Român adevărat, iubitor de neam şi de vers, Ion Anuţa vine cu o poezie ce se confundă plăcut cu un imn de stat, un imn în care noi nu suntem urmaşii lui Traian, cum greşit se spune, ci ai regelui nostru dac Decebal.
Un imn al trăirilor şi prezenţei noastre. Un imn prin care, cu adevărat, noi, românii, trebuie să ne deşteptăm. Pentru că timp de patru sau cinci ani suntem puşi la hibernat, şi câte puţin scoşi la vot din somnul controlat de „netrebnicii fără de ruşine”.
Ion Anuţa ne invită, şi de data aceasta, la un regal de vers patriotic, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează…
ROMÂNI, SALVAŢI ŢARA!
I.
Mai știm noi, vitregiții sorții,
Nepoți ai cărui neam suntem?
Mai știm pe unde-acum zac morții,
Ai căror gene le purtăm?
II.
Mai știm, pentru-ntregirea țării,
Eroii ce-au căzut în lupte?
Pe care noi i-am dat uitării,
În sutele de ani trecute?
III.
Mai știm noi Dacia străbună,
De cine-a fost întemeiată?
Și câți oșteni cu arma-n mână
Căzut-au pentru ea vreodată?
IV.
Mai știm comorile ascunse,
De ne-nfricatul rege dac,
În ce coclauri nepătrunse
Din munții țării noastre zac?
V.
Mai știm noi hoardele maghiare,
Ce n-au avut, să aib-ar vrea
Și cum din gură le curg bale
Privind cu jind la țara mea?
VI.
Netrebnici, fără de rușine
Prin țara mea se vânzolesc,
Călări pe cai și cu fanfare,
Fluturând steagul unguresc.
VII.
Născuți din gena lui Attila,
A hunilor jefuitori,
Străină-n cuget le-a fost mila,
Veniți din stepe, migratori.
VIII.
Și n-are cine să audă
Acest cortegiu funerar
De clovni, mâncăi de carne crudă,
Urmași ai unui neam barbar.
IX.
Doresc ce n-au avut nicicând,
Din trupul țării o bucată
Și urlă-ntr-una spumegând,
Iar țara nu e guvernată.
X.
Trufașii noștri guvernanți,
Nu văd, n-aud, sunt adormiți.
N-au timp, de țară-s ocupați,
Ei strâng de zor aur și-arginți.
XI.
Și nu le pasă de hotarul
Scăldat în sânge de eroi,
Și adâncesc mereu calvarul
În care ne-au băgat pe noi.
XII.
În zecile de ani trecuți,
Au supt mereu, ca o jivină,
Sudoarea frunții celor mulți,
Iar țara-ntreagă-i o ruină.
XIII.
Analfabeți, dar hoți din fire,
Corupții-și contruiesc palate,
Cei mulți, sunt slugi prin țări străine,
Părinții lor, pe pat de moarte.
XIV.
Loviți de boala avuției,
A furtului de neam și țară,
Căzuți în patima hoției,
Ascund averi prin bănci, pe-afară.
XV.
Au vândut fabrici și uzine,
Petrolul țării l-au vândut,
Stăpâne-s firmele străine,
Pe tot pământul nostru sfânt.
XVI.
Stăpâni ați mai rămas români
Pe cimitirele din sat,
Și s-ar putea acești nebuni,
Să vi le scoată la mezat.
XVII.
Și mă întreb nedumerit:
– Unde-s nepoții de eroi,
Ai celor care s-au jertfit
Să scoată țara din noroi?
XVIII.
Sunt duși la pomul lăudat,
Dar nu-s lăsați din el să rupă,
Se-ntorc așa cum au plecat,
Înfometați, sleiți de muncă.
XIX.
Slugi suntem la străini pe-afară,
La noi iar slugi, tot la străini,
Ne-au lăsat hoții fără țară,
Și hăituți ca niște câini.
XX.
O țară fără guvernare,
Precum corabia-n furtună,
Cuprinsă-n larg de uragane,
Sărmana patrie română…
XXI.
Un S.O.S. la cin’ să dăm,
Când țara noastră se scufundă?
Și până când să mai răbdăm?
Sculați românii mei la luptă!
XXII.
Nu mai e timp de așteptare,
Puterea este tot la voi.
Zdrobiți aceste haimanale!
Luați-vă țara-napoi!
ION ANUȚA
Slatina – Olt (21.10.2015)
