De ce nimeni nu arbitrează în societatea românească, deși, în mod evident, simțim acut această nevoie?
Nimeni nu arbitrează în societatea românească pentru că elitele intelectuale, dacă nu au fost distruse, s-au distrus în mod consecvent. Astfel, ne-am trezit azvârliți în minciuna societății democratice și deschise, frecventați de mediocri prețioși, de politruci și sinecuriști de carieră, pentru ei fiind o strategie de supraviețuire într-un gulag de lux. Gulag întreținut fervent de mediul politic partizan post-decembrist.
Mulți au eșuat azi în rolul de colaboraționiști ai oricărei puteri, nerușinați și inconsistenți, numai buni de lustruit papucii neopotentaților, niște slugi și… În societatea românească, fenomenul este cât se poate de vetust, dar mai actual ca oricând.
Noi, ceilalți, avem de partea realității, aceeași politruci, aceleași structuri partizane nereformate ce ne schilodesc destinul.
Fenomenul este omniprezent, aici, sau aiurea, în această țară. Aici, ca într-o veritabilă „Republică de la Ploiești”, regăsim personaje sinistre, într-o piesă de teatru a absurdului montată pentru proști.
Candidatul manciurian, al marelui PSD, exponent al „Oltului Puternic” – în viziunea strâmbă a capetelor obliterate a unor decidenți locali – lipsește cu desăvârșire, celălalt din tabăra gigeilor, așișderea… Ceilalți nu par a conta, mimând jocul politic, trădând interese strict de grup, negociate la ceas de seară. Pentru unii – roată de rezervă a PSD-ului – preocuparea asiduă, pentru a nu deranja, căci în accepțiunea lor, USL trăiește…
Din păcate, iluzionați fiind de spectrul puterii, vor constata, mai devreme sau mai târziu, că interesul național, pus în slujba progresului României, nu se înfăptuiește cu liberali reformați sau reformatori.
Halucinant sau nu, numai la noi se poate vedea așa ceva! Și asta pentru că suntem permisivi. Fără societate, înlocuită de o masă amorfă, sistemul politic, de regulă monocolor, instaurează arbitrariul. Vă sună cunoscut?
„Elitele politice” privesc masele cu dispreț și nu pierd niciun moment să le umilească. Masele privesc înspre elitele politice cu un amestec de frustrare, violență și revoltă niciodată transpusă în act. Moneda de schimb este neîncrederea, iar valorile absolute sunt furtul, înșelăciunea, încercarea de a profita de slăbiciunea celui slab și de umilință a celui umil.
Dintr-o perspectivă personală, acești politruci de conjunctură îmi sunt profund inavuabili, având așteptarea ca și ceilalți să dea dovadă de conformism. Căci, nu putem fi animați la nesfârșit de spirit gregar sau conivență, să ne asumăm aceeași indivizi lipsiți de orice orizont comunitar și cultura dialogului social.
Este anarhie camuflată, societatea nu numai că nu mai există, dar nici nu mai este un model dezirabil în care individul să vrea să se integreze – devreme ce realitatea îi oferă o variantă pervertită a acestui model: dezechilibru, respingere, subordonare, neputință. Deci, sub un anumit prag de prăbușire morală, dispare sentimentul posiblității acțiunilor concertate pentru apărarea unui interes.
Zic oamenii: „La ce bun? Oricum nu putem schimba nimic!” Acestea sunt sentimente fataliste, specifice culturii sărăciei, care denotă că voința politică a insului este decimată. Transformată în masă amorfă, societatea nu are putința de a reacționa.
Pentru că nu suntem defetiști din fire, într-un exercițiu de civilitate, pe 5 ne facem datoria constituțională!
(Horia Răduinea)
