Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

287
Biblioteca Judeţeană nu e… judeţeană!
Din păcate, unele instituţii publice din judeţul Olt sunt orice, mai puţin obiective de interes public, cu adresabilitate către cei care plătesc conştiincios impozite şi taxe. Un caz la îndemână este cel al Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu”, din Slatina, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Olt, condusă de Florian Cîrstea. Împotriva titulaturii, a menirii sale, acţionează chiar angajaţii de aici. O ispravă a celor din această instituţie, demnă de consemnat, s-a petrecut săptămâna trecută, când un cetăţean al judeţului Olt, cu domiciliul într-o comună limitrofă Slatinei, a fost refuzat atunci când a vrut să împrumute o carte de beletristică, din literatura şcolară obligatorie, pe motiv că nu are domiciliul în municipiul Slatina. În acest caz, conducerea Consiliului Judeţean Olt trebuie să facă ceva! Fie, să schimbe numele instituţiei în biblioteca municipală, ocazie cu care poate chema şi un sobor de preoţi, fie să meargă la sursă, pe această poveste autentică, şi să vadă de ce Cîrstea şi ai lui au devenit spaima judeţului. A oamenilor care vor să citească, în plină epocă a internetului, o carte adevărată.
 
Căruţa cu incompatibili de la Slatina. Unu’ pe săptămână: Mariana Matei
Lista aleşilor locali din municipiul Slatina, aflaţi într-o vădită stare de incompatibilitate, începută săptămâna trecută cu cazul doamnei Aurelia Tănase, director la Centrul de Excelenţă Slatina şi consilier local în acelaşi timp, mai cuprinde un caz oarecum asemănător. De data aceasta, potrivit documentelor publice asumate de către legislativul şi executivul slătinean, şi Mariana Matei are nişte probleme de incompatibilitate. Vechi şi actuale, în acelaşi timp. Astfel, Hotărârea 194/13.09.2012, prin care s-a acordat un sprijin financiar de 4.000 de lei Parohiei Naşterea Maicii Domnului, votată de Mariana Matei, îi produce acesteia probleme legate de statutul alesului local. Deşi, în declaraţia de interese nu apare nimic în acest sens, la biserica respectivă, ordonatorul care a vizat cheltuirea sumei este chiar soţul celei în cauză, Florin Matei. În aceste condiţii, soţia sa a transformat calitatea de ales într-un interes de familie. Mai mult decât atât, hotărârea respectivă, adoptată cu Mihaela Stana – preşedinte de şedinţă, a fost redactată greşit: biserica unde activează soţul consilierului local nu este pe Strada Cireaşov, ci pe Strada Eroilor. În aceste condiţii, fie şi măcar din presă, Agenţia Naţională de Integritate se poate sesiza pe repede-înainte. Să-i fie, oare, doamnei Mariana Matei, devenită director de liceu la Slatina, puţină ruşine în a recunoaşte această stare evidentă? La momentul Hotărârii 194/13.09.2012, starea de conflict de interese era evidentă. Iar, în cazul de faţă, oricine poate sesiza acest lucru. Şi nu e numai prima şi ultima incompatibilitate de aici. Altfel, într-o traducere liberă, Mariana Matei îşi finanţează, din poziţia de consilier local, un interes patrimonial al soţului. Şi legea e împotrivă. Între timp, doamna a ajuns director adjunct la Liceul Economic din Slatina. Poziţie din care…
 
Parapeţii de pe drumurile naţionale ucid!
Duminică, 27 septembrie a.c., în jurul orei 16.30, pompierii din Scorniceşti au fost anunţaţi  cu privire la un accident rutier cu o victimă încarcerată, pe D.N. 65-E 574, pe raza localităţii Optaşi. Autoturismul, singurul implicat, a fost găsit în afara carosabilului. „Salvatorii s-au deplasat la locul intervenţiei cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, în sprijin fiind solicitat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt. Militarii au găsit autoturismul în afara carosabilului, şoferul acestuia, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Râmnicu-Sărat, fiind prins între scaun, bord şi parapetul metalic aflat pe marginea drumului. Bărbatul avea membrele inferioare secţionate de bara de protecţie. Cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare, pompierii au reuşit să-l scoată pe bărbat din maşina avariată, acesta fiind preluat de pompierii SMURD şi echipajul SJA. Pacientul a fost conştient şi cooperant pe toată durata intervenţiei, fiind transportat staţionar la UPU Slatina”, conform ISU Olt. Rămâne de văzut ce va decide victima unui asemenea accident. Într-o ţară normală, cu responsabili conştienţi la compania publică de drumuri, nu este posibil aşa ceva! Ca o maşină uşoară să poată provoca desprinderea unui parapet metalic, încât acesta să devină o ghilotină. Un caz asemănător, extrem de mediatizat: o tânără din Constanţa a rămas fără braţul drept într-o astfel de cauză. Atunci, CNADNR a plătit despăgubiri de două milioane de euro. Situaţia este izbitor de asemănătoare. Ar fi interesant un punct de vedere de la Adi Motorga, şeful Districtului Judeţean de Drumuri!
 
Mădălina Ghenea, mai tare decât toată clasa politică de la Olt…
Până să facă ai noştri autostradă care să lege Slatina de Piteşti şi de Craiova, până să mai ridice încă un pod peste Dunăre, până să crească nivelul de trai al oltenilor, încât să vină clujenii să-şi caute de muncă pe aici, fala noastră e purtată, pe cele mai înalte culmi ale progresului multilateral dezvoltat, pe meridiane planetare, de către slătineanca cu origini în Curtişoara, Mădălina Ghenea. După o relaţie asumată cu Gerard Butler, după nişte zvonuri legate de o aventură cu cel mai vânat naufragiat din istoria umanităţii – Leonardo di Caprio, scufundatul din Titanic, Mădălina îi promovează lui Cristiano Ronaldo parfumurile de colecţie pe care starul fotbalistic de la Real Madrid le pune pe piaţă într-o campanie de promovare cum nu s-a mai văzut. Mai mult decât atât, în clipul de susţinere, Mădălina Ghenea îi îndreaptă nodul de la cravată celui mai bun jucător din lume: portughezul mai faimos decât Cristofor Columb. Cel care a descoperit doar America, şi nu pe Mădălina Ghenea…
 
Ce i-o fi trebuit lui Cîrloganu cort de nunţi la bursa locurilor de muncă?!
Greu de înţeles. Aproape imposibil de explicat. De ce or fi dispus cei de la AJOFM Olt să organizeze o prea-lăudată bursă a locurilor de muncă în alt mod decât au făcut-o până acum. Adică, în loc de holurile de la Sindicate sau de la Tineretului, cei din conducerea AJOFM Olt au ales cum nu se putea mai prost pentru evenimentul de la sfârşitul săptămânii trecute. În acest sens, AJOFM Olt, pe bani, că nu pe vorbe, a dispus amplasarea unui cort în curtea Stadionului „1 Mai” din Slatina. Acolo unde, de obicei, vine circu’. Ălă cu animale, cu jivine, reptile târâtoare şi alte girafe şi maimuţe. Scoasă în afara oraşului, respectiva bursă nu avea cum să fie o reuşită, ca în alte ocazii. Chiar dacă acolo au venit peste o sută de angajatori, chiar dacă e adresată cu precădere absolvenţilor, chit că s-a colaborat foarte bine cu Europroject. Firma unui fost ministru pesedist, aflat şi el într-o nouă postură de căutare de propte liberale. În aceste condiţii, măcar de acum încolo, indiferent al cui e cortul, trebuie făcut altfel! Dacă, într-adevăr, bursa locurilor de muncă e chiar un eveniment dedicat clasei muncitoare. Altfel, pe pariu, şi la Sindicate, şi la Tineretului, e mai ieftin decât la cort!
 
Cu emoţii la pauză, victorie facilă pentru ACS Inter Olt Slatina
Pe undeva, prin Liga a III-a, în seria care ne priveşte, slătinenii de la ACS Inter Olt au primit acasă vizita celor de la CS Podari. Echipă de pluton, din partea doua a clasamentului. Cu două reprize diametral opuse, victoria e… concludentă. La pauză 1-1, la final 3-1. Două dintre golurile gazdelor au fost marcate de Bobi Verdeş, un atacant care şi astăzi ar avea loc acolo unde a mai fost: în prima ligă. Două penaltiuri, ambele executate până la pauză. Unul pentru olteni, altul pentru doljeni. În urma victoriei, cu 13 puncte şi un golaveraj de plus nouă, slătinenii sunt pe primul loc. Deşi, acelaşi număr de puncte îl mai au şi alte două combatante: CN. D. Gol. Câmpina şi CS Afumaţi. Toate trei premiantele de pe podium sunt neînvinse până acum. Altfel, public puţin la stadion, mult mai puţin decât anul trecut, când, sub alt nume, slătinenii jucau în altă ligă.

Emoţii la ALTUR?!
E lider respectat în industria pieselor turnate din aluminiu, cu piaţă de desfacere în zona auto, dar e pe cale să plătească oalele sparte de alţii. Criza mondială care i-a lovit pe trişorii de la Volkswagen, cei care au minţit globul pământesc cu emisiile lor de la autovehiculele produse de această companie trebuie analizată şi din perspectiva relaţiilor comerciale pe care le are ALTUR Slatina cu cei de la Volkswagen, Audi, cărora le livrează părţi din sistemul de frânare. În condiţiile în care nemţii vor avea probleme, iar şi alţii sunt la rând, evident, fără niciun fel de vină, repercusiunile pe orizontală pot ajunge până la Slatina. Iar în acest caz, efectiv nu ai ce face. Decât să te laşi dus de val, iar valul recesiunii din industria auto se pare că e doar la început. Altfel, până una, până alta, seriozitatea nemţilor  s-a făcut praf, iar cei care mai cred în principiile şi onestitatea germane să-şi caute alte repere!
 
Când slătineanul e luat de prost… De Primăria Slatina!
Când, prin vară, împotriva unui curent de opinie negativ şi a multor opinii manifestate în spaţiul public, municipalitatea slătineană a decis să amplaseze besmetic un sens giratoriu inutil în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, a rămas ca ei, ca cei de la primărie. Cetăţenii au pierdut bătălia, iar sensul a apărut. În continuare lumea înjură, iar mulţi încep acum să înţeleagă ce înseamnă să ai o administraţie ostilă interesului public. Iar pentru ca sfidarea să meargă mai departe, în mijlocul obiectivului, acolo unde ar fi putut să fie plantate fie niste flori, fie un gazon mai de Doamne ajută (!), creşte iarbă de pe lângă casa omului: ştir (Amaranthus retroflexus), graşiţă (portuláca olerácea) şi costrei. În buricul municipiului, în ciuda cetăţenilor. Care, fie sunt luaţi de proşti, fie sunt trataţi cu dispreţ. Uite aşa, să se sature de proteste şi de înjurături la adresa unei administraţii municipale care nu ştie ce însemană respectul minimal faţă de cetăţean…
 
33.897
Oltenii au fost harnici. Receprivi la iniţiativa liberalilor din judeţ, şi la sfârşit de vară, început de toamnă, au semnat de zor pentru demiterea lui Victor Ponta. Nu mai puţin de 33.897 de cetăţeni ai judeţului au accesat şi au validat, prin semnătura lor, înlăturarea premierului trimis în judecată pentru presupuse fapte de corupţie. Prin numărul de semnături strânse, ai noştri stau bine în clasamentul general al semnăturilor strânse la nivel naţional pe fiecare judeţ în parte. Mai multe semnături sunt în judeţe liberale cu pretenţii, cum ar fi Prahova: peste 40 de mii, dar şi mult mai puţine, în Caraş Severin, acolo unde au preşedinte de Consiliu Judeţean şi o întreagă administraţie judeţeană obedientă, gata să servească interesele nomenclaturii judeţene de partid. Cum tabelele sunt secrete, iar strângerea semnăturilor nu a fost deloc mediatizată, din motive de excelenţă în comunicare, nu ştim dacă şi Gigel – copreşedintele PNL o fi semnat pentru demiterea lui Ponta…
 
Doamne ajută! La Protecţia Copilului Olt, Parchetul se sesizează…
Nu am scris degeaba. Nu am ridicat în zadar semne de întrebare asupra practicilor întâlnite la Protecţia Copilului Olt. La Caracal, sunt procurori curajoşi. Aceştia s-au sesizat din oficiu asupra practicilor întâlnite într-un centru de plasament din oraş, unde un copil a fost legat cu cearşafurile de pat, mai rău decât un animal. Sancţiunile aplicate de Rădiţa Piroşca, directorul DGASPC Olt – 5% şi un avertisment, au provocat stupoare în rândurile celor care au văzut fiinţa umană tratată precum un animal! Mizăm mai departe şi pe spontaneitatea procurorilor de la Slatina. Cei care trebuie să vadă şi ei, cu ochii profesioniştilor, “sinuciderea” de acum câteva zile. Atunci când, o bătrână de la un cămin din Slatina a fost favorizată de un concurs de împrejurări, creat de incompetenţă şi nepăsare, să se arunce de la etajul patru al centrului în cauză. Aici nu mai e vorba de rele tratamente aplicate minorului, ci de complicitate la ucidere din culpă. Mai aşteptăm şi reacţia Consiliului Judeţean Olt, instituţie care girează DGASPC Olt!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.