Acasă Editorial Ce-o fi în vârful baghetei domnului Pieleanu?

Ce-o fi în vârful baghetei domnului Pieleanu?

44
 
Informația a circulat, șoptit, acum mai bine de o lună, social-democrații olteni se pregăteau încă de atunci de un sondaj de opinie, de un studiu sociologic prin care să identifice așteptările electoratului, profilul de candidat pe care PSD să-l ofere celor aproape patru sute de mii de olteni cu drept de vot, la alegerile locale din iunie 2016.
 
Cu tot respectul pentru Marius Pieleanu, există o măsură în care acesta poate interveni, o limită până la care se pot vedea, cu exactitate, prin știința sociologiei, intențiile locuitorilor județului Olt față de oamenii ce le vor vrea voturile sub sigla PSD.
Nu cred că există o unitate de măsură prin care să se testeze curentul unei simpatii viitoare, intenția față de un anume profil de candidat. Toate aceste socoteli, teoretice astăzi, în condițiile generale, date de evoluția lucrurilor în ultimele luni, sunt puerile. Însă, dacă Marius Pieleanu i-a convins cu o baghetă magică pe cei care plătesc, știți ce, chiar fac ce vor. Dar, pentru alegerile de la anul, mapa ce o va servi sociologul de la București va fi inutilă. Asta, cu siguranță!
Altfel, și cred că mai sunt oameni raționali în conducerea PSD, viitoarele alegeri nu le câștigă sociologul de casă al partidului. Între noi fie vorba, unul dintre oamenii cu greutate, atunci când afirma că Ponta va câștiga, sută la sută, alegerile pierdute, catastrofal, în fața lui Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.