Acasă Politic Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților…

Florin Iordache, președintele Camerei Deputaților…

910

Miercuri, 27 aprilie 2016, o răstălmăcire contemporană a nopții Sfântului Bartolomeu. Varianta PSD.

Astăzi, Comitetul Executiv analizează situația de la vârful partidului, dată de contextul în care președintele executiv, președinte și la Camera Deputaților, Valeriu Zgonea, a făcut o serie de declarații publice la adresa președintelui PSD, Liviu Dragnea, după condamnarea acestuia din urmă la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumul. E posibil ca Zgonea să rămână fără sprijin politic și, implicit, să piardă susținerea pentru poziția de al treilea om în stat.
În aceste condiții, surse din anturajul vârfurilor PSD au lansat propunerea nominală pentru un nou șef la Cameră. Acesta ar fi deputatul de Olt, Florin Iordache. Un politician bine orientat, susținător neabătut al tuturor proiectelor promovate de PSD, discipol al lui Adrian Năstase, bine văzut de partid.

Ascensiunea politică a lui Iordache a început la Caracal, acolo unde era viceprimar al venerabilului Gheorghe Anghel. Ulterior, pe filiera Stănoiu, acesta a progresat în Parlament, acolo unde s-a dovedit un slujbaș PSD bine ancorat în viața politică. Acum, rămâne de văzut… În primul rând, dacă pică Zgonea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.