După o anchetă derulată în mod tacit, procurorii din cadrul Biroului Teritorial Mehedinţi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Olt, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, au decis că este momentul să acţioneze, după ce au strâns probele necesare.
În această dimineaţă s-au efectuat percheziţii şi au fost vizate 45 de persoane, suspectate care ar fi fost implicate în operaţiunea infracţională de racolare de minore. Acestea erau racolate din cadrul unităţilor şcolare din Caracal și plasate de traficanți clienților în apartamente sau camere de hotel. Victimele au fost racolate în perioada 2013-2014 şi supuse exploatării sexuale.
Unul dintre cei vizaţi este şi Adrian Zaharia, fost şef al cancelariei Prefectului Olt în mandatul lui Daniel Șarpe. Acesta a fost şi director al mai multor instituţii de asistenţă socială aflate în subordinea Consiliului Judeţean Olt.
Toţi suspecţii au fost aduşi la audieri, cu mandat de aducere. Aceştia ar fi strâns aproape 300.000 de euro în urma „afacerii”.