Acasă Actualitate Vineri a fost un zvon. Astăzi, o certitudine: Mihaela Stana a demisionat!

Vineri a fost un zvon. Astăzi, o certitudine: Mihaela Stana a demisionat!

165

Situația administrativă a Slatinei se complică rău de tot. Primarul interimar al Slatinei, Mihaela Stana, părăsește prim-planul scenei publice din municipiul reședință de județ. Intempenstiv.

Vineri, aceasta a adus la cunoștința unui cerc restrâns de decidenți, cât și unor apropiați, decizia care a devenit oficială luni, 22 iunie a.c. Primarul interimar se retrage din funcția deținută, urmare a suspendării mandatului edilului ales, Minel Prina, dar și din cea de viceprimar, acolo unde a fost aleasă în urma alegerilor locale din 2012.

Presiunile imense, raportate la nevoia de liniște, sunt explicații ale gestului celei în cauză. Mihaela Stana a venit în Primăria Slatina în 1994, în echipa primarului de atunci, Gheorghe Păunescu, după o perioadă în care a lucrat în presa locală. A colaborat excelent cu acesta, iar în 2004, odată cu venirea lui Darius Vâlcov la primărie, a devenit, în scurt timp, unul din oamenii de bază ai acestuia. Retragerea sa, și trebuie precizat asta, nu are nicio legătură cu anchetele judiciare de la Slatina. Aceasta nu are calitatea de suspect în nicio speță anchetată de către cei dela Direcția Națională Anticorupție.

Se pare că stresul acumulat în ultima perioadă și-a spus cuvântul. Oricum, cu Stana primar, fie și interimar, Slatina a reușit să fie, în ansamblu, corect guvernată. Chiar dacă rămân în continuare câteva controverse legate de chestiuni de organizare internă…

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu funcția de primar. Teoretic, Minel Prina ar putea să se întoarcă la serviciu, în câteva zile, dar, cel mai probabil, nu o va face. Două dileme greu de rezolvat: cine va fi primar interimar și cine va ocupa funcția de viceprimar? Speculații la liber…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.