E cel mai mare preţ din istoria lămâilor, de când sunt aceste fructe pe piaţă, în România. Nu s-a mai văzut aşa ceva: 8 lei kilogramul. Dacă le găseşti, cât de cât, la promoţie… Am găsit vinovatul: el este Victor Ponta. Din cauza lui, oameni aparent verticali, în coloană şi în atitudini publice, spun lucruri pe care nu le gândesc. Iar starea de greţă se tratează cel mai bine cu lămâie. Am văzut primari olteni care-l înjură pe Ponta de mamă, dar îi cheamă pe alegători să voteze cu el. Am văzut parlamentari olteni care una gândesc şi alta spun. Şi, în următoarele trei săptămâni de campanie rămase până la turul al doilea o să mai vedem astfel de lucruri. Şi de caractere. De aici încolo, preţul lămâilor va sări în aer. Faceţi ceva cu Victor Ponta, altfel ceaiul de dimineaţă nu va avea, prea curând, gustul dulce acrişor al feliuţei de lămâie…
Trei doamne de companie, pentru timp liber, au fost sancţionate de jandarmi în cursul zilei de vineri, în timp ce se prostituau. Braţul legii care a intervenit în această situaţie este echipa jandarmeriei oltene, cea care le-a aplicat fetelor de timp liber sancţiunea contravenţională de cinci sute de lei pentru fiecare în parte. Evenimentul în sine, privit întocmai, nu crează nici o stare de bine în rândul celor care cred că prin sancţionarea unor fapte de acest gen se consolidează statul de drept. Poate că problema adevărată este în altă parte: în zonele unde riscul şubrezirii instituţiei statului e mult mai mare. Dar, până atunci, ne mulţumim cu prostituate amendate la drumul mare…
De Ziua Armatei, la Slatina, la City Hotel, a funcţionat proverbul românesc „Obrazul subţire cu cheltuială se ţine”. Aici a avut loc un simpozion al oreliştilor din sudul ţării, la care au participat chiar şi doi profesori universitari care au apreciat bucatele servite de către bucătăria de la City Hotel Slatina. Mai mult, invitaţii evenimentului au salutat debutul unei campanii electorale în care se află tânăra şefă a oreliştilor din Slatina, medicul Sorina Dogaru. Cea care a suportat, totuşi, festivitatea, masa şi dansul. Se confirmă în acest fel intenţiile acestei tinere doctoriţe de a acţiona în interesul spitalului, unde este şefă de secţie, atunci când nu lucrează la privat, pentru a obţine un post în conducerea instituţiei. Director economic nu poate, medical poate ar vrea, iar pentru funcţia de manager poate ar părea dispusă să se sacrifice şi să accepte. Cine ştie…
La Slatina, până să ningă în ţară, au venit în vizită jucători de la Olimpia Satu Mare. O primă repriză egală, din toate punctele de vedere, pentru ca diferenţa să se facă în cea de-a două. Trei goluri date de slătineni, două în poarta adversarilor, unul în poarta lor, iar până la urmă victoria a venit conform cursului jocului. Prin cele trei puncte obţinute, slătinenii ajung pe locul şapte din unsprezece, într-o serie unde lider e Metalul Reşiţa. Echipă pe care jucătorii lui Oprescu o desfiinţau cu un 4-0 într-o interimară de acum vreo două săptămâni, jucată la Slatina. În rest, în etapa următoare, cu o zi înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, ai noştri merg la Timişoara să joace cu Poli. Sau cu ce a mai rămas din echipa de odinioară.
Necazurile se ţin lanţ la Balş. De parcă primarului Mădălin Teodosescu nu i-ar fi fost de ajuns opoziţia unită care i-a căzut pe cap! Deşi, luaţi la bucată, luptătorii de pe frontul Olteţului sunt gata să cedeze, om cu om, natura îi e potrivnică. Festivalul Toamnei, care trebuia să aibă loc pe 25 octombrie 2014, a fost amânat din motive justificate. Una dintre maşinile care compun „Caravana lui Axinte” a fost avariată în Bucureşti, acolo unde a căzut un copac pe caroserie. Pornind de la o scrisoare comună, semnată de invitaţi, amânarea e motivată. Smiley, Irina Loghin, Vali Vijelie, Axinte şi ceilalţi artişti ai contemporaneităţii trebuie să se mulţumească doar cu avansul încasat până acum! Pentru că toată lumea e de acord cu amânarea spectacolului promovat de administraţia Balşului. Pentru o dată şi oră care vor fi anunţate ulterior. În alte vremuri mai bune, fără vijelii cât cuprinde…
Nu vă gândiţi la nu ştiu ce bazaconii. Nu analizaţi ipoteze care să conducă într-o direcţie greşită! Adrian Pop e şeful Poliţiei Locale Slatina, în timp ce Minel Prina e primarul municipiului reşedinţă de judeţ. Şi nimic mai mult. Numai că, din punct de vedere al imaginii publice, Prina n-are ce se regăseşte la Pop. Mai exact, maşina de serviciu a şefului poliţiştilor locali (nu facem reclamă la marcă) are geamurile atât de negre încât ai crede că deserveşte un înamorezat ce nu vrea să fie deconspirat de soţia geloasă, atunci când transportă amanta focoasă din punctul „A” în punctul „B”! În contrast, maşina primarului e transparentă total. Atât de transparentă încât chiar şi adversarii acestuia pot să vadă şi să rostească la unison: „Prina nu are nimic de ascuns!” Atunci, cu Adrian Pop plătit din banii publici, cum rămâne?
În oraşul în care nu se întâmplă aproape nimic, a venit iarna. În sudul judeţului, la Corabia, au căzut primii fulgi de zăpadă. Semn că iarna hibernării noastre e atât de aproape. Mult mai aproape pentru mandatul de primar al edilului Iulică Oane. Cel care a aflat deja că la alegerile din 2016 partidul din care astăzi face parte i-a găsit înlocuitor. Un om mai dibaci, mai înţelept, mai bine ancorat. În aceste condiţii, conducta de gaze care chiar e gata să ia cu asalt oraşul, vine cam degeaba. Căci tot efortul e aproape în zadar. Dacă edilului Oane i-ar fi spus cineva că va ajunge în dizgraţia oamenilor care au legat de mâna dreaptă cheia de la valiza nucleară, nu ar fi crezut. Sau, poate, pesimist, ar fi zis că aşa ceva durează mai mult. Vreo două, trei mandate la primărie. Însă, n-a fost deloc aşa…
La Slatina, în cercul celor interesaţi de mersul justiţiei judeţene, e zumzet mare. E aproape vacant postul de preşedinte al Tribunalului Olt, ocupat cu onoare şi demnitate de judecătorul Iuliana Dicu. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, organizează concursul pentru ocuparea unor diverse funcţii din structurile justiţiei oltene. Cea mai interesantă competiţie e la Tribunalul Olt, acolo unde, în spatele fiecărui candidat există o legendă de apartenenţă la un grup de influenţă, conectat la lumile paralele din justiţia românească. Fiecare are o poveste. Cei cinci sunt: Liliana Oprea – şefa secţiei penale a Tribunalului Olt, Sofia Mariana Moţ – magistrat la Curtea de Apel Craiova, de unde vine şi Ionel Grigorie, Marin Constantin Piţu – judecător de contencios administrativ la Tribunalul Olt, şi Carmen Marinescu – vicepreşedinte al Tribunalului Olt. Rămâne de văzut care va fi mai bun, iar dacă justiţia va da dreptate celui mai drept dintre cei drepţi. Atunci, de câştigat vom avea cu toţii…
În Slatina, în imediata vecinătate a partidelor care spun că au făcut istorie pentru România, în vitrina unui magazin unde se vând ţesături la kilogram, a apărut fostul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, într-un afiş electoral pe fond verde. Chiar dacă nu veţi da nici un premiu artistului fotograf de la Ziarul de Olt, merită să vedeţi şi să analizaţi cu atenţie. Sub semnul electoral al fostului şef al spionilor din România se află un indicator al reprezentanţilor magazinului „Această unitate este dotată cu sistem de supraveghere video”, semn că spionii, fie ei şi la pensie, te supraveghează îndeaproape. Chiar şi atunci când cumperi ţesături la kilogram. Aici măcar ştii cine te urmăreşte, dar în rest Dumenzeu cu mila. Sau, noile servicii, cu noile structuri. Sau, poate Ghiţă de la PSD, atunci când îl veghează pe Marian Vanghelie să îl înjure bine pe Victor Ponta, candidatul care face marea unire. Despărţindu-i pe români între oameni cu copii, ortodocşi şi alţii, români şi germani şi câte cele. Ce faceţi, cumpăraţi ţesături la kilogram sau îl votaţi pe Meleşcanu?
În fotbalul oltean, numele Niculescu are interzis, pe ambele sensuri de mers. Tatăl lui Claudiu e doar un pensionar pierdut printre cei care dau dimineaţa o tură pe esplanadă şi seara pe bulevard. Deşi ar putea spune multe şi face pe măsură. Fiul, Claudiu, plăteşte şi acum nişte oale sparte prin 2004, atunci când a avut proasta inspiraţie să se afişeze lângă perdantul Gheorghe Păunescu între cele două tururi de la locale. Între timp, aproape de vremurile noastre, fostul jucător face performanţe şi ca antrenor. A arătat-o în Cupa României, acolo unde Mioveniul condus de el a eliminat pe Astra Giurgiu, câştigătoarea ediţiei trecute, cât şi pe Dinamo Bucureşti, acum câteva seri. Performanţa sa e demnă de consemnat şi în judeţul Olt, acolo unde cred că într-o zi ar trebui să fie nevoie şi de talentul său de antrenor. Pentru că în curtea altora el reuşeşte. Oare, cum ar arăta un tandem Oprescu-Niculescu la FC Olt?
Slatina, oraş sigur. Ştiţi bancul, nu? Ei, bine, în municipiul reşedinţă de judeţ, recrudeşcenţa fenomenului infracţional ia amploare. Sub ochiul burţilor vigilente ale celor care lucrează ca poliţişti la serviciu, doar atunci când cred ei că se cuvine a munci. În acest sens şi împotriva ordinii firii, acum vreo câteva nopţi, s-a spart… Crucea Roşie. Derbedeul a fost prins rapid, reţinut întocmai, în timp ce complicii minori au fost lăsaţi acasă. De la locul faptei se sustrăseseră produse specifice campaniei electorale: ulei, făină, pateuri, zahăr şi cam atât. Va urma o anchetă specifică, iar acţiunea de depistare a hoţului fometos de la Crucea Roşie va fi considerată o mare împlinire a celor care veghează la siguranţă şi ordine publică.