Până mai ieri, Victor Iacobescu şi Marius Bălaşa au fost fruntaşi ai luptei politice de la Olt. Au luptat împotriva puterii pesediste. De astăzi, prin ordin al ministrului, cei doi intră puternic în administraţia locală din judeţ. Marius Bălaşa a fost numit director al Casei Corpului Didactic Olt, post vacant după plecarea lui Victor Tiţa, iar Victor Iacobescu merge inspector şcolar general adjunct al ISJ Olt, acolo unde va face parte în echipa de adjuncţi cu profesor Carolina Guraliuc. Anterior, Iacobescu şi Guraliuc au predat limba română la „Radu Greceanu” şi chimie-fizică la „Nicolae Titulescu”, ambele licee din Slatina. Atât Iacobescu, cât şi Bălaşa, au renunţat la mandatele de consilieri locali, în Slatina, unde au fost aleşi pe listele PNL.
La desemnarea celor doi, Bălașa și Iacobescu, în spatele ordinului de ministru se află deputatul Gigel Știrbu. Cel care a reușit să demonstreze, acolo unde trebuie, competențele profesionale ale acestora. Practic, Știrbu demonstrează că are un cuvânt de zis într-o zonă unde alți politicieni locali au renunțat demult să propună, să impună și să desemneze oameni în funcții cu cheie de comandă la nivel guvernamental. Rămâne de văzut ședința de guvern de săptămâna viitorare, când o nouă tranșă de prefecți e în vizorul lui Cioloș. Doar acum câteva zile liberalii puneau presiune pe șeful Executivului..