Actuala guvernare trăiește intens ultimele clipe din beția puterii. Haideți să recunoaștem și fără să ne luăm după Traian Băsescu, cel ce nu-l vede pe Ponta ciocnind ouă roșii de Paști, în biroul de la Palatul Victoria. E un capăt de drum, inevitabil altfel… Orice vis, cât de frumos ar fi el, se termină dimineața, pe la ora 6, atunci când sună ceasul, telefonul sau bat în poartă, necivilizat, niște haidamaci cu ciorapii trași pe față.
Proiectul politic Victor Ponta e la capăt de drum. Dacă ar fi să analizăm din punct de vedere al dimenisunii sale în timp, chiar a ținut. Puțini știu că actualul președinte al PSD e cel mai longeviv șef din acest partid, singurul scăpat până acum în atât de mult timp după ce a pierdut alegerile. Să reziști cinci luni, șef al unui guvern, după ce ai luat bătaie la fundul gol la prezidențiale, este o performanță, dar nu o virtute!
În acest context, al unei alianțe politice bazată pe conplezență și doar atât, căci UNPR-ul a arătat, atunci când a fost vorba de intenția de vot pentru șeful SRI, independență față de Ponta, de PSD, îl admir pe senatorul Toma de la Olt. Să ai puterea, în aceste vremuri când spectatorii caută sala de ieșire din locația unde a avut loc balul mascat denumit, generic, USL, să nu te manifești, să îți înfrânezi toate pornirile, e chiar un mare lucru.
Impulsiv, așa cum îl știam odinioară, acum nu l-aș fi crezut pe Toma în stare să reacționeze așa, cu înțelepciune și detașare față de un om căruia ar trebui să-i plătească niște polițe. Să ne aducem aminte: atunci când Ion Toma a cedat președinția PSD Olt, n-a fost neutră poziția lui Ponta, așa cum ar fi trebuit să se manifeste liderul național al acestui partid. Mai departe, când agenturile interne din PSD au decis îndepărtarea din partid a senatorului de la Olt, iarăși nu l-am găsit în afara regulii jocului de atunci, pe Victor Ponta. A fost de fiecare dată prezent, și atunci când și-a impus socrul, liderul senatorilor social-democrați, în dauna aceluiași om politic de la Olt.
Cu înțelepciune, fără a fi acuzat de răzbunare, Toma ar putea acum să plătească aceste restanțe venite pe factura de întreținere a celui care a avut contribuția majoră la victoria lui Iohannis din noiembrie 2014. Căci, tuturora le vine vremea și rândul… Iar dacă astăzi, de pe poziția de fruntaș al UNPR, Toma nu-l împinge, doar cu vârful degetului, spre prăpastia în care oricum se va duce, într-un timp scurt, e un gest de cumpătare rar întâlnit. Câți, oare, dintre noi, ar rezista acum, în locul lui Toma, să nu-l pedepsească, cuvenit, pe Ponta? Puțini, foarte puțini.
Altfel, în dreptul senatorului oltean se poate reține o artă, în modul său de a înțelege și face politică: să ai o piatră, cât o unghie, în pantoful stâng, și să-ți sângereze piciorul, iar tu să mergi pe strada ca și cum ai fi desculț pe o pajiște, este un lucru rar. Prea rar pentru timpurile noastre, pentru politica românească, acolo unde e sâmge pe pereți și prea multe cătușe în dubele venite periodic, cu destinație de tur și retur, la DNA.
