Acasă Actualitate Focul deschis în spațiile închise… arde tot. La Caracal

Focul deschis în spațiile închise… arde tot. La Caracal

74

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, 4 iulie, în jurul prânzului, în municipiul Caracal, pe strada Intrarea Buzești, bloc B 2, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament de la etajul patru. La fața locului au fost mobilizate în cel mai scurt timp forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Caracal, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta mocnit, la un dulap aflat în holul apartamentului, cu degajări mari de fum. În apartament se aflau patru persoane, care au fost intoxicate cu fum.

„Din cauza fumului toxic degajat, cele patru persoane care locuiau în apartament au avut nevoie de îngrijiri medicale. Concomitent cu acordarea primului ajutor medical, echipajele de stingere au acționat pentru stingerea incendiului, reușind lichidarea acestuia, în limitele găsite, după aproximativ 40 de minute. Au ars: obiecte de mobilier, materiale textile, încălțăminte, obiecte electrocasnice și s-au deteriorat pereții apartamentului. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, este folosirea, de către fiul proprietarului, a focului deschis în spații închise. Pompierii SMURD au transportat la CPU Caracal trei persoane, doi bărbați în vârstă de 84 și 48 de ani și o femeie în vârstă de 57 de ani. Toate cele trei victime erau conștiente și prezentau simptome specifice intoxicației cu fum, cefalee, dispnee, amețeli, grețuri, iar bărbatul în vârstă de 84 de ani, proprietar al apartamentului, prezenta și arsuri de gradul II în zona occipitală. Cea de-a patra persoană intoxicată cu fum, un bărbat în vârstă de 62 de ani (n.red. cel care a incendiat casa, cunoscut pentru faptul că are unele afecţiuni psihice), a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital”, se arată în comunicatul de presă al ISU Olt.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani este cel care a incendiat casa, cunoscut pentru faptul că are unele afecţiuni psihice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.