Sâmbătă, s-a lansat unul dintre candidaţii care vrea să ajungă preşedintele României. Nu mă interesează numele acestuia şi nici al celorlalţi competitori atâta timp cât nu am văzut până acum în spaţiul public niciun proiect de ţară semnat şi asumat. Ziua de 20 septembrie a deconspirat doi artişti ai nemaului românesc şi i-a trimis în mulţime. Nu-l voi înţelege niciodată pe Radu Beligan, indiferent care ar fi fost preţul, de ce a intrat în jocul politicii murdare, care se face acum în România. Să-ţi anulezi un secol de existenţă şi vreo şapte decenii de muncă neobosită, pentru un sold pe plus pe extrasul de cont al fiicei, al cuiva din familie, sau pe un alt preţ, e… degradant sau găsiţi dumenavoastră un alt sinonim pentru aşa ceva. Mai departe, tot sâmbătă, Tudor Gheorghe a intrat în panoplia maneliştilor de frunte ai acestei ţări. Să-ţi vinzi versurile care spun româneşte despre… „ţara mea şi neamul meu cel românesc”, indiferent de preţul oferit, nu se face. Mai mult decât atât, ce n-au ştiut cei 70.000 de simpatizanţi, mă rog, oameni din zona candidatului, este faptul că acele versuri cu profund mesaj patriotic, pe care Tudor Gheorghe le prezintă ca şi cum ar fi ale lui, ignorând numele autorului prin omisiune, sunt scrise de cel care a fost Ion Neniţescu, fruntaş liberal, mort pe la 1901, deputat în Parlamentul României, într-o vreme când acolo se mai făceau şi legi pentru români. Altfel, ofer gratuit o sacoşe cu plăci de pick-up, casete audio, câteva CD-uri, cu cel care a fost până sâmbătă un artist pentru toţi românii. Tudor Gheorghe. De aici încolo, povestea a luat sfârşit. La ora asta, Radu Beligan şi Tudor Gheorghe lipesc afişale candidatului pe gardurile din Cişmigiu şi parcul Romanescu. De ce au făcut-o?
P.S. La maestrul Beligan e groaznic şi imposibil de înţeles. Să rezişti maşinii de propagandă a lui Ceauşescu şi să cedezi acum, e deja inexplicabil.
