică locală şi atragerea fondurilor europene la nivelul comunităţilor pe care le reprezintă

La conferinţa de încheiere a cursurilor, care a avut loc sâmbătă 17 septembrie a.c., au fost prezenţi: primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, europarlamentarul şi preşedinte al Organizaţiei de Femeie Social-Democrate, Viorica Dăncilă, secretarul general al OFSD, Maria Lazăr, preşedintele OFSD Bucureşti, Manuela Cartrina, preşedintele OFSD Argeş, deputatul Simona Bucura Oprescu şi, nu în ultimul rând, preşedintele OFSD Olt, Felicia Man.

Scopul acestor cursuri a fost acela ca membrele OFSD, care au fost alele în administraţia publică judeţeană sau locală, să se familiarizeze cu legislaţia în administraţie locală şi cu mecanismul de atragere a fondurilor europene.
„În cadrul acestei şcoli de pregătire am vorbit despre legislaţia administraţiei publice locale, pentru că noi considerăm că colegele noastre aflate la primul mandat trebuie să cunoască legislaţia, şi am pus mare accent pe absorbţia de fonduri europene, iar colega mea, Roxana Mânzat, a prezenat modul în care pot aduce fonduri europene în comunităţile în care au fost alese”, a spus Viorica Dăncilă.

Scopul a fost atins
Aceste cursuri şi-au atins scopul, iar preşedinta femeilor şocial-democrate din Olt, Felicia Man este sigură că tot ceea ce femeile din OFSD, alese în această vară, au învăţat, vor pune în practică în unităţile administrative pe care le reprezintă:
„Am învăţat multe lucruri noi legate de legislaţie, legate de comunicare şi, nu în ultimul rând, de accesare a unor proiecte cu finanţare externă. Colegele mele au fost extrem de interesate de temele abordate în cadrul seminarului de formare. Sunt convinsă că vor merge în comunităţile pe care le reprezintă şi că vor aplica cele învăţate aici”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.