N-aș scrie cele care urmează dacă nu aș avea minima garanție că și în prezent, după ce a ieșit pe ușa din dos de la Ministerul de Interne, fostul vice-premier, Gabriel Oprea, este sub contract cu o firmă de monitorizare a presei la care lucrează chiar o fostă jurnalistă din Olt. Deci, orice început are un… început! Și, voi explica, din aproape, ce înseamnă „I-ai vândut, generale!”
…pentru început, o mărturisire: n-am votat niciodată cu Gabriel Oprea! Chiar dacă, în 2012, pedepsind un bun prieten, devenit traseist politic, am pus ștampila, la locale, pe un candidat la primăria din raza de domiciliu, care venea cu o platformă suprapusă cu… interesul național. Începuse, la un moment dat, prin vară, să-mi placă proiectul UNPR și să devină interesant. Atenta la trufia lui Ponta, prim-ministru pe atunci. Iar, dintr-o dată, acesta simțea că nu mai e stăpânul absolut. La Moțiunea de Cenzură, susținută de Blaga și de doamna Isar am crezut că Oprea va înțelege murmurul străzii și va vota pentru debarcarea învinsului de la prezidențiale. Nu putea auzi strada, pe motiv de girofar…
…mai departe, în seara fatidică a accidentului în care polițistul Bogdan de la Rutieră a fost condamnat la moarte (să mergi cu 120 de kilometri/oră, pe două roți, cu cască, pe un asfalt umed… nu ai nicio șansă, chit că duci un individ acasă, la nevastă!), am așteptat, în zadar, ca autointitulatul general să oprească și să sufere la fața locului. Să facă sau să nu facă ceva! Lașitate! Mai mare decât Casa Poporului…
Capacul a zburat de pe oală odată cu ultimele sentimente de înțelegere față de fenomenul politic numit Gabriel Oprea, în ziua când a refuzat, brutal, alegerile în două tururi de scrutin. Atunci când, practic, a vândut, pe o monedă numai de el știută, un partid (UNPR), altui partid (PSD). Practic, prin acest gest, a retezat orice speranță pe care UNPR o putea avea față de anul electoral 2016. Pur și simplu, la locale, cu un singur tur de scrutin, UNPR pornește cu șansa… neșansei.
E împotriva firii, cînd strada era cât pe ce să se urce pe gardul sediului din Kiseleff al PSD, ca un președinte de partid să facă alianță cu oamenii de dincolo de gard. Și să mai aibă și pretenții că pot obține un scor bun. Mai mult decât atât, în absența turului doi, în pofida unor oameni capabili din partid, UNPR nu va conta! Pentru că în lipsa alianțelor nu ai ce câștiga. Iar când pierzi orice prilej de negociere, de dispute pe seama raportului dintre cerere și ofertă, nu mai contează. Și, peste asta, în absența turului doi, UNPR nu va avea aproape nicio șansă să aspire la pârghii secundare ale administrației locale. Căci, de fiecare dată, învingătorul ia tot. Și nu văd niciun primar pesedist dispus să facă protecție socială cu membrii echipei locale ai UNPR. Situație în care, cu tot protocolul semnat alături de Dragnea, acesta devine inoperabil și nul de fapt.
Mai grav ar fi un singur lucru: se pare că atâția ani cât a fost președinte la UNPR, domnu’ Oprea (i-aș da de-o parte chestia aia cu „general”, pentru că mi-e teamă că dacă i-aș da să demonteze și să reasambleze un AKM 47, nu e în stare) nu a înțeles că UNPR a apărut ca o necesitate alternativă la PSD, nicidecum așa cum îl vede respectivul astăzi: un băiat în casă, gata să lustruiască pantofii jupânului, chiar dacă nu este neapărat nevoie. Jupânul fiind, evident, Dragnea. Un vătaf puțin mai norocos decât colegii săi de pe alte moșii.
Altfel, ar mai fi un singur gest care-l poate salva, dar nu onora pe domnul Oprea: demisia de onoare din prim-planul spațiului politic românesc! Nu i-a ieșit nimic care să-l facă demn de un loc de onoare în cartea de istorie…
