Acasă Politic Interviu in exclusivitate cu prezidenţiabilul Klaus Iohannis

Interviu in exclusivitate cu prezidenţiabilul Klaus Iohannis

56

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost desemnat,  candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL) pentru alegerile prezidenţiale. Conform Mediafax, domnul Iohannis a precizat că, dacă va fi ales şef de stat, va garanta direcţia occidentală, orientată spre Vest, a României, precum şi independenţa Justiţiei, precizând că în aceste două zone va gira parcursul de până acum.

Klaus Iohannis a acordat un interviu in exclusivitate jurnalistului Dan Boanţă, pentru presa romano-americana, pe care va invit sa il cititi mai jos.

 Dan Boanţă: Domnule Preşedinte în primul rând vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu şi vă propun să începem cu o întrebare simplă. Cine este omul, Klaus Iohannis ?

Klaus Iohannis: Vă mulțumesc şi eu pentru oportunitatea de a mă adresa, prin intermediul dumneavoastră, importantei comunităţi româneţti din Statele Unite ale Americii şi Canada. Cât despre cine este omul Klaus Iohannis, cred că faptele şi realizările mele în calitate de primar al municipiului Sibiu sunt cele care mă pot caracteriza mai bine decât orice altă descriere. M-am născut, am crescut în Sibiu şi mi-am dedicat întreaga carieră şi activitate comunităţii sibiene. Sunt un om onest, hotărât, decis să îmi ating obiectivele. Mă defineşte deviza că poţi schimba lucrurile în bine dacă munceşti şi vrei cu adevărat să realizezi ce îţi propui.

Cum aţi intrat în politică şi mai ales ce v-a determinat să faceţi acest lucru?

Klaus Iohannis: Am intrat în politică în momentul în care am simțit că sunt pregătit și am capacitatea de a face din Sibiu un proiect de succes. Nu a fost o decizie uşoară, odată făcut pasul către administraţie, acesta aduce cu sine o mare responsabilitate, în primul rând faţă de oamenii care te-au creditat cu încrederea lor. În viziunea mea, atunci când te angrenezi într-un proiect politic, o faci în primul rând ca să îi ajuți pe ceilalţi. Văd mandatul meu de edil al Sibiului ca un contract între mine și cetăţenii municipiului. Sibiul s-a dezvoltat cu adevărat atunci când oamenii au văzut că există o administraţie care lucrează pentru ei şi nu pentru interese particulare. Sibiul este deci un exemplu de parteneriat transparent între primar şi cetăţeni. Sunt convins că tot de un astfel de parteneriat avem nevoie şi la nivelul întregii ţări, de această dată între preşedinte şi români.

 Experienţa politică pe care o aveţi vă oferă posibilitatea în acest moment să faceţi o radiografie a scenei politice din România. Dacă ar fi să rezumaţi într-un cuvant ce se întamplă acum, care ar fi acela ?

Klaus Iohannis: Mă tem că este imposibil să caracterizezi scena politică autohtonă printr-un singur cuvânt. Există lucruri pozitive în politica românească, dar și foarte multe aspecte care trebuie schimbate urgent. Aş spune că în raport cu societatea, clasa politică a rămas mult în urmă, nu s-a reformat îndeajuns și nu a atins încă acel grad de maturitate necesar pentru a asigura României parcursul pe care îl merită.

 Domule Preşedinte, cei mai multi românii din strainatate vă cunosc din postura de primar al Sibiului. Vreau să rezumaţi experienţa dumneavoastră din această postură?

Klaus Iohannis: Eu am demonstrat la Sibiu că se poate, că un oraș din România poate fi la fel de prosper ca orice alt oraş din Uniunea Europeană. De 14 ani conduc Sibiul şi am demonstrat că se poate să avem o administraţie corectă, se pot crea locuri de muncă și aduce investiţii, se poate promova educaţia și cultura. Eu nu vorbesc acum numai de administraţie. Este de necontestat faptul că Sibiul este un model al capacităţii de schimbare, de schimbare a mentalităţilor, de înnoire a regulilor jocului politic. Faptele vorbesc pentru mine.

 Candidaţi pentru cea mai înaltă funcţie în stat…ce v-a determinat să faceţi acest lucru ?

Klaus Iohannis: Încrederea că pot aduce România pe un drum cu adevărat occidental şi că pot reda românilor speranţa. După 25 de ani de la Revoluţie, este timpul unui nou început pentru România. Cred că preşedintele ţării trebuie să fie un reper, iar România are nevoie mai mult ca oricând ca cel care va fi ales preşedinte în această toamnă să aibă această calitate. Eu am demonstrat prin fapte că pot schimba lucrurile în bine, întâi în Sibiu, iar din noiembrie sunt pregătit să fac acest lucru în întreaga ţară. Am un proiect de ţară, eu nu cer votul cetăţenilor în baza unor promisiuni goale de conţinut, ci în baza unei viziuni pentru un deceniu de prosperitate şi stat de drept. Eu propun un nou model de politică pentru instituţia prezidenţială, acela al respectului şi seriozităţii, al competenţei şi rezultatelor. Reinventarea respectului e esenţială, pentru că de aici pleacă respectul pentru instituţii şi nu putem cere nimănui în lume sa ne respecte dacă nu ne respectăm noi înşine.

 Ce v-a sfătuit familia dumneavoastră dupa ce aţi anunţat că veţi candida la prezidenţiale?

Klaus Iohannis: O decizie atât de importantă cum este candidatura pentru preşedinţia ţării nu poate fi luată unilateral. M-am consultat cu familia înainte de a lua această hotărâre și mă bucur de întreaga susţinere şi de sprijinul necondiţionat al familiei mele în demersul, deloc uşor, de a ajunge preşedintele României.

Vă este teama că în această bătalie pentru Cotroceni vor apărea informaţii compromiţătoare în ceea ce vă priveşte ? Şi vă întreb acest lucru prin prisma articolelor din presă, în care sunteţi acuzat că aţi făcut afaceri imobiliare dubioase cât şi implicarea dumneavoastră în traficul cu copii, după revoluţie.

Klaus Iohannis: Nu îmi este teamă de nimic! Nu am făcut nimic care să mă poată compromite. Cunosc foarte bine temele din acele articole din presă la care vă referiți. Ele nu reprezintă subiecte noi, sunt teme recurente cu care m-am confruntat deja în fiecare campanie electorală pe care am dus-o pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu. Am mai spus-o, dar am sa o repet de câte ori este nevoie – toate aceste materiale așa-zis compromiţătoare nu reprezintă altceva decât simple invenții, atacuri fără niciun fel de fundament real. Nu există și nu a existat vreun dosar penal pe numele meu. Au existat câteva plangeri, lucru uzual cu care se poate confrunta orice politician sau primar, dar niciuna nu s-a verificat.

 Domnule Preşedinte, în ultimele zile am stat de vorbă cu foarte mulţi români din diaspora, pentru a-mi da seama ce v-ar întreba dacă s-ar afla faţă în faţă cu dumneavoastră. Trebuie sa recunosc că exista o întrebare unanima… Ce va face concret Klaus Iohannis pentru români, dacă ajunge preşedintele României ?

Klaus Iohannis: Preocuparea mea principală este ca, în eventualitatea în care românii mă vor trimite la Cotroceni, să le schimb percepţia despre ceea ce înseamnă această instituţie, prin fapte, comportament, mentalitate. Vreau o schimbare fundamentală de paradigmă, de la modelul președintelui jucător al ultimilor zece ani, la președintele eficient, echilibrat, mediator și integrator al următorului deceniu. Cred că ceea ce le-a lipsit până în acest moment românilor este un preşedinte cu care să se simtă solidari, care să îi reprezinte cu adevărat.

Viziunea mea pentru România este una pe 10 ani, 10 ani de prosperitate, 10 ani de bună guvernare și 10 ani de stat de drept. Am elaborat alături de colegii mei din Alianța Creștin-Liberală un proiect de țară care cuprinde într-un mod detaliat mijloacele prin care această viziune poate deveni realitate. Voi vorbi în amănunt pe întreg parcursul campaniei electorale despre acest program.

Educația va fi una din temele centrale ale proiectului de țară și datorită faptului că sunt dascăl și, mai ales, datorită faptului că dacă România are o șansă mare de a deveni performantă în secolul 21, aceasta este educația. Prin oferta mea sper să îi conving pe tineri să vină la vot, tinerii sunt o țintă predilectă pentru mine, în primul rând pentru că ei reprezintă viitorul României

În acest proiect de ţară se vor regăsi, de asemenea, şi rezolvări pentru principalele probleme pe care viaţa cotidiană le prezintă astăzi în România, corupţia, lipsa unor tratamente egale, adică ceea ce reprezintă un stat de drept şi susţinerea cu tărie a unei justiţii independente. Sunt adevăruri simple pe care ni le dorim cu ardoare. Vă garantez că dacă ajung preşedinte toate aceste deziderate vor fi rezolvabile.

Știu că le pot reda cetățenilor încrederea că se poate, că România poate mai mult, că România poate mai bine! România va deveni o țară cu adevărat europeană când va avea un președinte cu profil occidental și o clasă politică de același nivel.

Domnule Iohannis, alegerile prezidenţiale reprezintă pentru multe partide din românia în acest moment o miză uriaşă. Şi când spun acest lucru mă refer la PSD. Vă veţi bate pentru scaunul de la Cotroceni cu Victor Ponta, prim ministrul ţării şi preşedintele celui mai mare partid politic. Prin urmare, cum credeţi că il veţi putea învinge. Ce argumente solide oferiţi românilor care vor merge la urne ?

Klaus Iohannis: La această întrebare vor răspunde în noiembrie cetățenii, prin votul lor. Ei vor decide dacă își doresc ca, după un deceniu de conflicte, de scandal și gălăgie să continuăm în România cu un deceniu de corupție și incompetență, exact atributele sistemului patronat de domnul Ponta. Eu sunt convins că nu vor așa ceva.

Alegerile din această toamnă reprezintă un punct de cotitură pentru România: continuăm modelul de politică de până acum, care s-a dovedit falimentar, sau optăm pentru un alt fel de a face politică, după reguli oneste, care să ne ducă spre prosperitate.

Pe cartea mea de vizită scrie Sibiu. Pe cartea de vizită a domnului Victor Ponta scrie corupție, recesiune, scandal, abuz de putere și proastă guvernare. Aceasta este diferența majoră dintre noi doi. Cum ar putea să fie Victor Ponta un președinte bun, dacă a dovedit în repetate rânduri că este un prim ministru slab și incompetent?

 

 Cum vedeţi colaborarea dumneavoastră din postura de preşedinte al ţării cu Prim Ministrul Romaniei şi implicit cu Guvernul ?

Klaus Iohannis: Dacă voi ajunge preşedinte, misiunea mea va fi aceea de a veghea la dialogul politic și la buna funcționare a instituțiilor. Îmi doresc să fiu un președinte care să își exercite funcţia de mediator, cu neutralitate, fără partizanate politice sau de altă natură.

Preşedintele nu trebuie să creeze blocaje instituționale, rolul său este tocmai acela de a dezamorsa eventualele divergențe apărute între diversele instituții ale statului. Voi avea așadar o relație de colaborare în interesul României cu premierul votat și desemnat de Parlament. Dacă acest premier va fi Victor Ponta, voi avea o colaborare corectă cu dânsul, deși sunt convins că nu va fi o relație de lungă durată. Dacă voi fi ales președinte, acest lucru înseamnă, de fapt, un vot de blam dat actualei guvernări, iar ACL va avea legitimitatea de a construi în Parlament o nouă majoritate decât cea actuală. Am convingerea că acest lucru poate fi posibil încă din 2015.

 În această bătalie politică, lupta împotriva Preşedintelui Băsescu şi mai ales lupta cu “regimul băsescu” reprezintă tema de campanie a premierului. Recunosc că mulţi dintre români, prin prisma articolelor din presă, vă percep ca fiind un apropiat al lui Băsescu. Puteţi lămuri acest lucru ?

 Klaus Iohannis: Am convingerea că românii au capacitatea să discearnă între adevăr și propaganda mincinoasă a adversarilor mei. Lucrurile sunt foarte simple, oricât ar încerca domnul Victor Ponta și întreg aparatul de propagandă al domniei sale să le facă mai complicate: nu am nicio legătură cu Traian Băsescu. Relația mea cu Traian Băsescu s-a răcit la sfârșitul anului 2007 și s-a transformat de atunci într-o non-relație.

 S-au vehiculat tot felul de speculaţii vis a vis de o întanlire pe care aţi fi avut-o cu Preşedintele Traian Băsescu. Cum comentaţi ?

Klaus Iohannis: Am spus-o foarte clar: nu am avut nicio întâlnire cu Traian Băsescu în ultimii ani. Cei care speculează pe această temă sunt adversarii mei politici care încearcă să obţină în mod necinstit beneficii electorale de pe urma unei ştiri false. ACL nu s-a făcut nici pro Băsescu, nici anti Băsescu, Traian Băsescu se află la final de mandat.

 Consideraţi că în perioada urmatoare, asocierea numelui dumneavoastră de cel al preşedintelui ţării reprezinta o problema pentru campania prezidenţială în care v-aţi lansat ?

Klaus Iohannis: Aşa cum am mai declarat, consider această asociere ca o temă falsă. În realitate, Victor Ponta şi PSD nu pot veni în faţa românilor cu nicio realizare concretă şi se folosesc de tema anti-Băsescu pentru a aduna voturi. Economia este în recesiune, nivelul de trai scade, corupţia a crescut, iar Victor Ponta încearcă să acopere toate aceste eşecuri lansând fumigene electorale.

Reprezintă pentru dumneavoastră o problema în acest moment faptul că dreapta are atât de mulţi candidaţi ?

Klaus Iohannis: Cele mai importante forţe politice de dreapta, PNL şi PDL, sunt unite într-un singur partid şi au un singur candidat la alegerile prezidenţiale. Cu tot respectul pentru alegătorii lor, ceilalţi candidaţi reprezintă forţe politice marginale sau se reprezintă pe ei înşişi. Unii dintre ei sunt falşi apostoli ai dreptei, aşa cum este cazul domnului Tăriceanu. Din păcate, domnia sa reprezintă interesele PSD iar un vot dat domniei sale este, de fapt, un vot dat lui Victor Ponta. Eu sunt singurul candidat de dreapta care îl poate învinge pe Victor Ponta.

 Câte semnături aţi strâns până acum domnule Iohannis ?

Klaus Iohannis: Am depăşit nivelul minim necesar, conform legii, pentru înscrierea candidaturii. Le mulţumesc colegilor mei din toate filialele partidului, inclusiv diaspora, pentru efortul generos pe care îl fac.

 Care sunt temele centrale pe care vă bazaţi campania domnule preşedinte ? Concret, ce le veţi prezenta românilor pentru a-i determina să vă voteze?

Klaus Iohannis: Stabilitate. Rolul preşedintelui trebuie să fie de mediator şi integrator între forţele politice şi în societate, în general. Românii s-au săturat de scandaluri, iar România are nevoie de stabilitate politică şi măsuri asumate pe termen lung. Educaţia, independenţa justiţiei, statul de drept, dezvoltarea economică au nevoie de politici pe termen lung, promovate de toate forţele politice. Este nevoie, aşa cum am mai declarat, de un consens pe aceste teme majore, iar preşedintele României este cel chemat să genereze acest acord.

Domnule Iohannis, diaspora a reprezentat de fiecare dată la alegeri “sula în coaste” ca să folosesc o zicală românească. Să nu uităm că la alegerile în care preşedintele Băsescu a candidat, votul românilor din străinatate a decis soarta acestora. Cum credeţi că vă pot ajuta voturile lor ?

Klaus Iohannis: Românii de peste hotare, mai ales cei din ţările Uniunii Europene, Statele Unite, Canada, cunosc din propria experienţă ce înseamnă democraţia autentică şi viaţa prosperă. De asemenea, ei ştiu că în ţările în care locuiesc nimeni nu este mai presus de lege, iar votul cetăţenilor este respectat. Sunt convins că românii de peste hotare iubesc România şi vor ca democraţia, prosperitatea şi domnia legii să devină realităţi şi la noi în ţară.

Românii din diaspora nu votează niciodată cu PSD şi nu o vor face nici acum. Vor vota cu acel candidat care poate schimba România în bine şi care îl poate învinge pe Victor Ponta. Sunt convins că mă voi bucura de sprijinul diasporei la alegerile prezidenţiale şi că votul său va cântări greu în rezultatul final.

 Votul prin corespondenţă ! Un subiect sensibil pe care de regula politicienii români îl evită. Vreau să ştiu care este părerea dumneavoastră? Şi mai vreau să ştiu parerea dumneavoastră faţă de tergiversarea acestei legi în Parlamentul României.

Klaus Iohannis: La fiecare ciclu electoral constatăm că românii de peste graniţă nu îşi pot exercita dreptul constituţional de vot. Acest lucru nu se întâmplă datorită lipsei de interes a românilor din diaspora pentru bunul mers al ţării, ci pentru că niciodată nu au fost asigurate condiţii normale de exprimare a acestui drept. Deşi s-a vorbit foarte mult de această temă, iar problema este evidentă, nu a existat niciodată o dezbatere publică reală din care să reiasă o soluţie clară. Prin cuvinte precum fraudă, costuri ridicate, nesiguranţă, problema a fost aruncată într-o zonă gri, undeva în expectativă, fără a se lua nicio măsură concretă.

Soluţia există şi prin practica altor ţări şi-a dovedit eficienţa. Soluţia o reprezintă într-adevăr votul prin corespondenţă. PNL a susţinut şi în trecut introducerea votului prin corespondenţă, inclusiv atunci când a venit vorba de modificarea Constituţiei, dar din păcate discuţiile publice pe acest subiect au fost excesiv politizate, astfel că tema nu a fost discutată niciodată în mod temeinic în Parlamentul României.

Foarte mulţi români din străinătate sunt scârbiţi de politica dâmboviţeană. Ce alternativă le oferiţi din postura de Preşedinte al României?

Klaus Iohannis: Ceea ce le propun eu astăzi românilor este exact opusul politicii dâmboviţene cu care s-au obişnuit. Accentul trebuie schimbat de la circ şi promisiuni electorale la stabilitate, coerenţă şi măsuri reale pentru România. Aşa cum am mai declarat, nu mă voi lăsa atras niciodată în jocul declaraţiilor negative şi defăimătoare, ci mă voi axa pe proiecte concrete.

Aş vrea să ne referim puţin la un subiect sensibil al acestor zile. Justiţia ! Cum comentaţi acest subiect ?

Faptul că au fost foarte multe condamnări în ultimii ani şi multe nume grele din românia au fost încarcerate, este un semnal că aceasta este independentă şi functionează ?

Klaus Iohannis: Independenţa justiţiei este un câştig al ultimilor ani, iar această realizare trebuie consolidată. Ca preşedinte al României voi apăra independenţa justiţiei şi statul de drept. Cred că sunt singurele modalităţi prin care România poate scăpa de corupţie şi poate deveni o ţară cu adevărat democratică.

 Nu pot să nu remarc că apariţiile dumneavoastră televizate sunt destul de rare. Am văzut de asemenea că este o “moda” să fi la televizor de dimineaţă până seara. Cum comentaţi această practică?

Klaus Iohannis: Din păcate teleguvernarea şi telepolitica au devenit o modă. Premierul, în loc să se ocupe de problemele guvernării, preferă să stea la televizor şi să lanseze teme false: suspendarea preşedintelui, atacuri sub centură la adresa contracandidaţilor, etc.

Mai grav este că în tot acest timp, în care economia şi nivelul de trai al românilor se prăbuşesc, Victor Ponta se laudă cu reuşite inexistente, lansează statistici false şi anunţă măsuri populiste.

Toate pomenile electorale anunţate de premier sunt simple exerciţii mediatice. Victor Ponta ştie că nu are resursele de a susţine aceste măsuri decât cu preţul distrugerii economiei.

Prefer să mă întâlnesc direct cu oamenii, decât să particip la false dezbateri televizate. Mă întâlnesc cu oamenii nu doar să le spun ce vreau eu pentru România, ci şi ca să îi ascult. Din păcate, multe televiziuni nu mai reflectă agenda reală a populaţiei, ci au deveni simple instrumente de propagandă în mâinile actualei guvernări. Vă asigur că atunci când va apărea şansa unei dezbateri reale nu o voi ocoli, ci mă voi prezenta în faţa telespectatorilor cu proiectul meu pentru România.

Când va veni la televizor în faţa românilor Preşedintele Klaus Iohannis?

Klaus Iohannis: În decembrie 2014.

 Domnule Preşedinte la final vreau să ştiu ce mesaj aveţi în acest moment, înaintea alegerilor, pentru români. Atât pentru cei din ţară cât şi pentru cei din diaspora.

Klaus Iohannis: Ştiu că românii din diaspora iubesc România şi le pasă de soarta ţării, de felul în care va fi condusă. Îi îndemn să creadă în puterea ţării de a se schimba în bine. România are nevoie de toţi cetăţenii ei, oriunde s-ar afla.

Sunt convins că voi fi preşedintele României beneficiind şi de votul românilor de peste hotare. Ştiu că majoritatea sunt nemulţumiţi de felul în care este guvernată ţara şi vor o schimbare reală. Îi îndemn pe toţi cetăţenii români să vină la vot. Ei ştiu cel mai bine ce vor pentru şi de la România.

sursa narpa.info

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.