Instituţia Prefectului Judeţului Olt, prin prefectul Silviu Neacşu, îi invită pe cetăţeni să participe duminică, 3 aprilie a.c., la ceremonia militară organizată cu ocazia manifestărilor ce se vor desfăşura în municipiul Slatina, prilejuite de Ziua NATO. Evenimentul va avea loc în ziua amintită, cu începere de la ora 9.30, pe platoul din faţa Prefecturii Olt.
„România a primit invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga din 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia. La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.
Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. În 2009, România a aniversat 5 ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. În perioada 2-4 aprilie 2008 România a găzduit Summit-ul NATO de la Bucureşti care a reprezentat cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, dar şi Summit-ul de cele mai mari dimensiuni din istoria NATO. Delegaţia Permanentă a României la NATO asigură reprezentarea ţării noastre în cadrul Alianţei Nord Atlantice.”, conform informaţiilor oferite de Ministerul Afacerilor Externe.
„Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. Anul acesta se împlinesc 12 ani de când România a aderat la NATO.