Puştiul plecat de acasă, din cauza vieţii pe care nu o suporta din comuna Scorniceşti, unde făcuse doar patru clase primare, deţnutul de la Doftana, Nicolae Ceauşescu a fost exemplul omului care vrea să ajungă în vârful piramidei indiferent peste ce cadavre trece. A intrat în politica comunistă prin uşa din spate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu, au format familia perfectă, a ajuns şeful statului după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La funeraliile lui Dej, nea Nicu s-a strecurat să ajute la purtarea tronulu pe umeri, semn de înaltă preţuire faţă de omul căruia abia aştepta să îi ia locul. Ceauşescu a reprezentant pentru românii de dinainte de ’89 un demon şi pentru cei de după ’90, care s-au convins cum e cu democraţia, un înger. Tovarăşul a fost ucis, cu drept de recurs, în prima zi de Crăciun, asemenea unui ritual de sacrificare demonic. Un ritual care a fost icebergul care a lovit Titanicul-stat, România. Viaţa politică a lui Ceauşescu a fost una încărcată: a fost secretar al UTC (Ununii Tineretului Comunist) secretar de stat în ministerul Agriculturii (a cerut pedepsirea ţăranilor care se opuneau colectivizării forţate), deputat de Olt, a fost generalul-maior şi numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naţionale şi Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Ajunge Secretar General al PCR şi prin această funcţie şeful statului, iar din 9 decembrie 1969, devine primul preşedinte al României, funcţie înfiinţată la niţiativa sa. În acelaşi timp, ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. În mai, 1989, comuna Scorniceşti devine oraş, România, deşi fără datorii externe, se scufunda în sărăcie. Manifestările de zilele de naştere ale dictatorilor, de Ziua Naţională a României – 23 august, erau organizate cu un sentment de „ultima dată”. Parcă, în subconştientul lor, românii ştiau că se apropie sfârşitul. Ultimii ani ai comunismului au fost plini de mitnguri şi loznci împotriva regimului comunist, o adevărată provocare a lui Niolae Ceuşescu, care nici în faţa batalionului de execuţie nu a înţeles că un om vine, stă puţin, şi mai şi pleacă. Ultimele sale cuvinte au fost versurile „Internaţionalei”. Din 1990, România se scaldă în oceanul democraţei, şi „îmbătaţi” de acest lucru, românii nu au luat în considerare că pot fi şi rechini sau alte lighioane periculoase…
În documentul de mai jos, puteţi citi o scurtă biografie a lui Nicolae Ceauşescu, iar alături puteţi viziona documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”
