Dragii mei,
Mi s-a părut extrem de profund acest text, aşa că am decis ca astăzi să vorbesc despre el.
Cred că IPS Antonie ne trimite pe toţi cu gândul la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, încercând să ne facă pe cât posibil conştienţi de importanţa faptelor noastre din această viaţă.
Această urgenţă a clipei ne trimite în mod obligatoriu la o punere în oglindă a activităţilor noastre personale care ne răpesc din timpul preţios pe care îl avem şi pe care îl valorificăm împotriva voii lui Dumnezeu.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea, într-una dintre predici: „Să ai grijă ca atunci când te ocupi de activităţi urgenţe să nu le uiţi pe cele esenţiale. Nepăsarea de mântuirea sufletului său trăirea doar biologică în lumea aceasta fără a căuta sensul spiritual şi ultim al vieţii, a trăi doar biologic fără să te întrebi ce rost are viaţa mea pe pământ sau care este rostul vieţii noastre aici este nimic… nu mai avem timp pentru Dumnezeu, nu mai avem timp pentru suflet, nu mai avem timp pentru sensul ultim al vieţii noastre. Urgenţe, peste tot sunt urgenţe. Priorităţi peste urgenţe şi urgenţe peste priorităţi şi ni se fură timpul rugăciunii, ni se fură sufletul şi se face ţăndări, ţărână şi ţăndări, risipindu-se în prea multe lucruri pământeşti şi nu se mai poate aduna pentru cele cereşti. Să ai grijă că atunci când te ocupi de activităţi urgenţe, să nu le uiţi pe cele esenţiale.”
Părintele Patriarh, întărind spusele Mitropolitului Antonie ne atrage atenţia de o mare greşeală pe care o facem, anume punem ca priorităţi necesităţile noastre biologice: ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, unde stăm, cu ce ne deplasăm, unde ieşim în seara aceasta, etc.
Făcând astfel, uităm activităţile esenţiale ale vieţii noastre, anume mântuirea sufletului şi moştenirea Împărăţiei Cerurilor.
Trebuie să clarificăm, cel puţin aşa consider eu, diferenţa între prioritate şi necesitate.
Potrivit Dex-ului, prioritatea este: însușirea de a fi primul în timp; dreptul de a ocupa primul loc ca importanță, ca valoare, ca demnitate; precădere, primordialitate, întâietate iar necesitatea este: Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuință; nevoie, absolut necesar, indispensabil.
Deci prioritatea este o însuşire proprie adică singuri ne facem priorităţile noastre iar necesitatea este de absolută trebuinţă adică este o nevoie, deci ni se cere, asta dacă vrem ca rezultatul ultim să fie viaţa dincolo de mormânt.
Astfel, pentru a reveni la textul de la care am început acest cuvânt pe care l-am completat cu spusele Preafericitului Daniel, înţelegem că urgenţele vieţii noastre trebuie să fie necesităţile, adică mântuirea sufletului şi întâlnirea cu Dumnezeu iar nu priorităţile adică bunăstarea trupului nostru.
Într-adevăr această urgenţă a clipei plină de necesităţi, dacă este conştientizată schimbă profund viaţa unui om. El iese de sub jugul propriilor pofte la libertatea oferită de Dumnezeu. Adică renunţă la priorităţi şi trece la necesităţi.
O necesitate este mersul la Biserică, o prioritatea este odihna adică somnul de Duminică dimineaţă.
O necesitate este rugăciunea, o prioritate este ocuparea timpului dedicat rugăciunii cu altceva.
O necesitate este iubirea pentru aproapele, o prioritate este iubirea propriei persoane.
O necesitate este curăţirea sufletului, o prioritate este aspectul fizic.
Astfel de exemple pot continua la nesfârşit cu exemple în care ne regăsim, din păcate, din ce în ce mai mulţi.
Eu cred că mesajul transmis de IPS-ul, pe lângă trimiterea cu gândul la sfârşitul vieţii şi importanţa faptelor noastre, ne trimite pe toţi la un duş rece, asta că tot ne-au lovit căldurile acum, obligându-ne să conştientizăm situaţia nefastă a vieţii noastre.
Ca să schimbăm profund viaţa noastră actuală trebuie să acceptăm că ne-am impus nişte priorităţi renunţând la necesităţi adică noi ne-am pus singuri jugul patimilor renunţând la libertatea lui Dumnezeu şi ne complăcem în viaţa aceasta fără să ne gândim la o schimbare în bine posibilă dacă ne trăim clipă cu Dumnezeu. Amin!
PROF.
ALIN BOLBOAŞĂ ŞOFARU
