Toată lumea trage pisicile din cartier de coadă. A devenit un sport național. Analiștii comentatori, oamenii politici, cu toții sunt de accord: rezerva de cadre a spațiului politic românesc e pe sfârșite. Și din stânga, și din dreapta, toți văd același adevăr. Însă, fatalismul poporului român depășește limita realității. Suntem o națiune care nu a inventat degeaba proverbul cu atâta semnificație, care spune că nu vedem pădurea din cauza copacilor. Nu s-a întâmplat o singură dată, iar în decursul timpului, resursa națională a reușit să explodeze incredibil, să aducă la suprafață, exact din interiorul nostru, acei oameni, nu neapărat providențiali, dar capabili să-și asume o construcție sănătoasă, pentru sine, devenită ulterior punct de reper pentru cei care au căutat poziția de plecare, alinierea spre bine, spre bun simț.
Deci, avem o premisă de lucru falsă, dacă ne vom grăbi să-i luăm de buni pe cei care mizează pe incapacitatea rezolvării unei crize. Pentru că, înainte de a fi o criză, românii sunt doar incapabili să se uite atent spre cei de lângă ei, pentru a găsi acolo răspunsurile la… normalitate.
Pledoaria de mai sus, pornește de la un om pe care l-am cunoscut mai bine în ultima vreme. În Slatina. Acel orășel de provincie, frumos, dealtfel, mare cât trei comune răsărite, care emite pretenții cosmopolitane. Locul unde venea Minulescu în vacanțe, de unde a plecat Eugen Ionescu, orașul în care trăim zi de zi, ocolindu-l maiestos pe imposibile sensuri unice, despre care buletinele de știri de seară mai alocă și acum spații ample despre pictori celebrii și colecții private.
Gabriel Dima Buliteanu este un om normal, un slătinean autentic, crescut aici odată cu orașul. Face parte din categoria celor ce nu-și pun folie neagră pe geamurile mașinii, înțelegând că a fi normal e mai presus de alte lucruri pământene. E liberal, așa, din tradiție. Tatăl său, și cred că nu mă-nșel, e unul dintre fondatorii curentului liberal de la Slatina, pe vreme când Ciugulea nu avea nici Renault 5 (roșu-pasional), nici măcar mustață…
Gabriel Dima Buliteanu a ales să rămână de fiecare dată în PNL, chiar și când era căutat de trimișii echipei tovărășești de pe partea stângă, pentru a deveni proletar social-democrat cu acte în regulă. Iar în partid nu știe să bată din palme, atunci când președintele Gigel le recită membrilor de partid povești despre motanul Farfurică și Rică, cel care nu știa să zică… Are o disidență aparte în el, dată, probabil, de coloana vertebrală. Acea structură a sistemului osos (politic) care la unii se îndoaie incredibil de mult. Nu pozează în salvator, știe că va veni o vreme a bunului-simț și a lucrului așezat. Și, de ce nu, a celui bine făcut. Vede, politic, Slatina puțin ciudat față de alții. Ca un loc unde poți să ai poziții fără a fi pentru așa ceva acuzat de delict de opinie sau crimă de „les majestate”.
Gândește independent, lucru rar întâlnit în vremurile când compromisul e o stare, pentru unii un mod de a fi. Nu se grăbește să promită un pod mobil peste Olt, care să funcționeze în regim de jumătate de normă ziua, la Salcia, iar seara să deservească malul românesc spre înfrățire, peste Dunăre, cu cel bulgăresc. Crede în principii, în idei, iar cel puțin în ultima perioadă e singurul liberal care insistă să spună public: „Prin noi înșine”. Exact ceea ce rosteau, în urmă cu mai bine de un secol, fondatorii României Mari, cei care au dat startul spre România de astăzi.
Gabriel Dima Buliteanu e în competiția internă pentru Primăria Slatina dintr-o convingere a necesității, abordării altfel a competiției interne. Nu-l interesează victoria în sine, vrea doar o luptă dreaptă, exact în spiritul olimpismului, acolo unde, puțini își mai amintesc, conta mai mult participarea și mult mai puțin câștigătorul în sine.
Gabriel Dima Buliteanu e liberal! E, pur și simplu, liberal. Iar modul în care se exprimă, poate fi, oricând, un model și pentru alții, aspiranți la această calitate deși sunt de mult timp membrii de partid…
