Atunci când susţii, atunci când promovezi, când lauzi sau poate chiar când iubeşti o persoană ai grijă pe cine apreciezi! Este o succesiune de încercări cărora sufletul nu te lasă să nu le dai bineţe. Iuda a dat tonul atunci când a înşelat, a fost semnalul pentru lume că noi, oamenii, nu ştim să rămânem aproape unii de alţii, nu o facem până la capăt. Trecerea timpului sapă mereu o falie monstruoasă între 2-3 generaţii. Adolescenţii învaţă încă din prima etapă a dezvoltării lor că adevărul trebuie ocolit, ascuns sub preşul minciunii cu orice preţ, pentru că ei şi-au creat propria lume. Este lumea guvernată de nişte reguli care, practic, nu există în nicio lume paralelă, lumea care este lipsită de distincţie, lumea măcinată de mascaradă şi de refuzul de a spune da în faţa evidenţei, lumea în care cratima se află în cu totul şi cu totul alt loc decât cel care îi este destinat. Părinţii nu mai au timp să îi asculte, este mult mai comod pentru mulţi dintre ei să lipsească afectiv atunci când, fizic, reuşesc să fie lângă vlăstarul care repetă neîncetat „mamă, nu eu am spus aşa ceva, ştii bine că eu nu te mint!”. Despre bunici, tot respectul pentru rezistenţa în faţa confruntărilor şi… cam atât. Prietenia are acum o nouă accepţiune, acel sens împotriva firii. Societatea în care trăim este atât de bolnavă încât reanimarea este ocupată, iar doctorii prea puţini ca să facă faţă unui fenomen de o amploare fără margini. A fost odată o poveste, poveste fără sfârşit… hm, nu există aşa ceva, iar „facerea de bine înseamnă…” spun cei mai bătrâni ca mine. Cu toate astea, viaţa este atât de frumoasă şi aşa va rămâne pentru că nu te lasă prins într-un moment interminabil, trece la the next episode, lăsând în urmă exact acele caractere care nu mai au loc pe uşa ta. Ha! Nu mai au loc pentru că s-au umflat şi nu mai încap, rămân în lumea regulilor nescrise şi susţinute cu o stupizenie incurabilă. Blank space rămâne în urma lor, sita vieţii le va ţine departe de tine, iar tu vei fi cel câştigat. Aşa, viaţă, încearcă-mă, supune-mă, îmi place, te ador şi te iubesc mai mult ca niciodată! Pentru tine vreau să nu mă dau înapoi pentru nici măcar un vierme nevăzător şi infectat cu propria credinţă, pentru tine mă străduiesc să fii mândră de mine! Sunt un simplu profesor de matematică, algoritmic şi axiomatic, născut atunci când trebuia, crescut şi educat de cei în numele cărora vorbesc uneori, pildă pentru viermii nevăzători şi hoţii care au arestat adevărul şi veşnic vertebrat. Poate că nu m-am licenţiat pentru a îţi scrie aceste rânduri şi sper că nu te-am dezamăgit pentru că am făcut-o! Aştept cu nerăbdare următoarea ta experienţă!
Bogdan Băbărelu
