CExN (Consiliul Executiv Naţional) al PSD a votat cu unanimitate (obligatoiu) din solidaritate noul guvern, care va merge mâine în faţa parlamentului. În urma discuţiilor cu propriul partid şi cu grupurile parlamentare, Victor Ponta îşi prezintă al patrulea cabinet, cel care, speră acesta, să rămână până în 2016.
Premierul speră ca noul guvern să continue proiectul de guvernare început în anul 2012, sub egida Uniunii Social Liberale.
Una dintre surprizele noului guvern este Darius Vâlcov, senator de Olt, care a ocupat până acum funcţia de ministru delegat pentru Buget. Acesta ar urma să aibă portofoliul pe care l-a deţinut şefa sa de la Finanţe, Ioana Petrescu. Darius Vâlcov va depune jurământul în faţa preşedintelui în calitate de ministru al Finanţelor, după ce „ministerele delegate” vor dispărea din noul guvern.
Componenţa noului guvern este următoarea:
– Victor Viorel Ponta – premier
– Gabriel Oprea – vicepremier cu portofoliu (Interne)
– Liviu Dragnea – Dezvoltare regională şi Administraţie Publică
– Daniel Constantin – Agricultură
– Darius Vâlcov – Finanţe
– Rovana Plumb – Muncă
– Ionuţ Vulpescu – Cultură
– Nicolae Bănicioiu – Sănătate
– Sorin Cîmpeanu – Educaţie
– Mihai Tudose – Economie
– Robert Cazanciuc – Justiţie
– Eugen Teodorovici – Fonduri europene
– Ioan Rus – Transporturi
– Bogdan Aurescu – Externe
– Mircea Duşa – Apărare
– Gabriela Szabo – Sport şi Tineret
– Sorin Grindeanu – Comunicaţii
– Adrian Anghel – Diaspora
– Eugen Nicolicea – Relaţia cu Parlamentul
– Andrei Gerea – Energie şi IMM
– Graţiela Gavrilescu – Mediu