Acasă Actualitate O ruşine de serviciu public: electricitatea de la CEZ

O ruşine de serviciu public: electricitatea de la CEZ

203

Decidenţii din zona meteo au cu ce să se mândrească: au anunţat zăpada, care a început să cadă sâmbătă-seara, cam de anul trecut. Le-a ieşit tot. Şi cantităţi, şi intesitatea vântului şi densitatea stratului de omăt. În schimb, furnizării de servicii sunt de fiecare dată luaţi pe nepregătite, de parcă ar fi ceva senzaţional când ninge iarna. Furnizorul de electricitate pentru judeţul Olt, CEZ,  a mai dat-o, încă o dată, în bară. 20 de localităţi din judeţul Olt au problemă în furnizarea electricităţii. Iar intervenţiile se fac, căci ele, totuşi, se fac, cu mare greutate. Prea puţin echipe în raport cu deranjamentele din teren. Semn că această companie nu are un plan bine dimensionat, privind resursa umană, capabilă să gestioneze o situaţie deloc excepţională. Iarna ninge, şi cei de la CEZ trebuie să ştie. Mai mult, de la privatizare, nimeni nu a avut curajul să investigheze planurile de investiţii. Stâlpii de lemn sunt o certitudine. Cu putregai cu tot. În schimb, profitul expatriat în ţara de origine a investitorului strategic este uriaşă. Ar avea curajul, oare, prefectul de Olt să dispună un control asupra acestei situaţii, care deranjează, şi este generată de un partener de interes public, care ştie doar să încaseze bani şi să ofere prea puţin la schimb?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.