Internetul ne ocupă mult timp, poate prea mult timp. A devenit fereastră deschisă între două sau mai multe persoane, le „uneşte”. Instituţiile oltene, cele care vor şi înţeleg, mizează pe o comunicare bună şi cu cetăţenii care stau la birou sau în staţia de autobuz (pe telefon sau tabletă). Site-ul reprezintă cartea de vizită a instituţiei. O carte de vizită pe care multe instituţii nu mizează sau nu au citit ce importanţă are în vremurile noastre. (George PIŢULESCU)
Prefectura Olt (www.prefecturaolt.ro)
De la Cătălin Rotea, fostul prefect, cel care a declarat la începutul mandatului că vrea o activitate intensă pe site-ul instituţiei, pagina de Internet a Prefecturii Olt, este actualizată ori de câte ori este necesar, permiţând utilizatorului accesul la toate informaţiile care sunt cu caracter public. O rubrică de salutat a site-ului este cea intitulată „Colegiul Prefectural la dispoziţia cetăţenilor judeţului Olt”, prin care cetăţenii pot trimite părerile, sugestiile sau propuneri de teme pentru dezbatere.
Consiliul Judeţean Olt (www.cjolt.ro)
Putem spune că site-ul administraţiei judeţene şi-a păstrat lyout-ul (aspectul, înfăţişarea) de mai bine de 10 ani. Şi site-ul Consiliului Judeţean le pune la dispoziţie cetăţenilor internauţi un formular de propuneri şi sesizări, care se află la rubrica „Informare cetăţeni“.
Primăria Slatina (www.primariaslatina.ro)
În anul 2004, înainte de venirea lui Darius Vâlcov la cârma urbei, site-ul a „întrerupt” legătura cu cetăţenii, luni bune, preferând să nu ofere decât celebra „Agendă Locală 21”, marele proiect de dezvoltare generală a Slatinei, care ar fi făcut din urbe un loc în care Zeus, Apollo sau Cronos ar fi sforăit de plăcere în divinul tărâm. În prezent, site-ul primăriei pune la dispoziţie cetăţenilor toate informaţiile de interes public şi le permite acestora să-şi exprime părerea la rubrica „Părerea ta contează”.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina (spjslatina.ro)
Site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă are o nouă înfăţişare de ceva vreme, nu exagerează cu informaţiile la zi. Vă daţi seama ce ar însemna o pagina de Breaking News SJU: „am primit doi răniţi în stare perfectă, a decedat o persoană în Secţia de Cardiologie de fericire că s-a însănătoşit, o familie se declară mulţumită de noul aspect al Morgii”. Astfel de ştiri ar aduce trafic mare pe site-ul în cauză. Revenind la lucruri serioase, pe site mai găsim si rubrica „Pagina Pacientului”, unde pacienţii pot completa chestionare referitoare la serviciile oferite de instituţie. Excepţie fac pacienţii care intră pe picioare şi ies perpendicular.
Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Olt (www.dspolt.ro)
Păstrând registrul „sănătăţii”, site-ul instituţiei există, deci, „nu a luat-o la sănătoasa”. Un site liniştit. Totuşi, pe site găsim, la rubrica „Contact” şi formularul de opinii şi sugestii, prin care cetăţenii pot intra în contact indirect cu instituţia.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt (www.olt.anofm.ro)
Site-ul instituţiei oferă toate informaţiile necesare celor care le caută, fiind actualizat frecvent. Instituţia comunică (indirect) foarte bine cu cetăţenii, însă cetăţenii nu pot comunica (indirect) cu instituţia, decât prin intermediul datelor de contact ale AJOFM Olt.
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Olt (www.ajpsolt.ro)
Pe prima pagină a site-ului instituţiei întâlnim datele de contact şi alte „legături utile”, în rest, pagini în construcţie.
Casa Judeţeană de Pensii Olt (www.cjpolt.ro)
Site-ul insistuţiei oferă întreaga paletă de informaţii necesare celor interesaţi. Faţă de alte site-uri, pagina de Internet a Casei de Pensii pune la dispoziţia cetăţenilor o adresă de mail pentru petiţii (petitii@cjpolt.ro)
Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt (www.itmolt.ro)
Site-ul oferă informaţii proaspete din domeniu şi le prezintă celor interesaţi programul de lucru de la ghişeele cu angajaţi foarte amabili, ca şi la Casa de Pensii. Cetăţenii au la dispoziţie o adresă de e-mail unde pot reclama munca „la negru”, cea „albă” e încă legală.
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Olt
(www.isjolt.ro)
Proaspătul site al ISJ, ne întâmpină cu trei simboluri, care ies în evideţă: stema judeţului Olt, sigla ISJ Olt, dragă inspectorului şcolar general Felicia Man, şi sigla Ministerului Educaţiei. Site-ul este foarte des actualizat, dar nu dispune de o rubrică prin care dascălii sau părinţii pot interacţiona cu instituţia, altfel decat prin adresa de e-mail.
Casa Corpului Didactic Olt (ccdolt.ro)
Pe site-ul Casei Corpului Didactic Olt, dascălii pot afla ce cursuri de perfecţionare se mai fac sau ce simpozioane se mai organizează. La acest capitol, instituţia comunică destul de bine, iar dascălii pot comunica cu instituţia prin adresa de e-mail a CCD.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt
(ot.politiaromana.ro)
IPJ veghează la ordine şi de pe site-ul instituţiei. Găsim informaţii utile şi aflăm ce număr are 112. Instituţia oferă o bună comunicare, însă cetăţenii care vor să comunice cu instituţia o pot face tet-a-tet la sediul IPJ Olt. Plăcut este GIF-ul (imaginea animată) de pe prima pagină care prezintă un colaj cu fotografii din Slatina de dinainte de 2007, printre care şi imagini cu vechiul platou dintre Oltul şi Casa de Cultură a Sindicatelor.
Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Olt (www.jandarmeriaolt.ro)
Poate site-ul cu cea mai frumoasă întâmpinare este cel al Inspectoratului Jandarmeriei Olt. Sigla animată cu acvila, care nu oboseşte de la atâta învârtit, şi colajul de poze te fac să rămâi mult pe pagină şi să priveşti. Totuşi, am intrat şi am descoperit un loc plin cu informaţii. Faţă de alte instituţii de armă, care ţin salariile la secret, de la Jandarmeria Olt putem afla că un ofiţer cu funcţie de comandă poate primi şi 5.537 lei (în anumite cazuri).
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (www.dgaspc-olt.ro)
Site-ul SGASPC Olt este primitor şi aveţi posibilitatea de a lăsa un mesaj în „Cartea de oaspeţi”, dar şi sugestiile în formularul special dedicat.
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” (www.bibliotecaslatina.ro)
Ion Minulescu nu are nimic de spus despre asta. Site-ul Bibliotecii Judeţene e în silentio stampa. Este în antiteză cu activitatea bogată pe care o are instituţia zi de zi. Instituţia publică a rupt legătura cu propriul site acum ceva vreme. Măcar un text al lui Ion Minulescu să fie postat săptămânal.
Muzeul Judeţean Olt (www.mjolt.ro)
Pentru că ce e bun e lăsat la urmă. De curând, instituţia şi-a „renovat” site-ul, aşa cum poate ar avea nevoie de o restaurare şi balconul din partea cu Casa Fântâneanu. Site-ul e modern şi istoria nu se mai updatează, însă istoria nu se vizitează virtual, ci real.
Instituţiile care nu apar în acest material, fie nu au site, fie sunt subdomenii la site-uri naţionale şi nu oferă decât date de contact.