Acasă Politic Elena Udrea, oferta PMP Olt pentru electoratul oltean

Elena Udrea, oferta PMP Olt pentru electoratul oltean

57

Vineri, 26 septembrie a.c., în sediul PMP Olt, preşedintele organizaţiei judeţene Olt, Marian Vasile, vicepreşedintele Marin Bobeş şi secretarul general al Partidului Mişcarea Populară, Cristi Petrescu, au susţinut prima conferinţă de presă de la depunerea candidaturii preşedintelui PMP, Elena Udrea. Petrescu, fost ministru al Dezvoltării, s-a aflat în judeţul Olt pentru o vizită tehnică. Cei trei au vorbit despre candidatura Elenei Udrea, realizările acesteia ca ministru al Dezvoltării în judeţul Olt şi despre spionii Dandana.

9.000, pentru Elena Udrea
Marian Vasile, preşedintele PMP Olt a spus că, pentru depunerea candidaturii Elenei Udrea, PMP Olt şi-a atins target-ul, şi anume, acela de 9.000 de semnături. Acesta a mai spus că organizaţia pe care o conduce şi-a propus un scor de 25%, pentru prezidenţialele din 2 noiembrie şi candidatul PMP să ajungă în turul doi, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, popularii vor susţine un candidat al dreptei.

„Suntem convinşi că Elena Udrea merită şi va ajunge preşedinte al României, am strâns în jur de 9000 de semnături adevărate, de la oameni care nu a u fost forţaţi să semneze pentru această candidatură, nu aşa cum au procedat cei de la PSD. Elena Udrea merită, mai ales pentru câge a făcut pentru judeţul Olt. Nu există localitate din judeţul Olt şi nu numai, în care, atunci când Elena Udrea a fost ministru, să nu-şi fi pus amprenta. Sunt convins că va fi o campanie destul de grea”, a declarat Marian Vasile.

Vizită tehnică

Fost ministru al Dezvoltării, după Elena Udrea, Cristi Petrescu, secretar general al PMP, s-a aflat în judeţul Olt efectuând o vizită tehnică, pentru a vedea cum se pregătesc organizaţiile din judeţ pentru campania electorală.

„Ne aflăm în faţa unei campanii pentru prezidenţiale. Am trecut fără probleme de prima fază: am obţinut semnăturile necesare. Am avut în jur de 400.000 de semnături pe care le-am depus. Semnături chiar corecte şi reale. ”, a spus Cristi Petrescu.

Ajutoare pentru copiii nevoiaşi, în loc de lansări grandioase

Gestul Elenei Udrea este unul inedit. În loc să facă o lansare a candidaturii în săli cât mai mari sau stadioane, Elena Udrea a decis ca banii destinaţi lansării să fie transformaţi în ghiozdane şi rechizite şcolare pentru copiii nevoiaşi. Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale a împărţit, începând de vineri 26 septembrie, ghiozdane echipate cu Abecedare şi rechizite unor şcolari din Bucureşti. Şi în judeţul Olt vor fi împărţite astfel de daruri pentru cei care au o situaţie materială mai precară. Maşina cu aceste daruri pentru cei mici vor sosi duminică, 28 septembrie şi la sediul PMP Olt, urmând să fie distribuite copiilor care au foarte mare nevoie de ele.

Ce a făcut Elena Udrea ca ministru
În mandatul său de ministru al Dezvoltării, Elena Udrea s-a implicat în toate proiectele derulate de ministerul pe care îl conducea. Şi Oltul a beneficiat de pe urma investiţiilor aprobate de aceasta, după cum urmează:
120 de milioane de euro alocate pe proiecte în Olt;
158 de km de drumuri judeţene şi de interes local;
un spital modernizat;
15 microîntreprinderi finanţate, peste 250 de noi locuri de muncă create.
41 de blocuri reabilitate termic
40 de locuinţe sociale construite.
 
Pe lângă acestea, se mai află şi alte proiecte care au fost sau urmează a fi duse la bun sfârşit, dar începute din timpul mandatului candidatei la prezidenţiale, Elena Udrea:
– Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina;
– Reabilitare Centru Istoric, străzile Lipscani şi Mihai Eminescu
– Reabilitarea şi reamenajarea cartierului „Oraşul Nou” din Balş
– Reabilitare şi modernizare drum judeţean DJ 677, limita judeţului Vâlcea-Piatra Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.