În plenul Senatului, acolo unde trebuia să se voteze arestarea sa, Darius Vâlcov le-a cerut colegilor să avizeze solicitarea DNA, în timp ce, mai devreme, într-o situaţie similară, colegul său de Cameră, Dan Şova a apelat la mirul adus de o colegă de la Mormântul Sfânt. Şova a fost scutit de braţul legii. Aveţi în continuare, discurul pe care l-a susţinut în plen în ziua în care a împlinit 38 de ani:
„Astăzi este Buna Vestire. Primim o veste bună: Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală vor fi aprobate azi în Guvern, vor veni la noi în Senat şi apoi în Camera Deputaţilor. De asta trebuie să ne ocupăm. În ceea ce priveşte speţa în cauză, de ceea ce eu sunt acuzat de către procurori, vă rog să lăsaţi justiţia să spună dacă eu trebuie să fiu reţinut sau arestat. De aceea, solicitarea mea este să daţi un vot „da”. Fiind şi ziua mea, cred că este o rugăminte în plus, rugăminte pe care o fac de a nu mă pune în situaţia de a îmi da demisia din funcţia de senator pentru a ajunge în faţa instanţei”, a declarat Vâlcov.