„Aşa nu se mai poate!” – Mesajul senatorului Niţă pentru putere şi pentru români

De multă vreme în Parlament, nu a mai vorbit cineva şi despre oameni. Parlamentul a devenit o mantie care acoperă mizeria politică, infractorii ce o compun. Iată că, în Senatul României, un senator are curajul să fie altfel şi să vorbească deschis despre ceva ce alţii se fac că nu mai ştiu, că a trecut. Durerea şi rănile sistemului totalitar au trecut, însă cicatricile au rămas pe sufletul poporului Român. Un popor care a devenit monoton şi cu lipsă de reacţie şi nu mai luptă pentru identitatea sa, pentru valorile sale, pentru o patrie curată moral, consolându-se cu câteva sintagme: „lasă, bă, că merge şi aşa”, „ştiu ei ce fac, că d’aia sunt acolo”. O ţară cu privitori la televizor şi cu spărgători de seminţe în faţa blocului, care comentează situaţia politică a ţării, nu e o ţară, e un ghetou. Ori asta, trebuie să se schimbe şi să se spună: „Aşa nu se mai poate!”, cum se intitulează şi declaraţia senatorului Mihai Niţă, pe care a susţinut-o la tribuna Senatului. Dacă poporul român nu pune osul la treabă şi nu devine un membru activ al societăţii civile, şi nu ia atitudine, şi nu se impune în faţa politicienului, atunci, noi tracii, moi dacii, noi românii, putem consuma popcorn şi băuturi răcăritoare, cum spunea un fost viitor preşedinte, care a fost „ucis politic” de propria mândrie.

„După o jumătate de secol în care ţara noastră a suferit schimbările impuse de ideologia  bolşevică, generaţiile de români redevin cu greu ceea ce au fost. Racilele sistemului politic dictatorial s-au impregnat adânc în conştiinţe, afectându-le pentru mult timp. Grefele efectuate de către  cominterniştii străini şi autohtoni pe vechile moravuri care ţin de firea umană au fost asimilate, în cele  din urmă, pe fondul unor nefaste deprinderi balcanice.  Metamorfoza nu s-a produs dintr-odată. A fost nevoie de utilizarea forţei, de crimă, de tortură până când au picat ultimele redute ale rezistenţei sociale. Cultura însă n-au reuşit s-o anihileze pe deplin. Perpetuată sub diferite forme, disimulată sau chiar liber exprimată cu riscurile de rigoare, cultura ne-a salvat identitatea naţională, pe care apologeţii comunismului doreau s-o smulgă din rădăcini, arzând cărţile aşa-zis periculoase ori întemniţându-i pe intelectualii nonconformişti. Mediul urban a fost contaminat cu prioritate. Aici exista posibilitatea de control al unei populaţii mai numeroase. Apoi, s-a ştiut că mediul rural este constituit din comunităţi mici, fără putere de reacţie, mai puţin importante pentru planul lor diabolic. Aşa s-a şi reuşit în timp scurt colectivizarea  – 37 – forţată, când pământul proprietarilor dimpreună cu toată economia naţională au devenit ale nimănui, adică ale statului discreţionar, de la care, de nevoie, oamenii sărăciţi, deposedaţi de avere, au început  să fure. Să fure din avutul… obştesc. Demonii bolşevismului au jubilat, constatând că planurile lor funcţionau. Mica ciordeală i-a transformat pe „oamenii muncii” în infractori. O ţară de infractori, dintre care unii, consideraţi ca periculoşi lideri de opinie, erau pedepsiţi exemplar în faţa comunităţii. Chiar dacă nu furau, li se inventau dosare. Era important ca românii să se simtă vinovaţi, ca atare obedienţi în faţa autorităţilor. Oamenii în care se mai păstrase o fărâmă de moralitate erau supuşi oprobriului public. Singurii cinstiţi erau oamenii sistemului deţinător al puterii. Se încuraja trădarea. Se considera că denunţătorii erau patrioţi, pentru că puneau interesele statului înaintea intereselor personale. Justiţia reşapată se afla sub control politic, acţionând la comandă. Apatia a luat locul voinţei de libertate şi dreptate socială. Treptat s-a creat obişnuinţa că se poate şi aşa. Cinstea cea adevărată, virtuozitatea morală au căzut în desuetudine. Românii pierdeau aşa tot ce mai aveau de pierdut. Căci, după cum spunea cărturarul român de origine evreiască Cilibi Moise: «omul, când pierde cinstea, n-are ce să mai piarză». Iată că, după un sfert de secol de la eliberarea de sub regimul totalitar comunist, la noi persistă şi se manifestă din plin mentalitatea păguboasă că se poate şi aşa. Dezastrul care a provocat recent moartea zecilor de tineri nevinovaţi în Capitală şi care ne-a readus în mod nefericit în atenţia mapamondului demonstrează cu prisosinţă că aşa nu se mai poate! Că legea trebuie să guverneze atitudinile noastre, de la simplul cetăţean până la instituţiile starului. Că trebuie să ne rupem grabnic, prin forţa legii, de trecutul ticălos al umilinţei, importat de criminalii sosiţi la noi cu tancurile. Acest dosar negru al istoriei naţionale trebuie judecat ferm şi onest, atât de către justiţie, cât şi de mulţimea ieşită în stradă pentru a striga că «Aşa nu se mai poate!».