S-au terminat lucrările la fostul Cinema „Victoria”, clădirea a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri de la Guvernul Norvegiei, care are o valoare de 7,5 milioane de lei, majoritatea banilor reprezentând finanţare nerambursabilă, contribuţia municipalităţii în cadrul proiectului fiind de aproximativ 324.000 de lei. Pentru a marca redeschidere în haine noi, municipalitatea a organizat o serie de evenimente inaugurale, în perioada 16-20 august 2016, după cum urmează: în prima zi se va desfăşura o expoziţie de fotografie veche intitulată „Slatina, casa noastră”, slogan folosit de fostul primar Minel Prina, cel pe al cărui mandat a luat naştere proiectul; în cea de-a doua zi este programat un spectacol de muzică lăutărească; în cea de-a treia zi va fi programat un workshop pe teme de cooperare internațională și multi-culturalitate; în a patra zi, municipalitatea a programat un spectacol de teatru, iar în ultima zi se va organiza un bal tematic cu titlul “România în perioada interbelică”, acțiune care va succeda proiecția unui film mut. Lipsa de inspiraţie privind algerea titlului expoziţiei nu are nicio scuză, atâta timp cât există multe gândiri în primărie şi un câmp larg de titluri: „Slatina, instantanee din trecut”, „Slatina de ieri” sau „Slatina, poveşti din trecut” etc
Acasă Administrație Lipsă de inspiraţie: „Slatina, casa noastră”, la Atelierul Intercultural „Victoria”
Pacat de a 2 a zi cu romii…s-au c..t pe ea de festivitate…nu vrem aceste scursuri..cerem mult?