Marţi seara, la Olt TV, la emisiunea subsemnatului a fost invitat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache. În afara temelor aşezate pe masă, fără o provocare suplimentară, acesta s-a apucat să vorbească despre una dintre cele mai grave probleme ale sistemului sanitar public din România. Despre acei medici angajaţi la stat, dar care, aproape în paralel, cu aceeaşi cauză profesională, prestează şi la privat. Practic, deşi nu a spus-o exact în forma asta, Iordache a recunoscut ceea ce vedem cu toţii: dezvoltarea aproape parazitară a sistemului medical privat, pe seama celui public. E ca şi cum un gospodar ar iriga ogorul său în mijlocul unei veri secetoase, iar prin canale nebănuite, ascunse în pământul însetat, o forţă duce apa în altă parte: fie în fundul pământului, fie pe altă plantaţie.
Iniţiativa e revoluţionară şi chiar acoperită de lege, chit că la prima vedere, în condiţiile unei legislaţii a muncii româneşti extrem de tolerantă cu angajatul în dauna angajatorului ar exista elemente de contracarare a acestei despărţiri. Până la urmă, aici e treaba specialistilor în jurisprudenţă, iar ceea ce citiţi acum nu-şi propune să desluşească autorul acestor rânduri.
Dincolo de asta, e nevoie de un punct de început. Haideţi să fim serioşi şi să recunoaştem deschis: aproape tot ceea ce însemnă factorul de resursă umană medicală de la Spital, cotat peste medie, cu un nume în piaţă, lucrează în ambele părţi. Dar, când de pe poziţia de medic plătit din banii publici cheamă pacientul pentru consultări suplimentare, care pot fi făcute şi în spital, la cabinetul de la parterul blocului nu ştiu care, sau la pseudoclinica unde acesta are parte de acord global, e grav. E dincolo de condiţia profesională şi chiar de cea umană, care defineşte şi separă Omul de om.
Pe seama acestei propuneri, în măsura în care Andrei Iordache va avea curaj să facă şi paşi concreţi, se vor crea valuri, vor fi opinii defăimătoare, venite dinspre cei afectaţi la pungă. Să nu vă închipuiţi că latifundiarii vor accepta cu onoare şi consideraţie să fie puşi în faţa situaţiei de a alege doar o sursă de venit dintre două stipendii garantate. Vor uza politic de poziţii, de o presă dispusă să lucreze pro causa şi aşa mai departe…
Merită supravegheat subiectul şi văzut până unde se va ajunge. Nu de alta, dar chiar şi dacă va eşua mâine, acest proiect tot va reveni în actualitate. Iar până la urmă va învinge. Pentru binele ideii de moralitate în practica medicală din această ţară. Acolo unde paraziţii de pe sistem trăiesc din forma elegantă a ceea ce se numeşte trafic de influeţă sau concurenţă neloială…