Când, în ianuarie 2012, România era sufocată de greve spontane, împotriva regimului Boc şi Băsescu, nu am scris despre regia perfidă a acestor manifestări. Izbucnise flacăra revoluţiei useliste de la Raed Arafat, cel mai iubit dintre români, nu?
Vedeam de peste stradă, de la Prefectură, la cafeaua din vitrină, de la Nostim, cu Andrei Iordache, nenumit încă manager la Spitalul Judeţean Slatina, cum vin la ora 17.00 bugetarii de la primărie, de la Protecţia Copilului, de la Paşapoarte, de la Doina Oltului, coordonaţi de Costinel Alecsandrescu să manifeste… spontan, împotriva lui Băsescu. Ba, chiar, atunci când am scris ceva de genul acesta, am primit o admonestare: să nu mă pun contra valului. Tot de peste stradă, de la Nostim. Prieteneşte.
Astăzi, am dovada: simbolul revoluţiei useliste nu e Sobaru, cel care s-a aruncat în cap din parlament şi a vrut să-şi dea foc la guvern, arestat la domiciliu acum, de procuirorii din regimul Ponta. Primul circar e Raed Arafat. Altfel, la zece ani de la înfiinţarea SMURD-ului, nu-i premia doar pe Ponta, Oprea, Rus, Bănicioiu, Duşa, . Aceeaşi plachetă trebuiau s-o primească şi predecesorii acestora, oameni care vreme de un deceniu l-au susţinut necondiţionat pe cel pe care nu l-a întrebat nimeni cât este comisionul la o autosanitară Mercedes. Sau câte facturi se taie la reviziile acestora făcute doar unde trebuie. Până în ziua votului, fiţi pe fază! Nici nu ştiţi ce mai urmează. Lista e doar la început. Victor Rebengiuc, moşuleţul din Duster, cu reclama la REGIO, Tudor Gheorghe de pe Antena3, Radu Beligan de la Arena Naţională. Dracu ştie cine mai e la rând…
PS. Îi spun săru’mâna acum unui doctor nostalgic, umilit de conducătorii de astăzi, care încă din 2004, atunci când a venit Arafat la Slatina să se vadă cu Darius Vâlcov şi Constantin Popescu, m-a tras de mânecă şi mi-a vorbit despre lucrurile ascunse din spatele binefăcătorului arab.
