La fel ca şi prietenul său, care i-a făcut mult rău în cardul comisiei care i-a stabilit moartea, Ioan Luca Caragiale, Mihai Eminescu era un om care scria „ce are în guşă şi-n căpuşă”. A scris despre cultură, a scris despre educaţie, a scris despre politică, subiectul care îl interesa mai mult ca tot. Dar insistenţa pe această temă i-a adus moartea în celebrul ritual de sacrificiu prin care a trecut. Articolele sale cu tentă politică erau acide şi pline de adevăr şi la fel ca astăzi, ele deranjau. Eminescu a rămas actual prin vorbele sale, prin scrierile sale. În ziarul „Timpul” scria următoarele:
„Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta; pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti… Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti”.
„Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării”, scria esl despre clasa politică.
Nu este Eminescu actual?
