Oficializarea candidaturii va avea loc peste câteva zile. Până atunci, informaţia are subiect şi predicat. Nemulţumit de politica de cadre făcută de copreşedintele neales al PNL Olt, Gigel Ştirbu, pus în faţa situaţiei de a face compromisuri şi de a accepta jumătăţi de măsură, Gheorghe Joian, liberalul de la Schitu, cel care a obţinut de fiecare dată pentru partid, la toate alegerile unde a coordonat acţiunile electorale, scoruri foarte bune, părăseşte PNL Olt. Acesta alege să se alăture echipei de la ALDE, o structură liberală unde oamenii de la vârf se mai ţin şi de cuvânt. Prin acest pas, practic, PNL nu va mai conta în bătălia pentru câştigarea Primăriei Schitu…
În prima sâmbătă a lunii curente, februarie, în jurul orei 22.00, la Serviciul de Urgenţă 112, s-a semnalat un acident produs pe Drumul Judeţean 546, între localităţile Brebeni şi Coteana. În accident au fot implicate: un microbuz al unei firme oltene, care transporta pasageri, şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, SMURD şi Ambulanţa. Ambii conducători, au fost supuşi testului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul microbuzului şi 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul autoturismului. Acestora le-au fost recoltate şi probe de sânge. În acest sens, poliţiştii au întocmit actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Acest accident a fost răstălmăcit de toată presa centrală, în orele când nu au avut ştiri de bandă galbenă. Chiar dacă nu a produs consecinţe… spectaculoase.
Risc maxim la Corabia! 10 lei un câine. E tentant!Iniţiativa luată de Primăria oraşului Corabia privind rezolvarea problemei câinilor vagabonzi e mai mult decât lăudabilă. Cuşti aduse de la Londra, autorizaţii de la DSVA, iar consilierii locali pun şi ei la greu umărul acestei campanii. În consecinţă, au votat ca corăbienii care aduc la adăpostul canin din oraş câini fără stăpân să primească câte zece lei/cap de animal, sub formă de recompensă faţă de captura predată. Ideea poate naşte consecinţe greu de anticipat, în sensul că pentru oamenii inventivi, dar aflaţi într-o nevoie financiară imediată, la un moment dat, e tentant să prindă şi câinele vecinului şi să-l ducă la adăpost. Sau să apeleze la patrupede libere, aflate din abundenţă, pe străzile altor oraşe. Un câine de la Slatina nu va putea explica niciodată persoanelor care remunerează la adăpost, că el nu are nicio treabă cu oraşul de la Dunăre. Altfel, rămâne de văzut cum vor cataloga, peste ani, cei de la Curtea de Conturi, această plată făcută din bugetul public, nemaiîntâlnită, nemaivăzută…
Episcopia Slatinei, în parteneriat cu Primăria Slatina…Deocamdată e un proiect, aflat la faza declaraţiilor de intenţie. Pe scurt, instituţia bisericească şi cea administrativă s-au gândit să susţină un proiect privind o cantină socială, unde 20 de elevi de tip etnie rromă ar putea lua o masă caldă pe zi. Locaţia unde urmează să aibă loc servirea mesei e undeva priun centrul vechi. Într-o clădire a primăriei, care urmează să fie reabilitată. Adică, sume de la buget, şantier, bani şi muncă multă. Pe lângă toate, şi timp, căci nimic nu se face cât ai bate din palme. Deşi, mai la îndemână, deîndată, ar fi Casa Caracostea. Acolo unde, în holul clădirii unde şade, pe persoane fizică, întâiul stătător, Sebastian Paşcanu, cu doar câteva mese aşezate corect, s-ar putea servi, chiar de mâine, prânzul mult aşteptat. Însă, într-o asemenea clădire nu e nas de nişte copii necăjiţi, cărora, pur şi simplu, le e foame. O stare fizică pe care conducătorii bisericii o ştiu doar din pilde, cărţi şi poveştile altora…
Opt posturi de doctori la Corabia. Cine are curaj să vină acolo?Spitalul din Corabia a rezolvat cu succes uşa de acces pentru computerul tomograf. Au spart, au băgat aparatul şi au reparat la loc. Dar, reforma sanitară nu se opreşte aici şi merge mai departe, în paşi vioi, şi spre zona resursei umane. Aşa se face că aici au fost scoase la concurs opt posturi de medici. Nevoie mare de un chirurg, neonatolog, radiolog, pneumolog, pediatru şi cam de ce mai e nevoie pentru ca spitalul din Corabia să-şi justifice numele de unitate sanitară funcţională. Din păcate, posturile respective au mari şanse să rămână în continuare neocupate, pentru că un medic în specialităţile solicitate în oraşul de la Dunăre acceptă cu greu să vină şi să lucreze, cu normă întreagă, într-un loc în care motivaţia profesională nu e chiar cea mai potrivită.
Şova, liber! Sau… aproape liber!Un foarte cunoscut parlamentar de Olt va fi judecat sub control juduciar. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie luni, 8 februarie a.c. Judecătorii consideră că dacă era arestat la domiciliu, senatorul Dan Şova nu-şi poate exercita atribuţiile de parlamentar al Colegiului 3, compus din localităţile: Drăgăneşti-Olt, Corabia, Băbiciu, Cilieni, Coteana, Dăneasa, Gostavăţu, Izvoarele, Mărunţei, Mihăeşti, Osica de Sus, Radomireşti, Rusăneşti Seaca, Scărişiara, Sprâncenata, Stoicăneşti, Traian, Brastavăţu, Gârcov, Giuvărăşti, Grojdibodu, Gura Padinii, Ianca, Izbiceni, Orlea, Ştefan cel Mare, Tia Mare, Urzica, Vădastra, Vădăstriţa, Vişina şi Vişina Nouă. Totul s-a decis într-o şedinţă foarte scurtă, de numai 30 de minute, iar judecătorii au respins cererea DNA prin care se dorea plasarea senatorului în arest la domiciliu. În acest fel, alesul oltenilor îşi va putea relua audienţele la cabinetul parlamentar din Drăgăneşti-Olt, sau vizitele de informare la primarii olteni din colegiu, cărora le-a promis că le va fi alături şi-i va sprijini în toate demersurile făcute de ei, în vederea dezvoltării localităţilor respective. Mai mult, aflat acum sub control judiciar, Şova poate candida din nou la un post de parlamentar la Olt. Acolo unde, chiar dacă nu l-ar vrea ai locului, poate-i pune Dragnea o vorbă bună. De mir s-ar ocupa altcineva… Doamna Cătălina Ştefănescu.
2016. Asfalt de 270 de miliarde la SlatinaProblema asfaltării în municipiul Slatina va fi rezolvată în 2016, cel puţin pentru următorii 100 de ani. Căci, alocaţia bugetară prevăzută în sensul asfaltării drumurilor municipale atinge suma de 27 de milioane lei noi. Adică: 270 de miliarde lei vechi. Vor fi vizate străzi care, fie sunt afectate de crăpături, fie sunt în prezent betonate, iar calitatea carosabilului e vizibil distrusă. Oricum, pe listă apar şi artere care au mai fost recent asfaltate. Dar, important este că bugetul e pe măsură. Bine ar fi ca municipalitatea să dea dovadă de prudenţă şi să nu cadă în capcana de a repara străzi distruse de alţii, aşa cum pe Artileriei, din când în când, se surpă carosabilul în zona în care s-a lucrat la un nou sistem de canalizare!
Pronunţare în aşteptare. În dosarul vacii nebuneMagistraţii de la Judecătoria Slatina au luat în pronunţare, zilele trecute, cauza penală în care un cetăţean din comuna Bărăşti este cercetat pentru că o vacă, proprietate a acestuia, a agresat mortal o femeie din aceeaşi localitate. Procesul, susţinut de rudele femeii decedate, a fost început la bară cu distinsa Paula Iacob, maestră în tainele Dreptului. Ulterior, după decesul acesteia, reprezentarea la instanţa slătineană a fost continuată de un discipol al acesteia, Daniel Ionaşcu, un prestigios apărător al cauzei care a captat interesul opiniei publice, nu numai la Olt, ci şi la nivel naţional. Acum, rămâne de văzut dacă cineva va plăti, iar dacă va plăti, sub ce formă va prinde contur această sentinţă dată de prima instanţă, care poate fi atacată mai departe de cine va fi nemulţumit. Stăpânul vacii buclucaşe sau rudele femeii care şi-a pierdut atât de nedrept viaţa…
În fântână… Dimineaţa, pe răcoare!Pompierii din Stoeneşti au avut o sarcină interesantă în dimineaţa zilei de 9 februarie a.c.. Aceea de a scoate un bărbat de 62 de ani dintr-o fântână publică, adâncă de şapte metri şi cu diametrul de un metru. Evenimentul a avut loc la ora 7:30, în satul Jieni, din comuna Rusăneşti. „Salvatorii s-au deplasat la locul intervenţiei cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, în sprijin fiind solicitat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt. Militarii l-au găsit pe bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Rusăneşti, în fântâna cu adâncime de aproximativ şapte metri şi diametrul de un metru, fântâna fiind secată. Pentru salvarea bărbatului, unul dintre salvatori a fost coborât cu o scară în fântână, asigurat cu brâu şi cordiţe de salvare. Victima a fost asigurată cu un ham şi două cordiţe de salvare, reuşind să fie adusă la suprafaţă de salvatori. Pacientul a fost preluat de pompierii SMURD şi personalul medical, conştient, cu dureri la nivelul coloanei vertebrale şi excoriaţii la membrele superioare. Bărbatul a fost transportat la CPU Caracal. Cazul a fost preluat de organele de poliţie”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Olt. Bărbatul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal din Caracal, iar poliţia va investiga şi ea cum s-a ajuns la acest fapt.
Casa Judeţeană de Pensii Olt, pentru sănătatea pensionarilorCasa Judeţeană de Pensii Olt (CJP Olt) oferă 65 de bilete pensionarilor olteni, pentru a putea merge în staţiuni consacrate din România. Diagrama de alocare a biletelor de tratament din Seria 1 – 2016 a fost afişată la sediul instituţiei şi publicată pe site-ul instituţiei şi arată astfel: 8 bilete în staţiunea Amara; 24 bilete în staţiunea Bala; 4 bilete în staţiunea Buziaş; 2 bilete în staţiunea Covasna; 21 bilete în staţiunea Olăneşti; 4 bilete în staţiunea Pucioasa; 2 bilete în staţiunea 1 Mai. „Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în zilele de luni şi miercuri, între orele 8.00 – 16.30, până în data de 10 februarie 2015, inclusiv. Biletele de tratament din seria 1 – 2016 rămase disponibile se vor afişa în data de 14 februarie 2015 şi se vor vinde în data de 15 februarie 2016”, mai anunţă CJP Olt.
Monica Niculescu! O slătineancă mai bună decât Simona HalepRomânia a pierdut sfertul de finală din FED CUP, disputat la sfârşitul primei săptămâni a lui februarie 2016, la Cluj-Napoca. Din echipa naţională a făcut parte, pe lângă titrata Simona Halep, şi slătineanca stabilită în Bucureşti, Monica Niculescu. Iar cei care sunt pasionaţi de tenis, urmăresc cât de cât acest sport şi au avut ochi să vadă prestaţiile de la Cluj ale celor două românce, pot ajunge uşor la concluzia că Niculescu, chiar dacă a şi pierdut acolo, a fost mai bună decât Simona Halep. Mai motivată, mai dedicată şi mai puţin interesată de imagine, mai mult ocupată cu tenisul decât cu declaraţiile la masa presei. Astfel, mai trebuie reţinut că în primul meci, slătineanca, locul 37 WTA, s-a impus clar: 6-3, 6-4 în faţa numărului 9 WTA, Petra Kvitova, pierzând, ulterior, în trei seturi, 4-6, 6-4, 3-6, în faţa numărului 13 WTA, Karolinei Pliskova, cea care în prima partidă a turneului a învins-o şi pe Simona Halep, numărul 3 mondial.