Pompierii de la Scorniceşti, intervenţie în zadar!
Pompierii din Scorniceşti au intervenit, joi, 11 februarie a.c., în jurul orei 10.00, în comuna Corbu, sat Buzeşti, pentru a stinge un incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat în vârstă de 68 de ani, care a fost găsit în afara locuinţei sale, iar salvatorii de pe SMURD nu au mai putut face nimic pentru bătrân, indiferent de insistentele manevre de resuscitare, acesta decedase. „La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta la bunurile dintr-o camera de locuit, întreaga locuinţă fiind inundată cu fum. Într-o cameră de locuit era amenajat şi un spaţiu comercial. Proprietarul casei, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit în afara locuinţei, intoxicat cu fum, în stop cardio-respirator. Pompierii SMURD au început imediat manevrele de resuscitare şi au solicitat în sprijin un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. Bărbatul nu a răspuns manevrelor executate aproximativ o oră de echipajele medicale, fiind declarat decedat. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind distruse bunurile aflate într-o cameră de locuit. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la faţa locului, este jarul căzut din sobă pe materialele combustibile”, conform buletinului de presă de la ISU Olt.
La Olt, nici măcar electoral, nimic despre Spiru Haret?
Spiru Haret, s-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi. La şcoală, copiii nu învaţă despre marele reformator al sitemului de învăţământ românesc. Haret a fost un savant important al României şi un om politic, care nu a plecat fruntea în mod servil puterii. Spiru Haret a iubit atât de mult învăţământul românesc, încât a avut foarte multe iniţiative care au dus la modernizarea acestuia. Haret a organizat sistemul astfel încât să se bazeze mai mult pe latura practică, s-a ocupat de învăţământul meseriilor şi agriculturii la sate, şcoala primară pe baze ştiinţifice, a introdus pentru prima oară obligativitatea învăţământului primar şi aceleaşi programe şcolare la sate şi la oraşe, dezvoltarea educaţiei fizice şi a culturii muzicale în şcoli şi lista continuă. La Olt, nici o structură educaţională, preuniversitară sau chiar universitară, nu şi-a amintit, nici măcar în trecere, despre făutitorul şcolii moderne româneşti. Dacă era vorba de o mimoză politică se aruncau toţi. În Olt!
Misiune imposibilă, varianta de la Slatina. Pisica a fost salvată!
Pompierii Detaşamentului Slatina au avut o misiune foarte importantă de sărbătoarea de import Valentine’s Day: au salvat o pisică prinsă în deschiderea în V a unui geam. Evenimentul a avut loc în jurul orei 17.00, la un bloc de pe strada Arcului din municipiul reşedinţă de judeţ. Pisica neagră a fost găsită prinsă la balconul unui apartament de la etajul patru. „La faţa locului s-a deplasat o auto-platformă pentru intervenţie şi salvări de la înălţime. În momentul sosirii pompierilor, pisica se afla blocată în geamul de la balcon deschis «în foarfecă». Militarii au amplasat tehnica de intervenţie, iar în momentul în care se aflau la nivelul primului etaj al blocului, la faţa locului a ajuns proprietara apartamentului şi a pisicii. Unul dintre pompieri a intrat în imobil şi a reuşit să salveze animalul prin interiorul balconului. Pisica a fost predată proprietarei”, se arată în buletinul de presă al ISU Olt. Pompierii se laudă cu 50 de intervenţii pentru salvări de animale, iar pe timpul acţiunilor de intervenţie au mai fost salvate alte 123 de animale şi 544 de păsări. Asta, în anul 2015. Nota autorului: Pentru arhiva personală şi pentru că nu în fiecare zi vezi pompierii sub balconul apartamentului, un cetăţean a ţinut să imortalizeze momentul intervenţiei militarilor salvatori.
Poveste de când lumea. La Slatina cad blocuri!
Agitaţie mare, luni, 15 februarie 2016, în faţa blocului V29 de pe bulevardul A.I. Cuza, din Slatina. Oamenii miraţi observau o uriaşă autospecială de intervenţie. Erau pompierii ISU, care interveneau la degajarea unor bucăţi de tencuială ornamentală de la etajul cinci. Anunţul a fost făcut la 112, iar pompierii au intervenit imediat. Tencuiala blocului în cauză pune în pericol viaţa trecătorilor. Problema de la V29 e veche şi se repetă de câteva ori pe an. E de neînţeles de ce asupra faţadei respective nu se efectuează o intervenţie completă, pentru a evita stresul, intervenţiile spectaculoase care produc costuri autorităţilor publice şi chiar accidentele care pot să apară din cauzele amintite mai sus. Poate puţină fermitate la Serviciul de Urbanism la Primăria Slatina n-ar strica faţă de situaţia de la V29. E cam deranjant, totuşi, ca pentru fiecare bucăţică de faţadă să se creeze un disconfort urban…
De ce nu reacţionează nimeni? Speţa Marian Neaga versus PSD Olt…
Ştie toată lumea, tot poporul e de acord cu situaţia dată: la Şerbăneşti, liberalii aflaţi în criză de imagine, apelează la un candidat pentru primăria din localitate, racolat din rândul consilierilor PSD. E vorba de antreprenorul din industria textilă, Marian Neaga. Un bărbat adevărat care ezită să recunoască gestul său de imoralitate şi infidelitate politică, în mod public. Însă, dacă e o problemă în această încurcătură, ea nu e de la Neaga, ci trebuie căutată în altă parte: chiar la vârful PSD Olt, acolo unde, deşi cunoscută situaţia, e lăsată, aşa, de pe azi pe mâine, într-o promiscuitate dăunătoare pentru toată lumea. Mai mult, se dă apă la moară şi în alte situaţii unde, aflaţi în criză de candidaţi, liberalii vin şi caută pesedişti de mâna a doua. Iar cei din urmă, dacă văd că nu păţeşti nimic atunci când joci la două capete, chiar prind curaj. Iar acest curaj încurcă mult socotelile politice asumate pe bărbăţie şi caracter. Lucruri greu vizibile în speţa de la Şerbăneşti, acolo unde liberalul împrumutat poate face pragul electoral…
Şeful demis al „Doi şi-un Sfert” e din Olt! De la Ipoteşti!
Săptămâna trecută, Direcţia Naţională Anticorupţie a cutremurat Sistemul, la o zi după ce prinţii tuciurilor de aluminiu şi cazanelor de alamă ajungeau pe mâna DNA, şeful de la DIPI, chestorul principal de Poliţie, Gheorghe Nicolae era demis de premierul Dacian Cioloş. În vârstă de 45 de ani, acesta a condus cea mai temută structură din cadrul Internelor, din 2014, atunci când a fost promovat acolo de fostul premier, Victor Ponta, în urma unor recomandări cu greutate… Ce se ştie mai puţin despre Gheorghe Nicolae citiţi în cele ce urmează: este oltean pur sânge. Vine dintr-o familie respectată de oameni simpli din comuna Ipoteşti, a absolvit gimnaziul, parţial în comuna natală, ulterior în Slatina, la Şcoala Generală Nr. 8, actualmente, „Eugen Ionescu”, liceul tot în Slatina. Ulterior a ales cariera militară, şcoala de la Băneasa, profilul specific celor care se pregătesc pentru Serviciul Român de Informaţii. Restul problemelor legate de chestorul Gheorghe Nicolae: ancheta de la DNA, unde a fost deja şi a dat cu subsemnatul, sunt cunoscute de toată lumea. Oricum, până la o decizie finală a instanţei, prezumţia de nevinovăţie trebuie să funcţioneze şi în acest caz. Acuzaţiile complete pe site-ul DNA!â
Percheziţii la Olt! La… evazionişti!
20 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au efectuat cercetări în cazul unor infracţiuni de natură econoică. „Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a mai multor firme cheltuieli nereale, în vederea diminuării bazei impozabile. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 3.000.000 de lei.”, conform buletinului de presă remis de IPJ Olt. Cam sec comunicatul, dar important este faptul că în acest domeniu se acţionează. Şi, destul de în forţă. Însă, cei care aşteaptă marile percheziţii de la Olt, pentru a pune mâna pe putere, mai au de aşteptat. Sau, cine ştie: aşteptarea le poate fi în zadar!
L-au spart pe Bălaşa! Gest suspect!
Marţi, 16 ianuarie 2016, dis de dimineaţă. Oraşul ar fi luat foc dacă ar fi avut ce să ardă… în spaţiul public. Până la marele incendiu… un geam spart. Incidentul a avut loc la sediul de campanie al candidatului validat de liberalii din PNL la Primăria Slatina. Acolo, în centrul oraşului, la spaţiul închiriat cu sume ameţitoare, chirie plătită anticipat, s-a spart un geam. Nimic mai mult. Imediat, paginile de socializare ale unor domni şi… pulifrici au luat foc. Sugestii ieftine, cum că în spatele acestui act de vandalism, săvârşit fără prea multă intenţie, s-ar afla adversarii politici ai chiriaşului. De parcă acesta ar fi devenit inamicul public al spaţiului politic de la Olt. Postări cât cuprinde, insinuări pe măsură, de parcă strategiile lectorale pe care le-ar deţine Bălaşa ar trebui atacate cu piatra. Nişte hoţi deştepţi ştiu şi ei că acolo, în sediu, nu e nimic interesant. Nici pentru ei şi nici pentru slătineni. Doar un birou împrumutat, la care săptămâna trecută Bălaşa n-a avut loc pentru musafiri. Unul dintre ei stătea atunci pe colţul mesei, mai stingher decât la PSD. Până la proba prin care să se dovedească intenţiile atacatorului, o pistă de luat în seamă poate fi şi cea a autoflagelării. În politica olteană, păcatul e vechi. În urmă cu un deceniu şi mai bine, un lider local insinua că a fost atacat de un candidat la primărie. Între timp, anchetatorii au inclus toate ipotezele. Autorul nu a fost prins niciodată. Pe atunci, Marius Bălaşa nu aspira nici la gradul de… locotenent. Poliţia anchetează. Dosar complex privind săvârşirea infracţiunii de distrugere. Bănuiţii vor trebui să fie amprentaţi! N.A. Pentru aflarea adevărului, ar trebui interogaţi şi vecinii lui Bălaşa din blocul respectiv! Daniel Bărbulescu, care locuieşte acolo, are un alibi perfect: era la Parlament în momentul atacului. Dar restul, restul ce are de zis?
Liberal de marcă de la Olt se alătură echipei lui Emil Moţ
Anunţul a fost făcut marţi seara, în direct, la Olt TV. Preşedinte al PNL Olt, ocupant al funcţiei de ministru secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, a precizat în direct. Profesorul Carol Kovacs a precizat că îl va susţine, în competiţia pentru Primăria Slatina, pe candidatul PSD, deputatul Emil Moţ. Mai mult, pentru a-i susţine proiectele parlamentarului, Kovacs a precizat că s-a înscris în PSD. Partid pe care îl consideră singurul care reprezintă corect interesul social, în paralel cu interesul românesc. Singura ameninţare pentru Moţ, în opinia lui Kovacs, vine dinspre candidatul ALDE de la Slatina, actualul viceprimar, Cristian Bircea. La Moţ, Kovacs apreciază realismul, lipsa de demagogie electoală, cât şi echipa din care acesta face parte, capabilă să asigure Slatinei o dezvoltare integrată, menită să ofere confort şi civilizaţie urbană slătinenilor.