Dumnezeu NU preferă lemnul şi spaţiile mici

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin.
Dezamăgit profund de iniţiativa celor din trupa TAXI precum şi a celor treizeci şi trei de oameni de “cultură” care au găsit să lovească în Biserică mai ales acum în Postul Mare şi mai ales în Săptămâna Sfintei Cruci, am scris acest cuvânt deloc smerit, neacceptând lupta vizibilă dusă împotriva Bisericii.

„Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici” acesta este mesajul lor.

Dragii mei,
Mântuitorul Hristos nu a fost la un Show Tv unde avea cum să aleagă să moară. Plus că, între noi fie vorba, dacă Hristos ar apărea la Tv cu siguranţă ar avea rating mai mare ca pseudoculturiştii din numărul celor 33 fie ei şi adunaţi toţi la un loc.
A spune că Dumnezeu preferă o anumită moarte este o ipocrizie de primă mână. Jertfa iubirii lui Dumnezeu pentru oameni este cu mult mai mare ca moartea de pe Cruce. Învierea lui Hristos pentru noi este mai mare ca moartea Sa pe lemnul Crucii.
Dacă vreţi să desfiinţăm şi mai mult aşa numita de către necunoscători preferinţă a lemnului de către Mântuitorul Hristos, aflaţi că lemnul acela al Crucii a avut şi cuie, deci Dumnezeu teoretic preferă şi metalul, Crucea a fost înfiptă în Dealul Golgotei, adică în pământ şi piatră, deci Dumnezeu preferă şi piatra şi pământul, Orice Biserică din zid are metal, lemn, piatră, pământ, etc. Concluzionând vedem că Dumnezeu preferă şi Bisericile de zid.

În partea a doua a mesajului lor vedem că Dumnezeu preferă spaţiile mici.
Mă întreb oare cum pot ei, pumni de ţărână cu viaţă, de la Dumnezeu sau simple maimuţe evoluate, fiecare după caz, să îl limiteze pe Cel fără de început într-un spaţiu mic?
Dumnezeu, cel care face timpul şi spaţiul nu poate să fie limitat de o mână de oameni dornici de o afirmare prost gândită. El se află şi în Bisericuţa de lemn dar şi în Catedrala Sfânta Treime din Sibiu. Dumnezeu este alături de tine şi în debaraua ta, dacă acolo Îl chemi, dar şi pe masa Sfântului Altar din Biserica Sfântul Spiridon în acelaşi timp. Nu poţi tu, un nimic, să îl limitezi pe Dumnezeu după propria ta preferinţă.

Dragii mei,
Lemn şi spaţiu mic am doar într-un sicriu! Sufletul meu la judecată înaintea lui Dumnezeu nu o să fie înăuntru unui lemn cu spaţiu mic, el o să fie în imensitatea infinitului lui Dumnezeu aşteptând răspuns pentru faptele sale.
Lecţii de smerenie dau cei care sunt smeriţi. Eu nu pot să vă vorbesc despre smerenie pentru că eu am păcatul mândriei atât de bine înrădăcinat înăuntrul meu încât îmi iese pe urechi şi când respir. Există un paradox aici: Cei care sunt smeriţi se consideră păcătoşi şi nu se afişează deloc continuând în smerenia lor şi unii care sunt mândri de realizările lor dar se consideră apţi de a da sfaturi de smerenie.
Pascal a înţeles nemaipomenit acest lucru şi la exprimat astfel: „Există numai două feluri de oameni: unii drepţi, care se socotesc pe sine păcătoşi, şi alţii, păcătoşi, care se socotesc a fi drepţi”.
Cum pot unii dintre cei 33 să vorbească despre smerenie când au case de sute de mii de euro, câştigă pe un concert cât un profesor preuniversitar în zece ani şi dintr-o apariţie TV mai mult decât cheltuielile Spitalului Providenţa din Iaşi care aparţine Bisericii? Asta înseamnă să fi ipocrit şi să te transformi prin afirmaţiile tale în soldatul roman care Îi dă Mântuitorului palme, care Îl batjocoreşte, care Îî pune spini pe cap, care Îi bate piroane lui Hristos în mână.
Dacă mergi la Biserică pentru că tu consideri că nu ai altceva mai bun de făcut şi pentru că aşa este bine sau pentru că ai nevoie de ceva de la Dumnezeu sau să vezi ce haine şi-au mai luat unii şi alţii, dacă mergi doar pentru a asista la un spectacol şi rosteşti rugăciuni dar nu te rogi, atunci este normal să nu Îl găseşti pe Dumnezeu acolo. Dumnezeu este acolo unde te rogi cu adevărat la El. Dacă tu îl cauţi prin parcarea Bisericii că ţine slujba prea mult, sau prin anexele din curtea/subsolul unei Biserici atunci sigur nu o să îl găseşti. El este acolo pe Masa Sfântului Altar în imensitatea spaţiului unei Biserici mici sau mari, trebuie doar să deschizi ochii să Îl vezi, urechile să Îl auzi şi inima să Îl accepţi.

Lupta aceasta vizibilă dusă împotriva Bisericii este pornită chiar de la întemeierea ei. Să transmiţi un mesaj care loveşte în Biserică în plină perioadă de Post şi mai ales în săptămâna precedată de Duminica Sfintei Cruci, cu zile numărate până la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Îmi demonstrează clar că am nevoie de Crucea lui Hristos dacă vreau să birui şi să nu ajung trup şi suflet într-un sicriu de lemn cu spaţiu mic.

Crucea mea este Crucea Bisericii şi Crucea Bisericii pe care ea o poartă pentru mine este şi Crucea mea. Dumnezeu mă vrea un luptător împotriva păcatului şi a ispitelor. El mă vrea fiinţă liberă în gândire şi nu limitat la ce mă înconjoară, nu mă vrea închis într-o carapace aşteptând să mă găsească El pe mine de aceea spun tare şi răspicat: Dumnezeu NU preferă lemnul şi spaţiile mici!

Alin Bolboaşă Şofaru