Multă vreme, chiar am crezut în omul politic Gigel Ştirbu. Venea dintr-o generaţie de oameni, la vremea aceea, altfel. Adolescenţii de la 1989, cei care-şi legitimau existenţa, tocmai prin puterea lor de atunci de a schimba lumea. Am scris multe despre Ştirbu. Am în minte imaginile cu el luptător, împotriva PSD-ului lui Ionică, Diaconescu… Ziceai atunci că, dacă se întâlneşte vreodată, pe stradă, cu cei în cauză, fie îi afuriseşte, fie trece direct la bătaie.
A plecat decent din ApR-ul lui Renică Diaconescu. Atunci când s-a stins lumina şi a avut loc fuziunea cu PNL. În noul partid a luat-o cam de jos, treaptă cu treaptă. La Kovacs n-a suflat. Cum a ajuns Ciugulea, datele problemei s-au schimbat. Multă vreme i s-a închinat, chiar dacă ‘nea Nelu nu înţelegea… Era normal să facă asta. Ciugulea era mai de-al casei. Vorbea la per tu cu Tăriceanu, în vremea când gogoşarul de astăzi, din fruntea Senatului, era prim-ministru.
În 2008, ajutat de pesedişti şi de Darius Vâlcov, căci nu-i niciun secret, Ştirbu a ajuns prima oară deputat. Mai mult decât subprefect şi secretar de stat. Atunci a înţeles că altfel nu se poate. A trecut pe trabuc, papion şi pe Logan. Lăsându-şi în garaj Jaguarul. Ca la Nicolae Filimon. Aţi învăţat la şcoală, nu? Despre Dinu. Domnu’ Păturică…
Abia atunci a înţeles cât s-a umilt el, atunci când a acceptat să fie subprefect şi secretar de stat la Culte. Garduri de cimitir, biserici, monumente istorice reabilitate cu termopane şi polistiren…
În 2012, a avut ultima oară nevoie de Ciugulea. S-a comportat excepţional, ca în fabula cu vulpea, rugând corbul să cânte de pe înalta creangă, până să-i scape caşcavalul din cioc. Iar Ciugulea a deschis… gura. Din nou, pesedişti în acţiune. Pentru Ştirbu. L-au făcut a doua oară deputat.
A început marele asalt. La Ciugulea. Pe care l-a convins să renunţe la şefia Organizaţiei Olt a PNL. N-a fost greu. Cozi de topor sunt peste tot în lume. Câte una pentru fiecare om duplicitar. Poziţie de pe care Ştirbu a început să se dezlănţuie. PNL Olt i-a devenit principala ţintă. Nu pierde niciun prilej, nu iroseşte niciun dram de energie pentru a lupta murdar împotriva copreşedintelui din noul PNL, Siminica Mirea. O fi vreun complex în faţa acestei femei? Greu de înţeles. O fi ceva neştiut până acum? Probabil, Ştirbu simte că Siminica e din noul val de politicieni, din oamenii aceia despre care nu poţi să spui că a făcut afaceri cu statul şi că a furat. Pe profilul strigat în piaţă acum vreo două săptămâni.
Şi, mai mult decât atât, astăzi, de pe poziţia de lider liberal neales cu jumătate de normă, Ştirbu îl impune pe Marius Bălaşa candidat la Slatina. Cu tot respectul pentru mulţi liberali din Slatina, din Olt, orbiţi şi ei, se pare, de… proiectul Ştirbu-Bălaşa, ultimul nu are nicio şansă să ajungă primar în Slatina. Infatuat, înainte de vreme, dependent exclusiv de proiectul politic al lui Ştirbu, conectat şi la alte structuri politice, fără discurs, fără platformă, Bălaşa e ţintă sigură, e profilul perfect al perdantului de… bun-simţ.
Astăzi, în această conjunctură, când doar Ştirbu îl vrea pe Bălaşa candidat la Primăria Slatina, rezultatul nu poate fi decât un eşec pe linie. În aceste condiţii, cu tabloul premeditării zugrăvit două rânduri mai sus, nu-mi rămâne decât să mă întreb, aşa, ca pentru sine: Cât rău să fi făcut PNL Olt deputatului Ştirbu, atunci când propune candidat la Slatina un om despre care şi el ştie că nu are nici o şansă?
Analiza politica precara…dar consistenta in inconstitenta. Aparitia unei noi formatiuni, „garantata” de Presedinte , este la orizont. PSD & PNL & … vor trezi eventuale nostagii.
Domnule Dorobantu, Gigel Funny Stirbu & PNL cred ca alegatorii „are heavy heads” . Sunt neinteresanti pentru o analiza „pe text”. Ne este dor de Emil Parrot Mot. Avem o interpretare despre apectul acroamatic al celebrei „vorbe” … „puneti mana pe carte”.
Nota : Parrot in lexiconul GRIP se refera la „rote learning versus ” meaningful learning”.
Humpty Dumpty is not ” Funny” , he is smart !