În numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin!
Dragii mei,
Știu că acest cuvânt al meu o să stârnească destule comentarii, dar nu am rezistat fără a scrie câteva rânduri legate de cea care, pe data de 1 august 2016, a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu.
Nu mă acuzați de pro-regalitate. Vreau ca, împreună cu mine, să vedeți dincolo de Regina Ana și să ne rezumăm la femeia Ana, ca exemplu de aleasă modestie.
Puteți, pur și simplu, să faceți abstracție de nume și să înlocuiți cu o persoana cunoscută, regăsită în inima dumneavoastră, dar care să se integreze în tiparul pe care eu vreau să vi-l expun.
Îmi place să cred că a luat exemplu din modestia supremă a lui Dumnezeu. Puțin contează pentru mine că a fost Romano-Catolică.
Foarte frumos spunea, într-un interviu, că a fost vânzătoare la una din florăriile din New York. Cunosc eu cum Mântuitorul Hristos, deși Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat alege să se nască într-o iesle umilă și să trăiască ca un om normal.
Alege apoi să se înroleze în armată pentru a conduce o ambulanță, deși provenea dintr-o familie nobiliară și era o principesă, spunând că cele mai emoționante momente erau când ținea de mână un soldat care nu mai avea pe nimeni și tremura în fața morții, dându-i un gram de tărie să accepte sfârșitul în tihnă.
Am zâmbit atunci când a povestit cum a fost cerută în căsătorie de Regele Mihai, aflați în mașină și având în față un drum șerpuit: „Am spus DA uitându-mă înainte la drumul șerpuit”.
Cred însă cu tărie că cea mai mare răsplată pentru modestia ei caracteristică a primit-o de la Dumnezeu atunci când i-a fost pusă pe cap coroana de mamă.
Ce contează că nu a avut o coroană lumească pe cap atâta timp cât a purtat cu demnitate, sinceritate şi umilinţă, cororana de soţie şi pe cea de mamă ?
Astăzi, Duminică, 7 august la şapte zile după ce Regina Ana a păşit în Împărăţia lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos ne dă o lecţie de discreţie care s-a reflectat în fiecare clipă a vieţii pământeşti a acestei femei.
Cuvintele oarecum poruncitoare adresate celor doi orbi : „Vedeti, nimeni să nu stie!” se cer a fi cap de listă în acel model de discreţie şi modestie de care vă aminteam la începutul cuvântului meu.
O persoană care îşi însuşeşte într-u totul discreţia propriei vieţi se bucură de triumfalismul bogăţiei vieţii în Hristos în viaţa cealaltă.
Mântuitorul nu avea nevoie de „reclamă”, Biserica nu are nevoie de „voturi”, oamenii care îşi duc viaţa în discreţie nu au nevoie de aprecieri.
Dacă aveţi un lucru de mare valoare, sunt convins că îl ţineţi într-un loc doar de dumneavoastră ştiut, ca nu cumva, lăudându-vă cu el sau arătându-l pe la toată lumea, să vă fie furat.
Aşa se întâmplă şi cu cei cei care aleg să îşi păstreze pentru ei darurile sau calităţile şi aleg să fie modeşti, discreţi şi umili. Ei îşi păstrează sufletul în aleasă curăţie ca nu cumva diavolul să îl fure şi să îl risipească în lume. Omul este creat de Dumnezeu să se bucure de armonie, nu de gălăgie cotidiană, să ducă o viaţă liniştită, nu una plină de indiscreţii şi de senzaţii tari.
Discreţia aceasta a vieţii şi a credinţei aduce după, şi în mod obligatoriu, blândeţea.
Pr. Hariton Negrea spunea: „Blândeţea presupune o stare sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea şi odihna. Cel blând se arată a fi după chipul Domnului, Care era blând şi smerit cu inima. Blândeţea înseamnă să ai pace înlăuntrul tău, pe care o transmiţi celor din jur. Cel blând este împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, este iertător şi împăciuitor, creează în jurul său oameni apropiaţi de Dumnezeu. Blândeţea covârşeşte chiar pe cei răi şi mai puţin necredincioşi sau indiferenţ”.
Fraţi creştini,
Una din cântările slujbei de înmormantare ne arată că în faţa morţii suntem cu toţii egali.. ” Adusu-mi-am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.”
Extrem de frumos şi de cutremurător acest text. Există, iată, un moment al vieţii în care oamenii devin egali fie că au fost în viaţa lor soţia Ana, mama Ana sau regina Ana, ei rămânând simplu, modest şi discret; „robii Tăi” sau „roaba Ta Ana”
Ne rămâne să reflectăm la acest ultim text şi să privim înăuntrul nostru..
Dacă alegem să participăm la cursul de modestie predat de Regina Ana sau să chiulim este alegerea fiecăruia. Însă nu mare să ne fie mirarea când, la examenul final, dat înaintea lui Dumnezeu, vom fi declaraţi respinşi. Amin!
Prof. teolog Alin Bolboaşă Şofaru
