Acasă Administrație Doi primari demişi. Întrebări justificate…

Doi primari demişi. Întrebări justificate…

505

Joi, după amiază, târziu, mult prea târziu, după o analiză exagerată și o tragere de timp explicabilă, prefectul de Olt, Silviu Neacșu, a semnat ordinal de încetare a mandatului pentru doi primari olteni: Cezar Filip de la Osica de Sus, și Marin Mihăeșteanu, de la Sprâncenata. Acoperire perfect legală, în ambele cazuri. Filip e… beneficiarul unei condamnări la închisoare cu suspendare, de dată recentă, iar Mihăeșteanu, dovedit incompatibil de ANI.
În această situație, fără a fi acuzații, se ridică o serie de întrebări, mai mult de necesare pentru a fi puse…

1. De ce au insistat să candideze cele două persoane, în condițiile în care știau că, inevitabil, și câștigători ai alegerilor, vor fi demiși înainte de expirarea legală a perioadei de mandat?
2. Cum a găsit partidul politic din care cei doi fac parte aceste două soluții pentru Osica de Sus și Sprâncenata?
3. Cine ar trebui, moral, să suporte costul alegerilor parțiale anticipate în cele două localități oltene?
4. De ce i-a luat Prefecturii Olt atât de mult timp să ia decizia privind emiterea ordinului de demitere în cazurile Filip și Mihăieșteanu?
5. Deși cele două cazuri au fost de notorietate în campania electorală, nimeni din BEJ Olt nu a consemnat nici măcar o observație pe seama candidaturilor cu probleme. Nu a funcționat spiritul legii la Biroul Electoral Județean Olt?

6. Cei doi au dreptul să candideze din nou. Nici o lege nu le interzice asta. Problemele apar după… validare. O vor mai fece?
7. De ce la validarea consiliilor locale și la depunerea jurământului nu a avut obiecțiuni nimeni, în condițiile date de notorietatea situațiilor în care se află Filip și Mihăieșteanu?
8. Pot acționa în instanță, împotriva statului român, perdanții alegerilor de la Osica de Sus și Sprâncenata, pentru a cere daune interese, în raport cu situația dată?
9. Ar cineva răspuns la întrebarea: dacă Filip și Mihăieșteanu trebuie să returneze indemnizația de primar încasată în cele peste două luni de mandat efectiv?
10. Se încumetă vreun parlamentar să clarifice textul legal ce definește elementele din cuprinsul dosarului de candidatură, pentru ca pe viitor să se elimine astfel de situații?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.