„Înainte, băieţi, sunteţi cu mine!” Cine o uită, an de an, pe Ecaterina Teodoroiu la Slatina?

Cătălina Vasile Toderoiu (Ecaterina Teodoroiu, nume dat de învăţătoarea sa) s-a născut la graniţa nopţii de 14 cu dimineaţa de 15 ianuarie 1894, în satul , în prezent Vădeni cartier al municipiului Târgu-Jiu. Era fiica lui Vasile şi Elena Toderoiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei. Casa ei este, astăzi, muzeu, intitulat Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu”.

 

Cătălina a învăţat să scrie, să citească şi să socotească la Şcoala Româno-Germană din Tg-Jiu, apoi îşi continuă cursurile la Bucureşti, la un gimnaziu de lângă Cişmigiu. Dorea să înveţe cât mai mult, pentru a deveni învăţătoare. Dar gândurile i s-au schimbat, continuându-şi studiile la o şcoala pentru infirmiere, aceasta înrolându-se ca voluntar într-o unitate de cercetaşi, chiar la începerea Primului Război Mondial. În 1916, Ecaterina se întoarce acasă şi se înrolează în cadrul unei cohorte de cercetaşi. Aceasta şi toţi cercetaşii sunt repartizaţi la spitalele militare din Tg-Jiu. Ecaterina ajunge să-şi îngrijească propriul frate, Nicolae, înrolat în cadrul Regimentului Nr. 18 Gorj, care se afla pe frontiera cu Austro-Ungaria, care moare peste câteva zile. Generalul Ion Dragalina, comandantul Armatei I, a fost şi el îngrijit de Ecaterina, acesta fiind rănit la umărul drept în timpul inspecţiei din Defileul Jiului, dar a murit în urma unei septicemii. Primul act în calitate de „soldat” al Ecaterinei, este acela în care participă la apărarea podului de peste Jiu. De aici şi apelativul „Eroina de la Jiu”. Ieşind în

evidenţă, după acest moment, Ecaterina este invitată de către regele Ferdinand şi regina Maria la Bucureşti. După ce se înrolează în trupele de luptă şi participă la câteva bătălii, aceasta a fost rănită de un obuz care i-a fracturat tibia şi coapsa stângă. A fost internată în Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La Iaşi, unde era internată în incinta unui liceu, primeşte vizita reginei Maria, care îi conferă gradul de sublocotenent şi i s-a încredinţat comanda unui pluton din Compania a VII-a a Regimentului 43/59 Infanterie din Divizia a XI-a cu garnizoana la Slatina, judeţul Olt. Tot în Iaşi, îl întâlneşte pe bărbatul pe care îl va iubi foarte mult: ofiţerul Gheorghe Mănoiu. Tânăra de la Jiu a primit şi ordinul „Virtutea Cercetăşească, în aur, de război. Ca urmare a faptelor de arme de pe front, a primit şi medalia Virtutea militară de război“, clasa a II-a, şi gradul de sublocotenent, conform Decretului nr. 191 din 10 martie 1917, decret publicat în „Monitorul Oficial“, nr. 292 din 16 martie 1917. La ceremonia de decorare a primit decorarea chiar din mâinile regelui Ferdinand I. Presa vremii a publicat multe articole în care era elogiată. Deşi generalii o protejau, ordonându-i să facă diverse activităţi în spatele frontului, acolo unde se găseau spitalele mobile, dar aceasta nu asculta deloc ordinele. Ultima zi din viaţa Ecaterinei, 22 august 1917, a fost una ploioasă. Regimentul 43/59, pe care îl conducea, se îndrepta spre linia I în locul Regimentului 35 Infanterie. Era seară şi ploua pe Dealul Secului-Muncel, iar trupele române au fost atacate prin surprindere de un regiment rezervă german. În timpul retragerii, tânăra eroină ordonă să înainteze subordonaţilor prin îndemnul: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!“, moment în care este lovită de două gloanţe ale unei mitraliere dinspre trupele germane şi a decedat pe loc. Avea 23 de ani.

 

După decesul din timpul luptei, trupul firav al Ecaterinei este păstrat în postul de comandă, fiind înmormântată a doua zi, cu paradă militară, într-o poiană din localitatea Zăbrăuţi, comuna Fiţione, judeţul Vrancea. Despre moartea sa se află câteva zile mai târziu. La 9 iunie 1921, rămăşiţele pământeşti ale eroinei de la Jiu sunt transportate, cu trenul, la Tg-Jiu. În cortegiul funerar, care a plecat de la gară către primărie, se afla şi Octavian Goga, om politic important al vremii. Timp de un an, se lucrează la sarcofagul de piatră cioplit. La evenimentul de dezvelire al sarcofagului, din 8 septembrie 1935, participă regele Carol al II-lea şi premierul acelei vremi, Gheorghe Tătărescu. În 1976, este amplasată, în municipiul Tg.-Jiu o statuie a eroinei, realizată de Iulia Oniţă. Dar, prima statuie din România, în mărime naturală, se realizează la Slatina, de către sculptorul Dumitru Măţăuanu, care se sinucide, din cauza epuizării, în 1929. Statuia este construită în urma unei iniţiative a Reginei Maria, care cere constituirea unui comitet de iniţiativa pentru ridicarea monumentului-comemorativ. Se decide ca la Slatina să se ridice statuia. Lucrările durează patru ani, fiind finisată chiar în ziua inaugurării, iar, la scurt timp, sunt aduse, de Depozitul de Armament din Târgovişte, două tunuri de oţel – aparţinând inamicilor din timpul războiului, dar comuniştii le-au luat de acolo. Actualmente, statuia nu se regăseşte pe acelaşi loc din ziua inaugurării, fiind mutată în afara oraşului, deoarece acesta se dezvolta, ea fiind mutată de câteva ori până acum. Cu o zi înainte de împlinirea celor 90 de ani de la inaugurare (la care participase Regina Maria, dar şi mama Ecaterinei), pe 30 mai 2015, primarul interimar al Slatinei, Mihaela Stana, organizează o depunere de flori la baza soclului statuii de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, lângă Stadionul „1 Mai”. Mai mulţi elevi şi profesori participă la acest eveniment sombolic. „Monumentul este compus dintr-un piedestal din beton, în trei trepte, realizat în stil baroc, cu colţurile sub forma unor coloane adosate. Statuia este din bronz, eroina fiind realizată în mărime naturală, într-o atitudine dinamică, cu arma în cumpănire şi cu o cască ostăşească în mâna dreapta. Faţada vestică a piedestalului este ornată, la bază, cu un drapel, frunze de stejar şi o cască militară încadrata de frunze de lauri. Pe piedestal mai apar şi stemele provinciilor istorice româneşti reunite în anul 1918 cu ţara. Pe celălalte faţade sunt dăltuite, în marmură, numele eroilor Regimentului 43 Infanterie, morţi pentru dezrobirea neamului”, se arată într-o prezentare a statuii, făcută de Direcţia pentru Cultură Olt.

 

De statuia eroinei mulţi au uitat, chiar şi cei în subordinea căreia se află, Direcţia pentru Cultură Olt. Deşi, înainte de ’89 se organizau, lângă statuie, ceremonii dedicate pionierilor, acum nu se mai organizează nimic. Ziua de 1 Decembrie este sărbătorită, din comoditate, la statuia domnitorului A. I. Cuza, care nu a avut nicio legătură cu evenimentele din Primul Război Mondial. Monumentul are nevoie de o reabilitare a soclului. Numele eroilor căzuţi pentru patrie şi simbolurile naţionale, nu mai sunt vizibile, fiind „mâncate” de timp. Se întâmplă şi cu acvila din vârful lancei drapelului de luptă de la baza scolului, care nu mai are căpăţâna.

Statuia este uitată, fie din cauza lipsei de timp, a lipsei de interes, a lipsei de respect sau a lipsei de cultură a autorităţilor locale şi judeţene.