Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Ordine Publică şi Serviciului Rutier, cu ajutorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Olt şi Directiei Sanitar Veterinare Olt, au avut loc activităţi specifice pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Au fost mobilizati 242 de polițiști, în 60 de acțiuni și controale, ce au vizat agenţi economici şi persoane fizice care desfăşurau activităţi de comerţ în zona pieţelor agroalimentare şi târgurilor de pe raza judeţului Olt. Poliţoştii au constatat 29 infracţiuni, fiind întocmite 19 dosare penale, dintre care trei pentru fapte de evaziune fiscală şi 2 pentru fapte de contrabandă. Au fost aplicate 710 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 219 217 lei, valoarea bunurilor confiscate cu ocazia aplicării sancţiunilor fiind de 3.499 lei.