E greu să spui că România mai poate fi salvată, că undeva se află o luminiță la capătul tunelului. Asta pentru că fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm, zilnic, ce am făcut în sensul arătat.
Din păcate, după 25 de ani de libertate prost gândită, căutăm mai departe elementele stabilității. Acea stare de spirit în care să se afle ambiția internă de a determina schimbarea parcursului timpului prezent.
În această criză profundă de identități capabile să aibă curajul de a spune, periodic, Ziarul de Olt îl descoperă pe omul Ion Anuța, un bun meșter al strofei, un om normal dealtfel, ce are de partea sa un talent înăscut în a rosti, prin rima potrivită, adevăruri despre timpul prezent, cât și despre nevoia de identitate.
Pentru astăzi, în lectură liberă, vă propunem, spre atentă lectură, „Amurgul hoților de neam”. Oare, așa să fie? Citiți și vă puteți convinge!
AMURGUL HOȚILOR DE NEAM
I.
Se varsă floarea de cireș, semnul că este primăvară,
Vin zvonuri de la DNA, c-am mai scăpat de-un hoț de țară.
Cu fiecare zi ce trece, apar frunzele verzi pe ram
Și ca zăpada se topește, tot raiul hoților de neam.
II.
Precum timpul bun dă semnalul recoltelor îmbelșugate,
Așa adună DNA-ul de la ei, sumele furate.
Mai groaznic decât un taifun, ce-agită apele-n oceane,
Au devastat întreaga țară, partidele din guvernare.
III.
Furtunei jafului de neam, nu i-a stat nimenea în cale,
Precum nu se pot stăvili, năpraznicele uragane.
Și-acest pârjol ce arde țara și-o face scrum de zeci de ani,
Este condus de piromanii ce se numesc parlamentari.
IV.
S-au năpustit ca niște hiene și jefuiesc parc-ar fi huni,
Și-n goana lor după avere, au golit țara de români.
Și-au părăsit casa și glia, și-acum pe la străini muncesc,
Iar haita hoților de neam, prin furt și jaf azi huzuresc.
V.
Dar le-a venit și lor sfârșitul, de-atât vreme așteptat,
E țara ih deratizare, s-a-nchis sezonul la furat.
E trafic mare, zi și noapte, de dube către capitală,
Ce duc la DNA-n cătușe, elita hoților de țară.
VI.
Nu-ți vine ca să dai crezare, că au furat atât de mult,
Iar de-i așa, te-ntrebi: nu cumva sunt toți scăpați din balamuc?
O spun chiar ei cu nonșalanță, de crezi că-s loviți de demență,
Se spovedesc la procurori și cer instanțelor clemență.
VII.
Sunt milioane de dolari, de când auzi, nu-ți vii în fire,
Ascunse-n bănci peste hotare, ba chiar la morți prin cimitire.
Ca să-și ascundă prada luată, mormintele le-au profanat,
De-aceea, până când și morții n-au mai răbdat și i-au turnat.
VIII.
Se-aud clinchete de cătușe, se văd cohortele de hoți,
Și DNA-ul cu mascații, strângându-i cot la cot pe toți.
E ghilotina ce distruge elita clasei îmbuibate,
Și-adună-n visteria țării, averile de ei furate.
IX.
E freamăt mare-n parlament, s-a dat semnalul de asalt,
Nu pot să mai aștepte-aleșii, prea multe capete-au picat.
În fruntea luptei pentru pradă, e manechinul din Senat,
Adus să-nfrunte DNA-ul, recunoscut că-i mai versat
Și mai călit în lupta dusă, atâția ani cu-acel pirat.
Acest „balaur”, DNA-ul, prea mulți corupți le-a decimat
Și pregătește-acum o lege, să-i apere chiar de-au furat.
X.
Și se frământă piromanii, și nu știu cum de s-ar putea,
Experții în piromanie, foc DNA-ului să-i dea.
În lupta pentru prada strânsă, de-s senatori sau deputați,
De sunt de stânga sau de dreapta, sunt toți uniți ca niște frați.
XI.
Dar nava lor merge-n derivă și șobolanii n-au scăpare,
Zadarnic dau la SOS-uri, n-au nici o șansă de salvare,
Chiar de-i la cârmă manechinul, pe post de ofițer de cart,
E scufundată șandramaua, cu toți corsarii din Senat.
S-a dus speranța ce-o aveau în manechinul piroman,
Se-așterne-n cet și tot mai sigur amurgul hoților de neam.
ION ANUȚA
25 aprilie 2015
Slatina, Olt
