Joi, 28 ianuarie a.c., două mari apartide locale, PSDşi PNL au suşţinut conferinţe de presă. Primul partid, PSD, prin vocea preşedintelui Organizaţiei Municipale Slatina, Emil Moţ. Iar cel de-al doilea, PNL, prin vocea co-preşedinţilor Organizaţiei Judeţene, Siminica Mirea şi Gigel Ştirbu, preşedintele PNL Slatina, Marius Bălaşa şi nou-veniţii Marian Vasile şi Victor Iacobescu.
Emil Moţ îşi onorează promisiunile
Deputatul Emil Moţ, preşedintele PSD Slatina, a prezentat în conferinţa de presă, unul dintre proiectele pe care acesta le-a propus consilierilor locali. Acesta face referire la reabilitarea termincă a blocurilor din Slatina. Astfel, mai mult de 100 de blocuri vor beneficia de programul de reabilitare.
„Vreau să vă anunţ că, după şedinţa Consiliului Local, cele nouă cereri de finanţare pentru reabilitarea blocurilor au fost preluate, la iniţiativa mea, în bugetul local al municipiului nostru şi un număr de 103 blocuri 185 de scări şi aproximativ 3.700 de apartamente, în anul 2016, vor fi reabilitate”, a spus Emil Moţ.
Liberalii i-au primit pe Marian Vasile şi pe Victor Iacobescu
Cum campania electorală e în prag, cu uşa deschisă. Liberalii olteni au deschis uşa pentru doi susţinători ai liberalismului: Marian Vasile, preşedintele demisionar de la Mişcarea Populară Olt şi Victor Iacobescu, fost candidat la Primăria Slatina.
„După cum ştiţi, am luat decizia de a-mi da demisia din Mişcarea Populară Olt. Sunt un om de dreapta, rămân un om de dreapta. Nu puteam sta mult timp departe de politică. Am venit să susţin Partidul Naţional Liberal Olt”, a spus Marian Vasile.